Actualitate

Lucrări de siguranță rutieră pe drumurile județene

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a scos la licitație contractul pentru lucrări de siguranță rutieră pe drumurile județene, în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Este vorba de montarea de indicatoare rutiere și parapete de protecție.

Astfel, pe drumuri vor fi puse indicatoare de restricție tonaj (30 de bucăți), trecere de pietoni (6), presemnalizare trecere de pietoni (6), atenție copii (6), limitare de viteză (10), cedează trecerea (2), oglindă rutieră (1).

Pe drumurile județene se vor monta și 42 ml de parapet metalic deformabil.

Vor fi amplasați stâlpi pentru toate indicatoarele.

Vicepreședintele CJ Ioan Țintean a declarat de curând că va începe un program amplu de protejare a drumurilor județene modernizate: ”Am constatat împreună cu președintele CJ Radu Moldovan că destul de des pe drumurile județene modernizate intră vehicule cu greutatea peste limita admisă de normele care prevăd încărcătura maximă pe osie. În acest sens, am convocat compartimentul de verificare a transporturilor și prima măsură pe care o luăm este de a semnaliza cu indicatoare și de a urmări îndeaproape, împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere, modul cum se deplasează și ce încărcătură vor avea mașinile de mare capacitate pe aceste drumuri. După cum se știe, fundamentul lor nu este atât de solid ca la drumurile naționale, iar dacă mașinile sunt încărcate peste greutatea normală tot ce am realizat bun într-o perioadă scurtă se va distruge la fel de repede”.

3 comentarii

  • „Pe drumurile județene se vor monta și 42 m de parapet metalic deformabil.”
    politicieni nu va e rusine?
    pai la sutele de km de drumuri din judet care au nevoie de zeci de km de parapeti (nu parapete) ca sa nu mai moara oamenii cu zile, voi veniti cu 42 de m ?!?

    • DEX: PARAPÉT, parapete, s. n. 1. Perete (de înălțime mică) din piatră, lemn, metal etc. care servește la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei șosele etc.

  • Fotografia este făcută pe drumul Livezile-Cuşma, un drum foarte bine construit, un drum mult aşteptat de oamenii din zonă, dar care dacă nu va fi întreținut cum se cuvine ar putea ajunge mai rău decât a fost înainte. Din păcate însă, circulă multe camioane supraîncărcate fie cu balast sau nisip, fie cu lemn (cele mai multe). O altă problemă sunt turmele de oi care trec de pe o parte a drumului pe cealaltă, trăgând cu picioarele piatra din terasamentul drumului în şanțuri, în unele zone asfaltul fiind aproape rămas fără piatră sub el. Nu mai vorbesc de cretinii care aruncă tot felul de gunoaie pe marginile drumului…
    Sper că autoritățile nu se vor limita doar la amplasarea de indicatoare de restricții, ci vor merge mai departe şi vor lua măsuri de sancționare asupra celor care nu vor să păstreze un bun de care se foloseşte o comunitate de oameni…Sper!…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.