Politică

Liberalii se vor opune din răsputeri modificării legii în baza căreia sunt acordate subvenţiile la căldură

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PNL, deputatul Ioan Ţintean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că liberalii se vor opune din răsputeri modificării legii în baza căreia sunt acordate subvenţiile la căldură.

„Ne vom opune din răsputeri modificării legii în baza căreia sunt acordate subvenţiile la căldură. Este o mare problemă când de la peste un milion de familii care primeau subvenţii, după noua propunere de act normativ, s-ar putea să se ajungă la 330.000 de familii. Pe lângă sărăcia cu care se confruntă românii, ar mai veni o grea lovitură, aceea de a-şi pierde şi puţinul ajutor de care au beneficiat în iernile trecute”, a declarat Ţintean.

Deputatul PNL a adăugat că, în cazul în care s-ar aproba actul normativ respectiv, două treimi din populaţia care a beneficiat până acum de aceste subvenţii, s-ar trezi fără ajutorul acesta „infim, dar foarte important pentru fiecare familie”.

„Vom face tot ce ne stă în putinţă să se acorde aceste ajutoare şi în continuare pentru că ştim foarte bine cum stau lucrurile cu câştigul real pe cap de locuitor. Acesta este în scădere”, a declarat Ţintean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS