20 de familii din Bistriţa evacuate din blocul de pe Araţrilor în care s-a produs anul trecut o explozie, locuiesc de şapte luni la rude şi prieteni fiindcă imobilul se află în aceeaşi stare ca şi atunci. Deşi Primăria Bistriţa a alocat bani sub formă de ajutoare de urgenţă, procedurile birocratice au făcut ca nici până azi să nu se fi încheiat proiectarea pentru reabilitarea blocului. Oamenii ar vrea acum să-şi repare locuinţele pe banii lor, dar autorităţile nu le permit să intre în bloc.
„Nu e aşa mare dezastru în apartamentul nostru. De şapte luni de zile ne tot amână. Mai întâi, au zis să ne căutăm proiectant, să căutăm constructor că ei nu pot. Am căutat proiectant de la Mureş, am căutat constructor, ne-a ajutat domnul prefect. A fost proiectantul şi constructorul. Toate au fost bune şi frumoase, au zis să ne facem noi că ei nu ne pot ajuta cu proiectantul şi constructorul şi Primăria Bistriţa să ne ajute doar financiar. Cred că la bani nu s-au înţeles”, ne-a spus una dintre locatarele blocului, al cărei apartament se află la etajul întâi în scara unde a avut loc explozia.
Femeia, care locuieşte de şapte luni la rude, spune că s-a săturat de şedinţele care au fost organizate până acum, toate fără niciun rezultat.
„Atâtea şedinţe am făcut de m-am săturat. Proiectantul venea şi făcea hârtii, doamna Fechete de la Primărie le trimitea înapoi că nu-s bune. Iar trimitea alt fel de hârtii, dânsa iar le trimitea înapoi”, s-a plâns ea.
Totuşi, locatarii spun că nu au dat bani din propriile buzunare proiectantului.
„S-au strâns nişte bani de la biserici şi, la prima şedinţă, ne-au spus să dăm bani de acolo pentru un avans la proiectare. Am fost de acord. Când să se dea banii, nu a mai vrut doamna Fechete să se facă cu proiectantul respectiv. Noi am vrut să dăm bani, dar nu am aflat din ce cauză nu vrea doamna Fechete. Apoi a preluat domnul viceprimar Muthi lucrarea, nu a mai venit proiectantul ales de noi, au zis că va veni altul ales de Primăria Bistriţa. Nu am avut nimic împotrivă, doar am cerut să se facă. Asta s-a întâmplat în februarie. Domnul Muthi ne-a zis că proiectul se termină într-o lună şi jumătate. Săptămâna trecută, iar ne-a chemat la şedinţă să ne spună că până luni e gata proiectul şi se vor ocupa de necesarul de la bloc. Am fost de acord şi cu asta. Ne-au amânat iar. Ne-au zis că nu se pot înţelege nici cu constructorul. La şedinţă l-am rugat pe domnul vice să caute constructor cât se face proiectul ca să meargă lucrurile mai repede. De şapte luni cstăm are pe unde putem, strâmtoraţi. A zis că au găsit constructori, nu unul, ci doi. Ieri ne-au zis că nu se pot înţelege cu ei la preţ. Eu nu ştiu cât ne mai amână”, a spus ea.
Potrivit femeii, mai mulţi locatari au vrut să-şi facă reparaţiile pe banii lor, dar autorităţile nu le dau voie. „Ne-au spus că nu e voie să intrăm în apartamente până nu se termină toată construcţia. Noi, de exemplu, nu avem aşa mare lucrare, dar nu ne lasă. Atunci cu explozia am semnat parcă ceva de la ISU că nu avem voie să intrăm nesupravegheaţi în apartamente, deşi structura blocului e afectată de la etajul II în sus. Eu stau la etajul unu. Toţi am vrea să ne facem lucrările şi să ne mutăm. Suntem la o vârstă, nu mai putem să facem case de la zero. Nu ştiu de ce se amână atât”, a mai spus femeia.
Locatarii celor 20 de apartamente le cer autorităţilor să le dea un răspuns clar fiindcă nu pot, în fiecare săptămână, să se învoiască de la lucru pentru a participa la şedinţe din care află că, din nou, se amână ceva. „Nu putem săptămânal să tot mergem la şedinţe să ni se spună că săptămâna viitoare, încă o săptămână şi încă o săptămână mai durează. Nu mai putem îndura. Ne prinde iar iarna. Nu mai putem face nimic, să zugrăvim, să ne punem o uşă. La mine, de exemplu, nu e nevoie de mai mult de 3000 de lei să investim în reparaţii. Am zis şi aşa: dacă nu se poate altfel, să ne lase pe noi, să vină cineva de la gaz, de la apă, să controleze instalaţiile, să vadă ce se poate face şi să ne lase să mergem acasă. Unde să stăm atâta vreme pe la casele oamenilor?”, a adăugat ea.
Contactat în legătură cu acest subiect, viceprimarul Gelu Muthi a declarat că iniţial locatarii au fost îndemnaţi să-şi caute singuri proiectant, însă suma solicitată de acesta pentru proiectare era „imensă”.
„I-am chemat şi le-am spus care e limita financiară până la care putem merge. De aici încolo, dacă aveţi bani – le-am zis – şi vreţi să faceţi plata, faceţi-o. Toţi au hotărât că nu o fac. Atunci soluţia a fost să căutăm noi, cu Direcţia Tehnică, proiectanţi. Până la urmă, le-am prezentat o nouă echipă de proiectare care a început în februarie şi încă mai lucrează. Astăzi, cel târziu mâine (miercuri -n.r.) avem devizele. E gata etapa de proiectare. Între timp, am discutat la nivel superficial cu doi constructori fiindcă nu aveam devizele de la proiectant. Până la finalul săptămânii, discutăm cu constructorii şi vedem care rămâne. Conform expertizei, oamenii nu au voie să intre acolo. Acel bloc trebuie să intre într-o reabilitare de structură de rezistenţă în ansamblu. Nu poate să îşi facă fiecare pe banii lui”, a spus viceprimarul Gelu Muthi.
Potrivit acestuia, va mai dura între 2 şi 3 săptămâni până când Primăria Bistriţa va finaliza discuţiile cu firma care va reface blocul. „Vreau cât de repede să se termine totul acolo, dar nu putem sări etapele. Nu cred că intrăm în toamnă şi lucrările vor fi gata”, a spus Muthi.
Primăria Bistriţa reaminteşte, pe de altă parte, că locatarii blocului de pe Arţarilor nu aveau apartamentele asigurate ca să fie despăgubiţi şi singurul mod în care i-a putut ajuta municipalitatea a fost să le acorde ajutoare de urgenţă.
Primăria asta face!!! Ei vin la serviciu sa facă ședințe și sa amâne termene!!! Eventual își mai rezolva niște probleme personale!!! Ce fac cu folos cer salarii mari și facilitați!!!
Acolo filozofia este următoarea… tu cetățean ceri un certificat de urbanism… completezi un formular tip… cu date personale, tel, e-mail… și ei îți dau un număr! Ei…. acum e acum… când și cum intri in posesia avizului sau a motivului respingerii, sau A cererii de completare a documentației???
Trebuie sa te duci la primărie și sa stai la coada sa intrebi… sa aștepți sa verifice… când sa te duci??? Ideal după 30 zile… dar dacă avizul e gata in 10 zile? Sau e respins după 10 zile, sau trebuie sa completezi cu ceva dosarul??? Sau nu e gata după 30 zile … ??? Trebuie sa treci zilnic pe la Primărie sa te simți umilit…
Funcționarii pleacă de la percepția ca daca nu te duci sa vezi care e stadiul actului… cererii tale… nu mai ai nevoie de el!!! Pai cum sa n-am nevoie daca l-am cerut???? Și am și plătit taxa ????
Funcționarii publici trebuie sa lucreze pentru și in folosul nostru!!! Ei nu sunt stăpânii noștri!!!!!
Cazul cu blocul explodat este un caz excepțional!!!! Oamenii aia trebuie sa locuiască undeva!!!! Dar nuuuu… mai trebuie ei funcționarii, viceprimarii, directorii sa-și mai bată joc de niște năpăstuiți ai sortii!!!!
Îmbracatiii in costum popular si la Nasaud cu ei.
Va dau o informatie tare. Anul trecut Biserica ortodoxa a adunat colecta de 50.000 lei pentru victimele din acel bloc. Acei bani nu au ajuns nici pana astazi la acei oameni. Indreba-ti si vedeti daca au primit ceva de la biserica. E o situatie asemanatoare cu acea femeie care a murit si pentru care s-au strans bani. Oare prin ce buzunare au intrat acei bani? Intrebati protopopul ortodox!!!!
Banii sunt in contul nostru din decembrie 2016, dar am hotarat sa-i lasam pana se finalizeaza lucrarile. Nu sunt 50.000 lei, sunt 40.600 aproximativ
Si aia ma,sa nu aiba asigurari….daca ei nu se protejeaza ce treaba are statul cu ei?
CUCULE…ZBOARA… CAT DE DEPARTE! Stai sa-ti spun cum e cu asigurarea:am facut asigurare atat obligatorie cat si facultativa;locuiesc in blocul cu pricina;peretii si tavanul sunt fisurate,geamurile camerei mari si celei mici au fost tandari,usa iesita din toc(cea de la intrare),geamul usii camerei mari ,tandari,nemaivorbind de mobilier,parchet,perdele,etc…sti cat am primit de la asigurarea facultativa…2000ron…cred ca platesc de aproximativ 5 ani…ce parere ai?
Nimeni n-a invatat nimic din asta .
Aproape nimeni nu are asigurarea obligatorie pentru astfel de situații, iar cei puși să oblige dorm și apoi caută soluții pentru ajutoare de urgentă – tot din bani publici.
Asigurarea ar putea fi subventionată pentru cei cu adevărați nevoiași, dar tot acoperisul să aibă o asigurare.
Ce bine-ar prinde acuma 16 asigurări x 20.000 euro = 320.000 euro. Faci bloc nou cu ei.
Da cine să facă ceva normal în țara asta.
Bine că umblă prin cele străinătăți ți se înfrățesc – la mâncat si băut, cu occidentalii , dar nu iau exemplul lor bun în această privință.
Punct.
vezi newo lasul…ca am lasat un comentari mai sus…in ceea ce priveste ASIGURAREA
Primaria sa cumpere tot blocul de la actualii proprietari, apoi sa-l demoleze si sa construiasca altul mai inalt, cu 6-8-10 etaje. Sa construiasca primaria, cu asistatii sociali si cu detinutii, sa aiba costuri minime. Deci am obtine cu 50-100% mai multe apartamente. Actualii proprietari ar putea sa-si cumpere apartamente noi, moderne, la pretul corect, fara adaos comercial, sa zic asa. Ar mai pune 5mii-10mii euro pe langa banii primiti, eventual in rate, si ar avea apartamente noi. Celelalte apartamente s-ar vinde pe piata libera. Toata lumea ar fi multumita, ba chiar primaria ar obtine un profit frumusel.
Tu vrei sa construiasca blocuri cu asistati sociali si puscariasi. Adica sa munceasca cineva gratis sau aproape gratis.
Este dumping!!! Asemenea practici impiedica infiintarea de noi locuri de munca, si mentin salariile celor care sunt angajati cu catre de munca, la un nvel de subzistenta.
Oamenii care muncesc in constructii trebuie platiti la pretul real al muncii. Salariul mediu pe economie!!!
Nope, penitanciarele ofera acest serviciu, legal si transparent, inchiriaza detinutii pentru diferite munci. Chiar si in Bistrita blocurile de pe strada VPPredescu s-au construit cu detinuti. Piata muncii este libera, oricine poate accepta sau nu salariul oferit. Nimeni nu este obligat sa munceasca, nici macar detinutii. Iar despre asistati sociali… mai bine sa-i tinem acasa, la caldurica, decat sa produca ceva.
Idea cu „piata muncii este libera, oricine poate accepta sau nu salariul oferit” nu este buna.
De ce crezi ca scandinavii au salarii de 3.000 € net? Pentru ca exista reguli si nu i se permite nimanui sa isi bātā joc de asistatii sociali sau pe imigranti etc. Angajatorii sunt obligati sa plateasca salariul pe ramura. Un electrician primeste salariul X, un tamplar primeste salariul Y si nu te exploateaza nimeni.
Imigrantii primesc aceleasi salarii ca si colegii lor scandinavi. Piata muncii nu este libera. Daca ar fi, romanii, polonezii si balticii ar fi nevoiti sa accepte sa munceasca pt. 1000 € pe luna.
As vrea sa îi văd pe cei care afirmă că „piata muncii este liberă, oricine poate accepta salariul sau nu”, cand o sa vină imigranti din Sri Lanca, Siria, Bangladesh si o să accepte sa muncească pe 1.000 Lei net pe lună. Angajatorii o sa vă spună: românule esti de acord sa iti reduc salariul la 1000 lei pe lună Daca nu esti de acord, te dau afara si angajez 3 imigranti in locul tău.
Negocierea liberă dezavantajează salariatul !!
Adică statul in Romania impune firmelor sa plateasca anumite salarii? Ia du-te la seful tau si spune-i ca de maine vrei si accepti sa lucrezi pe salariul minim, vezi ce spune? Piata muncii ESTE libera, nivelul salarizarii se stabileste prin negociere. Tu ceri, el ofera. Accepti sau nu.
Cel mai simplu e sa nu faci nimic, ceea ce se si intampla. Blocul va ramane parasit ani de zile, birocratia omoara Romania 🙂 la un moment dat se vor muta oamenii strazii acolo. Primaria tot nu va face nimic. Intr-un final blocul se va darama natural, nu inante sa moara cativa acolo.
Pana la urma,de ce ar trebui sa faca primaria bloc nou ? Le-a dat oamenilor un adapost de urgenta si D-zeu cu mila. Mie cine-mi face casa daca sare in aer ? Trebuie sa invatam lumea si sa o responsabiluzam in atitudine.Proprietatea nu aduce numsi beneficii.
Nu a cerut nimeni bloc nou si doar un sprijin care nisa promis