Politică

Liberalii au 25 de proiecte pentru Bistriţa. Pe unele încă le negociază cu partenerii de coaliţie

Liberalii bistriţeni s-au adunat, luni, la Centrul Cultural Municipal într-o Adunare Generală ca să stabilească delegaţii la conferinţa judeţeană. Cu acest prilej, preşedintele organizaţiei, Gelu Muthi, a prezentat un raport de activitate şi a anunţat că PNL Bistriţa are nu mai puţin de 25 de proiecte pentru Bistriţa, unele în curs de implementare, altele doar la faza de negociere.

În sală au fost prezenţi printre alţii fostul lider municipal Dan Molnar, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, preşedintele Organizaţiei de Tineret – Samuel Coman, fostul prefect Ani Bob, dr. Marius Pop, omul de afaceri Aurel Onigaş, consilierul municipal Sorin Hangan, Angela Socolean,  şi mulţi alţi liberali cu state vechi.

Preşedintele PNL Bistriţa Gelu Muthi şi-a informat colegii prezenţi la şedinţă că PNL Bistriţa a reuşit să-şi atingă în 2012 obiectivele şi să impună la nivelul municipiului un viceprimar, la nivelul CJ un vicepreşedinte, iar în fruntea mai multor instituţii publice şefi, exemple în acest sens fiind Crin Pântea la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Ani Bob la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, Gavril Ţărmure la Centrul Judeţean pentru Cultură, Marius Armean la Autoritatea Rutieră Română, Terente Ciui – director adjunct la Casa Judeţeană de Pensii, Otilia Râpan – director AJOFM, Dan Băbuţan, vicepreşedinte AVAS, etc. Muthi a reamintit de succesul lui Dorin Dobra care a ajuns senator de Bistriţa şi datorită muncii organizaţiei PNL.

În ce priveşte activitatea consilierilor locali, Gelu Muthi a spus că, la nivelul Consiliului Local Bistriţa, aceştia poartă negocieri cu partenerii din USL pentru ca proiectele lor să fie transpuse în practică.

„Avem 25 de proiecte pentru Bistriţa. Pe unele încă le negociem mai ales în această perioadă în care se dezbate bugetul oraşului pe anul în curs”, a declarat Gelu Muthi. O parte dintre acestea sunt cunoscute şi au legătură cu direcţiile liberale de dezvoltare, parcul industrial fiind unul dintre ele.

Totodată, Gelu Muthi le-a cerut colegilor prezenţi în sală să voteze lista delegaţilor la conferinţa judeţeană de alegeri. Din partea organizaţiei municipale, la conferinţă vor participa 75 de delegaţi dintre care 49 de drept, restul fiind aleşi luni.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de Facebook.

agpnl1 agpnl2 agpnl3 agenpnl4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS