”Participă la „Let’s Bike It!” alături de prietenii tăi și ajută-ne să identificăm mormane cu deșeuri! Cea mai harnică echipă va fi premiată cu un kit cu accesorii pentru ciclism. Peste 60 de bistrițeni pe biciclete dau tonul la „Let’s Bike It, Bistrița-Năsăud”. Împreună, organizatori și bicicliști, vom identifica mormane de gunoi depozitat ilegal în arealele naturale, le vom posta pe o hartă virtuală cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android: goo.gl/o00Fco sau iPhone: http://goo.gl/7nBZ7k încercând să ne facem o părere despre amploarea poluării cu deșeuri a județului Bistrița-Năsăud. Cei mai harnici cartatori pot câștiga premii”, anunță organizatorii „Let’s Do It, Romania!” pentru Bistrița-Năsăud.
„Let’s Bike It!” este un eveniment marca „Let’s Do It, Romania!”, care are ca scop cartarea mormanelor cu deșeuri, pentru a realiza Harta Națională a Deșeurilor. Toate mormanele cu deșeuri vor fi curățate pe 24 septembrie, Ziua de Curățenie Națională.
Participarea la concursul „Let`s Bike It!” se face în echipe de până la 5 bicicliști. Participanții vor respectă programul stabilit de către organizatorul de la nivelul județului.
Cartarea se va efectua prin intermediul aplicației mobile „Let’s Do It, România!”. Concursul „Let`s Bike It!” are ca scop cartarea zonelor cu deșeuri din afara orașelor care se află în apropierea drumurilor accidentate sau a drumurilor care sunt greu accesibile cu un autovehicul rutier.
Mormanele de deșeuri reprezintă locuri sau arii restrânse din păduri, de pe câmpuri, de langă albiile râurilor, de pe marginile drumurilor, din popasurile turistice, în general din natură, unde se găsesc cele mai multe deșeuri aruncate ilegal. Criteriul pentru că un morman să fie luat în considerare (cantitatea minimă) este ca deșeurile să
umple minim 3 saci de 90 de litri. Ca suprafată, mormanul ar trebui să aibă peste 1 metru pătrat. Mormanul trebuie să conțină în special deșeuri care pot fi valorificate, după cum urmează: hârtie/carton, plastic, metal, sticlă, baterii, textile, cauciuc, deșeuri electronice și electrocasnice.
Luna septembrie va fi Luna Curățeniei în România. „Let`s Do It, Romania!” și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vor lansa o campanie de educare a românilor cu privire la deșeuri și valoarea lor economică. De asemenea, va fi organizată o campanie națională de colectare a hainelor, cărților și jucăriilor în vederea refolosirii acestora. Campania se va încheia cu Ziua de Curățenie Națională de pe 24 septembrie.
“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1 200 000 de voluntari, care au reușit să adune peste 24 700 de tone de deșeuri. 305 zone cu deșeuri au fost curățate prin intermediul aplicației „Let`s Do It, Romania!”, care a fost descărcată gratuit de 3 300 voluntari digitali. “Let`s Do It, Romania!“ este parte din comunitatea internațională “Let`s Do It, World!“.
Azi, 02.09.2016, începând cu ora 17.00, cu punct de întâlnire Foișor în Parcul municipal, are loc ședința tehnică pentru informarea și pregătirea echipelor de bicicliști care participă la evenimentul „Let’s Bike It, Bistrița-Năsăud. Pentru informații suplimentare, contact Cristian Țetcu – coordonator Let’s Do It, România! pentru județul Bistrița-Năsăud, cristian.tetcu@ruralis.ro.
Bicicliștii nu sunt gunoierii județului! Sa meargă supercomul ca si asa au triplat tarifele.