Ranforsarea DN 17 D s-a oprit din cauza vremii nefavorabile. Au mai rămas 7 kilometri între Nepos şi Feldru pe care nu s-a mai putut turna asfalt, dar lucrările vor fi reluate la primăvară, spune Alexandru Slavita, şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.
„Ranforsarea e deocamdată oprită. Am reuşit să avem 10 km la nivel de uzură, respectiv partea din Salva care a rămas neînchisă de anul trecut, iar din Năsăud ne-am dus până la intrare în Nepos, la kilometrul 38. Mai avem de pus acostamente pe 4 km, iar în primele zile când va fi cald vom pune şi marcajele pe această porţiune. Vremea este înaintată şi nu mai riscăm. Mai rămâne pentru primăvară o bucată de 7 km între Nepos şi Feldru la care nu mai putem lucra. Deja e târziu. Am prins ultima zi de lucru miercuri, înainte de Sfântul Andrei”, a spus Alexandru Slavita.
Întrebat de ce s-a început atât de târziu lucrarea, Slavita a răspuns: „Din motive de achiziţii, licitaţii, proceduri. Am început iarna şi uite că ne-a prins iar iarna cu autorizaţii de construire. În sfârşit, a fost o adevărată epopee, un şir de lung de evenimente. Oricum, partea cea mai urâtă a fost cea între Rebrişoara-Nepos. Acum se poate circula în condiţii foarte bune şi nu mai avem emoţii legat de felul în care se va circula. Acolo erau gropi şi tot timpul erau reclamaţii de la şoferi”.
De la Feldru spre Rodna, DN 17 D va fi reciclat din primăvară. La fel se va întâmpla şi cu DN 17 C de la Salva la Telciu: „Vom avea trei mari şantiere în 2018 pe raza Secţiei Bistriţa. Unul va fi acesta de ranforsare să îl închidem până la pod, la Feldru, următorul va fi de la pod până la ieşire din Rodna, reciclare, iar ultimul va fi pe DN 17 C de la ieşire din Salva până la ieşire din Telciu, tot reciclare. Stratul de asfalt existent va fi scos cu reciclatorul, se adaugă piatră spartă, emulsie, ciment, iar peste el se închide un strat de 6 cm de asfalt. Practic e îmbrăcăminte nouă plus adaos la fundaţia drumului. Acest lucru se va face până la ieşirea din Rodna. Pentru tronsonul Feldru-Rodna, sunt în litigiu două firme, dar cred că, într-o lună, se face adjudecarea şi vom şti cu cine lucrăm la primăvară. La Salva-Telciu a câştigat o firmă bună cu care am mai lucrat, iar prin aprilie 2018, vom da ordinul de începere a lucrărilor”.
În ce priveşte tronsonul Telciu- Dealul Ştefăniţei, acesta va intra procedură de licitaţie în primăvara viitoare: „Se află acum în proiectare şi în primăvară va fi licitaţia şi pentru tronsonul de la Telciu până în Dealul Ştefăniţei şi, la fel, drumul de beton de la ieşire din Rodna până în Valea Măriilor, tot aşa va fi ranforsare. Din DN 17 D mai rămâne de făcut partea de drum pietruit de la km 86 până în Cârlibaba. Din informaţiile pe care le am se depun eforturi pentru a se obţine finanţare şi cred că în iarna aceasta se va face licitaţie pentru proiectare-execuţie aşa încât în doi-trei ani să se poată circula pe asfalt şi pe această zonă. Se va asigura legătura cu DN 18, prin Pasul Rotunda, spre Suceava. Deja şi DN 18 va fi reabilitat anul viitor şi ar fi o legătură foarte bună economică şi turistică pentru partea din Rodna, Valea Mare”.
În ce priveşte tronsonul din DN 17 C între Dumitra-Bistriţa şi Dealul Ştefăniţei – Moisei, acestea sunt în acelaşi pachet cu tronsonul DN 17 D de pe Pasul Rotunda.
„Vrem să obţinem finanţare pentru toate cele trei dealuri cu probleme şi să facem iarna aceasta spre primăvară licitaţie pentru proiectare- execuţie. Dacă situaţia trenurilor şi proprietăţilor ne va permite, vom face şi banda a treia. Vom vedea dacă reuşim. Dacă nu vom reuşi, se poate să facem benzile mai largi până la limita de siguranţă, să fie platforma mai lejeră. Pe 2 km cât ţine Dealul Târgului va fi mai larg DN 17 C”, a dat asigurări Alexandru Slavita.
În toamna anului 2019, toată reţeaua de drumuri naţionale din judeţ va fi reabilitată, a dat asigurări Alexandru Slavita.
Hai că-mi place. Când este timp frumos, nu sunt bani. Când sunt bani, se strică vremea. Parcă am trăi în țara care, cândva, se numea România.