Actualitate

Ludovic Orban, achitat. Diana Morar: Justiția română și-a dovedit din nou profesionalismul

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost pronunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi este definitivă.

”Ludovic Orban este nevinovat! Dovada stă în soluția definitivă de achitare a instanței de judecată, pronunțată astăzi. Justiția română și-a dovedit din nou profesionalismul în garantarea funcționării principiilor statului de drept. Independența sa este primordială pentru fiecare cetățean al țării. Apărarea independenței sale este o datorie a fiecăruia dintre noi”, a scris pe Facebook avocatul Diana Morar, președinte OFL Bistrița-Năsăud, vicepreședinte OFL la nivel național pe domeniul Justiție, drepturi și libertăți cetățenești.

Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de către procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite. În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului. În 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea preşedinte post-decembrist al PNL.

10 comentarii

  • Nu sunt fan Ludovic Orban absolut deloc. Îmi pare de multe ori un personaj caraghios și populist peste limita de decență pe care o pot suporta la un politician. Dar, n-am cum să nu apreciez felul în care a știut să gestioneze relația sa cu cea de-a treia putere în stat, în procesul în care a fost învinuit de trafic de influență în vederea obținerii de foloase necuvenite. Până la pronunțarea în primă instanță s-a retras din prim-planul politicii, nu și-a zbierat nevinovăția pe la tembeliziuni, ci a demonstrat în instanța de judecată ceea ce avea de demonstrat. Acum, la pronunțarea definitivă de achitare în cazul său, iată-l pe acest om că iese întărit din întâmplarea asta, fiind bun de dat exemplu demn de urmat tuturor celorlalți politicieni ce au diverse probleme cu justiția din România, și care caută de pe poziții de forță să-și arate musculatura de personaje mai presus de lege, urlând și încercând în toate modurile posibile să-i intimideze și să-i amenințe pe cei ce au îndrăznit să-i cerceteze și să-i trimită în judecată pentru cele mai bune fapte și intenții ale lor.

  • Acum,dupa ce a trecut prin acest purgatoriu ,in care multi ii cantau mai tare ca la Dragnea prohodul iesirii definitive din politica,lui Ludovic Orban ii revine o mare obligatie:Sa-si asume calitatea de LIDER AL OPOZITIEI si sa demonstreze ca este acel om integru in care am crezut cu totii.Daca opozitia nu se trezeste nici acum,tara se va indrepta triumfal spre vremile de glorie comunista sub faldurile PSD.

    • Un om integru si cinstit nu ar fi topait de bucurie cand a aflat ca a fost achitat, din urmatoarele motive:
      1. ar fi stiut ca e nevinovat, deci nu are ce sa i se intample
      2. ar fi avut incredere in justitie, deci ar fi stiut ca nu poate fi condamnat pe ceva ce nu a facut.

      Tzopaiala si bucuria exagerata ne fac sa ne intrebam daca nu cumva considera ca a avut noroc ca l-au achitat, asta insemnand ca se stia vinovat sau se stia nevinovat, dar cu toate ca lauda justitia non stop, nu a avut incredere in justitie, gandindu-se ca poate fi condamnat si fara probe.

      Un om nevinovat, intr-o tara unde justitia functioneaza impecabil, nu ar fi tzopait de bucurie ca a fost achitat. Ar fi zis sec, nervos sau cu satisfactie: „s-a dovedit ca am avut dreptate”.
      S-ar fi gandit si cumsa se indrepte impotriva „denuntatorului” si eventual a procurorului, mai ales ca i-au stricat candidatura la alegerile locale.

      Dar el e happy,se inclina in fata denuntatorului ca aproape ii pupa mana, ii venereaza pe procurori si o iubeste pe Kovesi mai mult decat pe octogenarele carora le-a zis ca gaina batrana face supa buna.

    • Alan Dala ai fost vreodată in situația unui urmărit penal ca sa știi ce se întâmpla la nivelul psihicului? Te poți gândi dacă îți permite haosul din cap la faptul ca in momentul când ti se face drepTate știind ca ești nevinovat, scapi de o presiune uriașă, iar senzația de eliberare psihică o manifești, așa cum susțin orice tratat de psihologie comportamentala prin gesturi primare, iar in cazul bucuriei, gestul primar de manifestare este “sa sari in sus de bucurie”, pe scurt.
      In alta ordine de idei, țopăiala este specifica voua, psdistilor, toți Jucați țonțoroiul pe planul vostru de guvernare, iar rezultatele le culegeți pe deplin.
      Du-te și vezi ca maestrul Dragnea e la 10% acum in urma topialelii conduse de el și guvernele mai mult sau mai puțin docile siesi, iar la Bistrita îl girați cu rezoluții pe care nu vi le cere nimeni, la cât pupincurism generați.
      Alan Dala nici nu știi, cât de mic începi sa fii!

    • Nu am fost urmarit penal, dar daca as fi fost, stiindu-ma nevinovat si fiind convins ca justitia e impecabila (cum decalara orban), atunci nu as avea de ce sa am emotii si nici topaieli de bucurie.
      Eu cred ca a faptuit chestia respectiva, dar Urdareanu a fost o momeala trimisa chiar de catre baieti si fete. Au ei probele cum trebuie, dar au ales sa il lase in pace cand au vazut cum topaie pe la proteste si cu cata abnegatie contrazice tot ceea ce gandea si declara acum cativa ani, dar tot. Slujirea perfecta, la fel cum zicea Liiceanu despre Kovesi. Ceea ce a facut Orban pentru a scapa, intrece orice imaginatie in materie de sclavagism si pupincureala.

  • cum naibii sa trimiti un om in judecata, fara ca fapta pentru care faci aceasta mizerie nu este prevazulta de legea penala??? Cum? cum sa nu iti dai demisis din functia de procuror cand faci o astfel de ineptie? cand defapt prima data trebuie cerecetata existenta elementelor unei infractiuni. Pe bune? Si sefa DNA iese si spune ca este multumita? pe bune?bine ca mai sunt judecatori care au minte la cap si nu sunt subordonati lui kovesiSi daca macar ar fi primul caz….cine stie cati amarati au mai patit din astea….

    • Orban e fericit ca a fost trimis in judecata. Cred ca ii venereaza pe acei procurori. :))
      Acei procurori nu patesc nimic ca fara probe au tarat un fel de om prin toate astea si i-au taiat sansa de a candida la primarie? Acel denuntator nu pateste nimic? Totusi in urma denuntului lui un om a fost tarat prin instante 2 ani, a pierdut sansa de a candida si DNA-ul a cheltuit o gramada de bani, timp de doi ani. Cine acopera acel prejudiciu si cine e tas la raspundere/

    • Procurorul care a instrumentat dosarul lui Ludovic Orban nu se mai află în DNA.
      Denunțătorul poate să fie subiectul unei cercetări penale dacă cel denunțat și achitat se îndreaptă cu acțiune în justiție împotriva lui.
      Nicăieri în lumea asta un judecător nu poate fi tras la răspundere pentru deciziile pe care le dă. Calea de atac a deciziilor sale este instanța superioară.
      Gândiți-vă că un magistrat trebuie să aibă permanent cazierul curat; în momentul în care suferă vreo condamnare zboară din magistratură. Se întâmplă acest lucru și cazul celorlalte două puteri ale statului?
      Există o mare manipulare acum în privința puterii judecătorești, în care cad toți cei robiți mintal de interesele promovate tocmai de cei ce acum au propleme de lămurit în justiție. Tocmai învinuiții caută să facă legi. Oare în favoarea cui le fac? A ideii de dreptate și justiție socială fără de care o societate nu prea e democratică?
      Înainte de a face afirmații despre statul de drept și domnia legii, trebuie să foarte bine informați. Iar sursa de informație nu este nici într-un caz televizorul!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.