Statutul Elevului, document intrat în vigoare în urmă cu un an, nu este respectat în totalitate în Bistriţa-Năsăud, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor care au realizat un chestionar cu privire la respectarea drepturilor principalilor beneficiari ai sistemului educațional din județ. Acesta a fost postat atât pe pagina de Facebook a Consiliului cât și diverse grupuri de către membrii CJE. La întrebările din sondaj au răspuns elevi de liceu.
Potrivit preşedintelui CJE BN, Florina-Mihaela Pînzariu şi directorului Departamentului Avocatul Elevului CJE B-N, Mara Rixandra Mare, după un an de la adoptarea Statutului Elevului, se poate remarca faptul că elevilor din unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud nu le sunt respectate toate drepturile pe care acest document le garantează.
„Acest lucru se datorează întârzierii implementării sau lipsei promovării printre principalii actori ai sistemului de învățământ, elevii, iar acest lucru are drept consecință privarea unui număr îngrijorător de mare de elevi de o serie de drepturi prevăzute în cadrul legislativ”, notează cele două în raport.
Întrebaţi dacă se simt siguri din punct de vedere fizic şi moral în şcolile lor, elevii au răspuns în procent de peste 31% că da şi de 57% că „de cele mai multe ori, da”. Totuşi, întrebaţi dacă au cunoştinţă de cazuri de discriminare, ei au răspuns în procent de peste 61% că da şi de peste 2% că ei înşişi se simt discriminaţi.
În ce priveşte obligaţia şcolii de a-i consulta privind disciplinele de curriculum la decizia şcolii, 31,60¤% au răspuns că nu i-a întrebat nimeni ce materii vor să studieze, iar 10% că nu au ştiut că există posibilitatea să le poată alege.
Peste 26% dintre elevi au mărturisit că se simt constrânşi să aleagă opţiunile impuse de profesori.
Situaţia este şi mai gravă în ce priveşte consilierea şcolară, profesională şi/sau psihologică. Aproape 60% dintre cei chestionaţi au răspuns că nu au avut parte niciodată de aşa ceva, iar 14% că anul acesta nu. Doar 8% cred că, dacă ar merge la ore de consiliere, colegii ar începe să discute despre asta. Cei care au fost la ore de consiliere au apreciat doar în proporţie de 28% că aceste sfaturi le-au fost de folos.
Întrebaţi dacă profesorii sunt subiectivi atunci când evaluează elevii, liceeni au răspuns în procent de peste 55% că da şi de peste 30% că de cele mai multe ori. Doar 14% au apreciat că dascălii lor sunt corecţi când vine vorba de note.
Cu toate acestea, doar 26,5% au contestat notele, alţi 73,50% mulţumindu-se cu ce au primit.
Lucrurile stau mai bine în privinţa accesului gratuit la baza de date a şcolii. Aici, peste 86% dintre cei chestionaţi au răspuns că li se permite accesul şi doar 4% că nu există o astfel de bază materială.
Liceenii au fost întrebaţi şi dacă profesorii i-au sancţionat în urma postărilor de pe Facebook. Dintre respondendenţi, 93,9% au spus că nu li s-a întâmplat aşa ceva, 2% că au fost pedepsiţi şi 4,1% că li s-a atras atenţia legat de unele postări.
Întrebaţi dacă profesorii ţin cont de părerea lor, 64% dintre elevi au răspuns că uneori, 14,3% că niciodată, iar 3% că nu au voie să o exprime.
Mai mult de jumătate dintre cei întrebaţi au spus că profesorii le-au trecut notele în catalog fără să îi întrebe, iar o treime că doar câteodată sunt anunţaţi înainte ca nota să fie consemnată în catalog. De asemenea, 30% au spus că au fost trecuţi absenţi „ca mijloc de pedeapsă”.
Dintre elevii care fac naveta, 13.30% susţin că nu li se decontează naveta, deşi ştiau că au acest drept, iar peste 9% spun că habar nu aveau că li se pot deduce aceste cheltuieli.
În procent de 42,90% elevii susţin că au fost sancţionaţi colectiv pentru abaterea unui elev, iar 15,30% spun că nu sunt lăsaţi în incinta şcolii dacă nu poartă uniformă.
„De-a lungul timpului, elevii au fost militanți ai schimbării, modernizării și dezvoltării instituțiilor statului. Însă, nu de puține ori, inițiativa lor a fost răsplătită cu abuzuri din partea actorilor cu care au avut de a face permanent: unitățile de învățământ. Din nevoia de a crea un cadru legislativ pentru a-și cunoaște drepturile și obligațiile, pentru a semnala și condamna abuzuri, oferindu-le o voce mai puternică, a luat naștere Statutul Elevului.
Acest Raport de Implementare a Statutului Elevului la nivel județean, realizat de către Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud, relevă faptul că majoritatea unităților de învățământ încă nu și-au îndeplinit obligația de a implementa și/sau de a respecta integral Statutul Elevilor. Considerăm că recunoașterea și respectarea drepturilor elevilor ar trebui să fie o prioritate pentru orice unitate de învățământ din România și sperăm că în anul școlar 2017-2018 elevii din județ vor putea cu adevărat cunoaște și beneficia de drepturile lor deja reglementate la nivel național prin Statutul Elevului”, notează cele două eleve la finalul raportului dat publicităţii. Întregul document îl puteţi citi AICI.
Totusi, cati dintre ei au fost chestionati asupra faptului daca-si cunosc obligatiile si responsabilitatile si cati dintre ei le si respecta si in ce proportie?
de parca daca e de la PNL este mai bun!!! este vorba de tot ceea ce facem fiecare, vrem drepturi drepturi drepturi si obligatii zero!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!