Actualitate

LDP a consumat până acum materiale pentru deszăpezire în valoare de 750.000 de lei

Din 15 noiembrie 2012 şi până în prezent, SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, firma care se ocupă cu deszăpezirea drumurilor judeţene, a folosit 72% din stocul total de nisip prevăzut în contract, 85% din stocul de sare şi aproape 70.000 de litri de motorină, decontând 1,2 milioane de lei (64% din suma totală).

În baza contractului între LDP şi Consiliul Judeţean, începând cu 15 noiembrie 2012  şi până la 31 ianuarie 2013, societatea condusă de Andrei Rusu a acţionat pentru întreţinerea pe timp de iarnă a celor 682  km drumuri judeţene organizate în 23 de trasee de acţiune, pentru deszăpezire şi combaterea poleiului. Activitatea specifică acestei perioade s-a desfăşurat din Bazele Bistriţa şi Beclean, plus patru depozite intermediare (Şieu, Budeşti, Măgura Ilvei şi Bistriţa Bârgăului) cu un număr de 32 de utilaje.

În perioada derulată din contract s-a acţionat cu 7.600 tone de nisip din totalul prevăzut de 10.610 tone (72%), cu 1.105 tone sare dintr-un total de 1.303 to planificate (85%) şi s-au consumat 67.989 litri de motorină. Valoarea acestor  materiale este de 756.870 lei. Valoarea prestaţiilor decontate pentru perioada menţionată este de 1.239.378 lei, din totalul de 1.953.112 lei (64%).

LDP informează că are în acest moment în stocuri 2.466 tone de de nisip, 47 tone de sare (se aprovizionează cu încă 58 de tone) şi 5.100 litri de motorină.

Pe toate drumurile judeţene se circulă normal şi nu au existat tronsoane de drumuri închise temporar circulaţiei. Pentru zilele următoare (1-4 februarie), având în vedere prognoza meteo, conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu prudenţă, în special între orele 5-9 dimineaţa, când pe anumite tronsoane scurte de drumuri poate apărea polei, datorat umidităţii carosabilului şi a unor temperaturi de –3/4 grade.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS