Preşedintele României Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA. În declaraţia făcută la Cotroceni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a spus că acesta subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept, iar statul de drept se manifestă zi de zi, prin decizia fiecărui cetăţean de a respecta Constituţia şi legile ţării:
”Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.
Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept.
Într-un stat de drept, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituţionali le revine responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989.
Însă, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către Preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept.
Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituţională a deci: Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat constat, că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Preşedintele României subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă”.
Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial.
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat săptămâna trecută că astăzi urmează să fie luată o decizie cu privire la suspendarea preşedintelui, după ce a trecut o lună de la decizia CCR care spune că procurorul-şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, trebuie demisă prin decret semnat de către preşedinte. Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că ”îşi bate joc de Constituţie”.
Kovesi: Decretul de revocare lasă un mare semn de întrebare. Corupția poate fi învinsă, nu abandonați
Laura Codruţa Kovesi a spus că decretul de revocare semnat luni de către preşedintele Klaus Iohannis privind revocarea sa din funcţie „lasă un mare semn de întrebare” dacă va exista o subordonare discreţionară a procurorul şef al DNA faţă de ministrul Justiţiei. „Nu comentez decizia CCR, dar motivele sugerează că procurorul şef al DNA ar putea fi subordonat în viitor ministrului Justiţiei”, a afirmat Kovesi:
”Mandatul meu încetează. Ceea ce am realizat și ceea ce n-am realizat este trecut într-un raport care va fi postat pe site-ul DNA în cel mai scurt timp. Vă reamintesc că propunerea de revocare nu a întrunit condițiile impuse de lege. CSM a dat aviz negativ, am dovedit în fața CSM că unele dintre motivele de revocare au fost fie nereale, fie inventate. Decretul de revocare emis de președintele României lasă o întrebare esențială: va exista o subordonare a procurorilor în fața politicului. Nu comentez decizia CCR, dar cred că se impune o clarificare, pentru că această decizie sugerează o subordonare politică. Începând de azi nu voi mai lucra în DNA. Voi rămâne procuror. Vreau să adresez un mesaj colegilor mei: vă mulțumesc tuturor pentru curajul vostru, pentru profesionalism. Vă mulțumesc că ați mers înainte indiferent de cât de atacați și umiliți am fost. Dragi colegi, ce am reușit să demonstrăm a fost că instituțiile publice din România lucrează legal și da, corupția poate fi înfruntată. Episodul de azi nu e înfrângere. Modul în care se forțează modificarea legilor penale arată că vor protecție. Această luptă e de apărare a societății de infractori periculoși. Am văzut ce mai rămâne din legile penale. Este de bun simț să observăm că voința politică este pentru blocarea anchetelor, pentru blocarea Justiției. Corupția poate fi învinsă, nu abandonați!”.
Zegrean: Cine se bucură de îndepărtarea doamnei procuror de acolo se bucură prea devreme și degeaba
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, spune că șeful statului a făcut ceea ce trebuia să facă, pentru că nu putea să nu respecte decizia CCR.
”Cred că preşedintele a făcut ceea ce a fost obligat să facă, nici el nu ar fi vrut să facă asta, dar decizia este definitivă, este obligatorie, nu putea să nu respecte decizia Curţii. Eu cred că nu se termină lumea aici, nu se termină lupta anticorupţie. Îmi pare rău pentru Laura Codruţa Kovesi, este persoana care şi-a făcut datoria acolo cu prisosinţă şi merita să-şi ducă mandatul la capăt, dar dacă politicienii asta au vrut, asta au avut. Nu cred că se va opri aici lupta anticorupţie, instituţia este mare, este puternică, are legislaţie suficientă pentru a-şi face treaba în continuare. Cine se bucură de îndepărtarea doamnei procuror de acolo se bucură prea devreme şi degeaba pentru că sigur se va găsi un procuror care să-i ţină locul şi care să ducă treaba mai departe. Este prea susţinută lupta anticorupţie de o parte din societate şi de partenerii externi ca să se oprească aici. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut bine că a respectat decizia CCR pentru că dacă nici deciziile justiţiei nu se respectă lucrurile se încurcă rău de tot”, a declarat Augustin Zegrean la Digi 24.
Deputatul USR Cristina Iurișniți: Avem nevoie de un referendum pe Justiție
Acest gest trebuie sâ-i dea președintelui o forțâ si o argumentatie in plus in fața dusmanilor sai!
Prin simplu fapt ca nu a iesit el public sa faca anuntul ci a delegat un purtator de cuvant ne arata multe la personalitatea dansului una perfida si lipsita de curaj sau demnitate,suntem condusi de grupuri de interese in continuare iar tara e in deriva maxima .Imi e mila de Romania .
nu a iesit sa faca el declaratia pentru ca nu vrea sa faca jocul coruptilor care au acaparat vremelnic puterea în România.
din start nu a fost de acord cu demiterea procurorului general si prin faptul ca nu a iesit sa declare nimic este o palma data pe obrazul coruptilor care l-au fortat sa faca asta.
E parerea ta, e gresita si e greu sa intelegi parerea presedintelui pana nu te pui in situatia lui. Cum ai fi reactionat cand sti foarte bine si o stie o lume intreaga, ca decizia CCR se situeaza in afara legii, este data de Dorneanu si umilele slugi pentru a fi pe placul sefului Dragnea si tu, Presedinte esti pus sa respecti hotararea CCR si sa o aplici si nu poti sa te faci complice cu cei care au hotarat in afara legii si sa anunti personal Decizia de Revocare. Ar fi fost absurd acest lucru.
Niște slugoi ai unor smecheri
„Dacă nu-i prost, nu-i sas” vorba nemților. S-a temut să nu îl suspende și să nu mai poată merge în concedii cu iubi,sau nu cumva să îl execute ANAF-ul.
Augusti. Zăgrean ştie că CCR în România a devenit o instituție second -hand cu binecuvântarea tacită a serviciilor ” investitorilor strategici vezi cum se discută de gaze şi petrol azi” şi a clasei politice în marea ei majoritate- y compris complicitatea actualului preşedinte ( no combat la nivel de acțiuni concrete pe toată linia ceea ce lasă posibilitatea dubiilor rezonabile că în culise a existat un plan în trepte a fostului USL şi ceva datorii plus şantaje).
S-a strecurat usor,usor,ciuma rosie printre bosorogii comunisti si securisti din curtea constitutionala!!Dar vor primii ei pedeapsa meritata!!
Nope.
Partidul le va plăti pensiile garnisite ca şi la toŕționarii comunişti.
Vezi avalanşa de beneficii promise.
Au fost utili elitelor corupte.
Ovidiu lasa-te si fa ceva concret.Daca sti tu ceva sigur, ai dovezi si te tine sa faci ceva, fa! Daca nu mai bine te abti! Sa vorbesti asa despre CCR este nasol tare, adica daca erau toti ai lui Ciolos sau ai lui Ihanis sau ai unora care iti plac tie ar fi fost niste tineri frumosi??? crezi ca oamenii aceia se joaca cu asa ceva??? pe bune? ce parere ai depsre CCR format in vremea lui Basescu? erau mai tineri, mai frumosi, mai albi, mai neafiliat sau cum??Acuma vi ciuda si asta este. Lupta anticoruptie va continua cu sau fara Kovesi clar!Important este sa se abtina de la a face abuzuri jenante!!Procurorii stiu sa isi faca treaba foarte bine si sunt foarte multi cei corecti, si mai mult ei nu se vor subordona ministrului justitiei fiindca ei nu sunt magistrati. Dar confuzia in capul unora este mare, iar Kovesi a intretinut aceasta confuzie in mod fals!DNA va functiona foarte bine si de acuma incolo ca doar nu statea institutia intr-o doamna!!
Rãducu,
Vezi când o să zboare palmele oficiale de la UE.
Şi-au dat seama cu cine au de-a face.
Până acum a fost morcovul pus în față ca la cei neajutorați.
Urmează batonul instituțional.
Mânăriile interne nu impresionează pe nimeni.
Desigur şi mafia e auto-organizată cu ierarhie, lideri şi reguli. Silenzio stampa.
Da sa n-o schimbam pe kiovesi ca e susținută de ue sa ne țină sub papuc pe toti…sa nu vb ceva de ei ca o sa fim văzuți rău….mergeți la gara toți papagali și democrați….,,trebue sa ai curaj in viața sa spui și nu sa ti capu sus nu sa fim conduși de o … care slujește pe cei de afara,,,,…. ar fi puțin pentru romani care ia tarat cu toți procurori ei care făceau abuzuri….
Dovada că Lovele este agramat: … mergeți la gară toți papagalii și democrații… nu să ți-i capul sus… ar fi puțin pentru românii pe care i-a târât cu toți procurorii. Că este prost, nici nu mai trebuie demonstrat!
CCR nu ar trebui sa fie o emanatie politica.
Foarte de acord. Numirea unor foşti politicieni e dăunătoare din start Justiției. Într-o țară civilizată doar decizia preşedintelui CCR de a nu publica opiniile divergente( un semn clar de politizare, incompetenţă chiar anticonstituțional din start) l-ar fi obligat să demisioneze în secunda următoare. La români nu.
Plus că CCR nu are cum să ordone nominal o acțiune personalizată. E din puțul gândirii de la nivel constituțional să gândeşti măsuri la nivel de persoană.
E contrar oricărei logici a dreptului la fel şi decizia dlui Tudorel de a ignora avizul CSM.
de ultima tara din europa dar alaturi de tari africane in care domina …tantarii!!!
PRIN ASTA IA SFARSIT …#REZIST SI SE RECUNOASTE CA E BINE TOT CE S-A FACUT PANA ACUM!
De azi propun sa mergem fiecare la munca sa ne vedem de ale noastre ca nu mai avem nici o sansa in tara asta pana la noile alegeri la care vom …AVEA DIN NOU DEZAMAGIRI INDIFERNT CINE IESA SA NU IESA LA VOTA…SI INDIFERENT CINE CASTIGA ALEGERILE….
Nu stiu de ce mai avem SPERANTE in tara ASTA ????
Doar stim de sute de ani ca ROMANUL niciodata nu se afla in BARCAca CARE TREBUIE!!!!
Singura noastra sansa e sa ne vedem fiecare de munca si sa o facem ca si cum ar fi ultima inainte de…. a muri!!!
Nu poți clădi o țară pe hoție şi minciună , a căror autori sunt încă bine mersi la putere. E ca şi mafia siciliană, care cumpărau autorități , la noi pare mai rău. Mafia se suprapune în multe cazuri cu Statul. Atât timp cât aceste rețele de oportunişti nu sunt destructurate nu poți avea nimic bun.
Poți clădi o țară pe hoție şi minciună dacă mafia teleormăneană, ploieșteană, bistrițeană, de exemplu, este bine mersi la putere și cumpără autorități sau se suprapune în bună măsură cu statul. Atâta timp cât aceste rețele de oportuniști sunt nu destructurate ci doar combătute de dl. Marius Bălan și de alți câțiva revoltați cu un megafon și o pancartă, care, vezi bine, nu formează încă nici la Bistrița o masă critică, nu poți avea nimic bun.
ce faci cu portavocea???
in romania…DOAR GALAGIE!!!