Actualitate Recomandări

Cum va fi ”Manifest. Zadia”: o horă transpusă pe stadion, un tablou care se deplasează geometric

Un show de excepţie cu 1.250 de fete purtând zadii, pe muzica trupei Sensor, va avea loc marţi 29 septembrie, de la ora 20.00, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”. Evenimentul Manifest. Zadia va aduce în faţa publicului bistriţean unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale portului popular din zona noastră. Intrarea este liberă.

„Cele 2.500 de zadii provin din diferite zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud. Unele sunt vechi de aproape 200 de ani, Gavril Tarmure 24 septalte sunt mai noi, sunt aproape kitchoase, aş putea spune. Ce-i drept sunt mai puţine, dar există şi din această categorie. Toate acestea au fost făcute de câte o persoană, nu au fost confecţionate în serie. De aceea, ele sunt valoroase fiindcă fiecare în parte e un unicat. Nu s-a făcut nimic la comandă. Fiecare a fost făcută după priceperea sau sensibilitatea persoanei respective care a încercat să-şi pună acolo toată gingăşia, tandreţea şi îndemânarea ei. Unele au ieşit splendid, iar altele mai irelevante. Colecţia e mare, unitară. Eu am avut temerea că, dacă aceste lucruri nu le vede nimeni, se va uita total de ele. Pe de altă parte colecţia e greu de întreţinut, dar noi am încercat să le ferim de molii. Ne-am gândit la ce să facem cu ele. Dacă ar fi fost să le desfăşurăm am fi făcut un lanţ de 2,5 kilometri de zadii fiindcă una are un metru lungime şi cam 40-50 de cm lăţime. Unde să le etalezi? Pe stradă, în pădure? Ideea să fie purtate”, a spus joi directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Gavril Ţărmure, încercând să explice de unde a pornit ideea organizării evenimentului de tip performance numit Manifest. Zadia.

Programat iniţial în vară, spectacolul a fost mutat luna aceasta pentru că nu a fost deloc simplu să fie adunate 1.250 de fete care să poarte aceste zadii. Printr-o colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, au fost găsite eleve de la licee din Bistriţa şi din judeţ, fete de la cămine culturale din Sîngeorz-Băi, Prundu Bârgăului sau Livezile, care vor fi modele pentru o seară.

„Evenimentul este conceput artistic de doamna regizor Mihaela Panainte. Va participa trupa Sensor, o trupă de sunet, ritm şi culoare. Vrem să readucem în atenţia tuturor un obiect vestimentar foarte frumos şi esenţial pentru gospodăria tradiţională românească. Ne-am oprit la acest obiect pentru că expoziţii de costume populare s-au făcut şi cu alte ocazii şi nu am vrut să fim redundanţi sau să pastişăm pe cineva, ci am vrut să ne focusăm pe acest obiect singular care va fi aranjat pe o rochie albă pe care o va purta fiecare fată. Doar zadia e importantă în acest context”, a mai explicat Gavril Ţărmure.

În aceeaşi conferinţă de presă, regizoarea Mihaela Panainte a explicat cum s-a gândit să facă acest show.

Mihaela Panainte„Când am văzut colecţia de zadii, eu m-am gândit la lucrările pictorului Ţuculescu pentru că el era mult influenţat de scoarţele din zona Craiovei. Eu, ca artist, ca regizor, vreau să evidenţiez zadiile într-un context al zilelor noastre. Hora care se petrecea în sat noi o transpunem pe un stadion. De fapt, e o restructurare într-un context contemporan a acelui ritual. Pe de altă parte, am ales trupa Sensor dintr-un motiv important. Zadiile au pe ele structuri geometrice, de linii. Ţăranul întreţinea o relaţie foarte puternică între natură şi geometrie, ceea ce însemna o perfecţiune cosmică. Cântecele tradiţionale se bazau pe un anumit ritm. Pe mine nu mă interesa să aducem muzică populară pe stadion. În schimb, prin aducerea formaţiei Sensor – care lucrează pe structuri ritmice muzicale – se creează o relaţie între zadii – noi vrem să creăm nişte tablouri vivante din punct de vedere cromatic cu cele 1250 de fete – ritmul care se bazează pe structurile acestea care provin tot din zadii şi spaţiul urban. Şi eu aş vrea să mă întorc la sat, dar locuiesc la oraş. Eu cred că trebuie să repunem într-un alt context aceste obiecte care au o anumită memorie”, a spus regizorul.

Întrebată dacă a făcut repetiţii în vederea show-ului, ea a răspuns: „Ideea de instalaţie performance este de a face un eveniment cultural o singură dată. Vom amplasa scena şi monta partea de lumini şi sunet cu trei zile înainte, iar cele 1250 de fete vor veni doar cu şase ore înainte să înceapă evenimentul. Vom repeta cinci ore ca să facem toată geometria de pe zadii pe care eu vreau să o repet în mişcarea fetelor pe stadion. La ora 20.00 începe performance-ul! Este un eveniment pregătit, dar e ceva unic şi se întâmplă o singură dată, ceea ce creează unicitatea acestor obiecte. Cei din trupa Sensor sunt conservatorişti. Au ascultat muzică tradiţională, dar nu la nivel melodic, ci ritmic. Dacă va veni cineva de la ţară, chiar dacă contextul i se pare modern, ritmul e ca acum 200 de ani. Nu vom folosi nocturna stadionului, ci lumini şi reflectoare specifice teatrului pentru că vrem să fie un spectacol. Va fi o scenă, o sută de reflectoare. Lumina mare de pe stadion ar şterge şi ne-ar face să fim ca la un meci”.

Mihaela Panainte a mai spus că nu vor fi văzute feţele modelelor: „Pe mine nu mă interesează figura fetelor, ci noi vom decupa zadiile. Când cineva se va uita spre stadion noaptea, va vedea mii de zadii, tabloul care se deplasează, şi e o senzaţie puternică pentru ochi. Eu lucrez mult la senzaţie, la ce semnifică această culoare. Omul de la ţară ştia ce înseamnă să lucrezi cu energia, să-ţi crească tonusul vieţii. Zadiile sunt foarte colorate, iar oamenii ştiau intuitiv să îşi crească nivelul energetic prin această culoare şi asta vreau să scot în evidenţă. Poate că vom spune că nu mai e modern să îmbrăm zadii, dar, în fapt, ele creează o energie pozitivă, una care face bine. Cu fetele vom repeta fără lumină, iar pe stadion vor fi desenate nişte figuri geometrice. Ele nu vor avea altceva de făcut decât să respecte liniile. Spectacolul va dura între 40 şi 50 de minute, iar accesul e gratuit”.

Din păcate, reprezentanţii Cărţii Recordurilor, iniţial interesaţi de eveniment, au declinat invitaţia. Pentru ca spectacolul să fie şi mai grandios, regizoarea Mihaela Panainte se gândeşte chiar la o paradă a zadiilor prin tot oraşul pentru ca întreaga comunitate să se simtă părtaşă la acest eveniment grandios.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS