Ca verb de conjugarea a IV-a (în – i) cu radical vocalic (în –u), a trebui cunoaşte forme paralele: cu şi fără –esc. Paralelismul se manifestă aici numai la persoana la III-a, întrucât a trebui este un verb unipersonal. Din acelaşi motiv, este exclus imperativul (care are doar persoana a II-a), rămânând în discuţie doar indicativul prezent şi conjunctivul prezent.
Limba literară a acceptat la indicativ prezent forma fără – esc: trebuie (îmi trebuie un caiet, îmi trebuie nişte caiete). La conjunctiv prezent (şi la viitorul cu să) a fost preferată varianta cu – esc (o să-mi trebuiască un caiet, o să-mi trebuiască nişte caiete). Aşa stând lucrurile, rezultă că numai varianta „Trebuie luate măsuri urgente” este corectă fiind în concordanţă cu normele limbii literare.
„Trebuie luate măsuri urgente” este o structură derivată din „Trebuie să fie luate măsuri urgente”. Ca regent impersonal al unei subiective, verbul a trebui apare, obligatoriu, la persoana a III-a singular, indiferent de numărul şi persoana care sunt implicate în relaţia predicativă din subordonată.
Pentru a evidenţia acest lucru, trecem verbul la imperfect, unde nu mai există omonimia singular-plural, iar forma unică a regentului se explică prin regula amintită:
Trebuia să fiu anunţat/ă.
Trebuia să fii anunţat/ă.
Trebuia să fie anunţat/ă fratele/familia.
Trebuia să fim anunţaţi/e.
Trebuia să fiţi anunţaţi/e.
Trebuia să fie anunţaţi/e fraţii/familiile.
Adaugă comentariu