DN 17, drumul care leagă Transilvania de Moldova, poate fi calea spre o altă lume în care turismul a trecut de la faza experimentului la cea de afacere. Ajutaţi de peisajele mirifice ale munţilor, dar şi de drumurile recent reabilitate, vecinii noştri bucovineni se specializează de la o zi la alta în turism, lucru care se vede cu ochiul liber.
Pensiunile sunt construite din piatră şi lemn, iar cele mai multe sunt înconjurate de foarte multe flori, adevărate grădini ale raiului. Te atrag doar privindu-le. În caz că eşti furat de peisaj şi vrei să pleci mai departe, numeroasele panouri publicitare din lemn sau piatră şi foarte multe indicatoare nu te lasă. Spre deosebire de indicatoarele pe fond maro de la noi care adesea te conduc aiurea sau spre vreo ruină, în Bucovina ele sunt vitale turiştilor dezorientaţi care vor să ajungă să vadă cât mai multe din frumuseţile zonei. Bisericile, toate falnice, au clopote care răsună până departe, semn că Bucovina şi-a păstrat respectul pentru credinţă şi tradiţie. Poate că tocmai de aceea această bucată din România e verde într-un an secetos precum acesta pe care îl traversăm. Un rol decisiv îl au, fireşte, şi pădurile.
La circa 150 de kilometri de Bistriţa, cotind-o dreapta de pe DN 17 din satul Pojorîta, se poate ajunge în Munţii Rarău la Pietrele Doamnei aflate la 1637 de metri altitudine. Înainte să începeţi să urcaţi pe un drum comparabil ca frumuseţe cu Transalpina, merită să vă opriţi la o păstrăvărie unde găsiţi atât peşte proaspăt la 22 de lei kilogramul, dar şi peşte afumat în cobză la 35 de lei. E păcat să nu încercaţi şi aroma păstrăvului uscat la fum şi păstrat în crengi de brad. Miroase extraordinar, iar despre gust nici are rost să vă mai vorbesc. Dacă aveţi suficient timp la dispoziţie, puteţi mânca păstrăv chiar la resturantul din incintă. Veţi vedea cu ochii voştri când e prins din lac, dar s-ar putea să trebuiască să aşteptaţi ceva mai mult pentru că, de regulă, sunt mulţi care salivează pe terase asistând la pregătirea lui.
De la păstrăvărie începe urcuşul spre Munţii Rarău. E un drum perfect din toate punctele de vedere. Dată în folosinţă în luna februarie a acestui an după ce a fost reabilitat între 2009 şi 2012 cu bani europeni prin programul Regio, şoseaua are numeroase refugii laterale. În această perioadă a anului veţi vedea multe maşini oprite de o parte şi de alta. E sezonul zmeurei şi toată lumea gustă din bunătăţile muntelui. După câteva curbe destul de periculoase în care este exclus să mergeţi cu viteză atât din cauza acestora, cât şi a turiştilor care urcă cu biciclete sau pe jos, ajungeţi la un moment dat să vedeţi, în toată splendoarea lor, Pietrele Doamnei (foto). Rareori se întâmplă să nu aveţi companie, dacă nu alţi turişti, cel puţin turme aflate la păşune. Peisajul e însă splendid şi merită o pauză ceva mai îndelungată.
Odată ajunşi spre capătul drumului, veţi da de şi mai mulţi turişti care se împart între Mănăstirea Rarău, fondată de Petru Rareş în 1538, şi urcatul spre Pietrele Doamnei. Aici drumul e ceva mai îngust, dar şoferii se ajută între ei cedând prioritatea. Cei care nu se încumetă să escaladeze muntele din lipsă de antremaent sau de echipament, au la dispoziţie restaurante, terase şi trasee prin pădure accesibile aproape oricui. Îi pot admira de acolo pe alţii mai curajoşi. Zona e aglomerată mai ales la sfârşit de săptămână, dar acest lucru nu ia nimic din frumuseţea locului, unul în care legendele parcă plutesc în aer.
Aşadar, în câteva ore, vă puteţi bucura de peisaje de vis călătorind pe drumuri bune. O excursie de o zi la Pietrele Doamnei e tot ce aveţi nevoie ca să vă încărcaţi bateriile după o săptămână încărcată.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu