Actualitate Recomandări

Măsuri CJSU în patru UAT-uri din Bistrița-Năsăud. O comună, în scenariul roșu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud aplică o serie de restricții în patru unități administrativ-teritoriale în care incidența cazurilor de Covid-19 a crescut sau a scăzut, după caz.

Măgura Ilvei în scenariul roșu, Sânmihaiu de Câmpie si Târlișua în scenariul galben, Dumitra în scenariul verde.

Conform Hotărârii CJSU 78/18.03.2021:

– Se introduc restricţii în unitatea administrativ-teritorială Măgura Ilvei, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare dec 3/1000 locuitori. În acest UAT, se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

– Se suplimentează restricţiile în unitățile administrativ-teritoriale Sânmihaiu de Câmpie și Târlișua, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori. Astfel, în UAT-utile menționate, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

– A fost inclusă comuna Dumitra pe harta scenariului verde a unităților administrativ teritoriale din județ, odată cu scăderea incidenței de infectare cu Coronavirus sub pragul de 1,5/1000 locuitori. Astfel, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitățile din cinematografe, se vor desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Aceste măsuri intră în vigoare în 19 martie.

Conform Hotărârii CJSU nr. 79/18.03.2021, se va aplica scenariul 3 (roșu) începând cu data de 19 martie, timp de 14 zile, pentru Grupa mică – program prelungit, de la Grădinița cu program normal nr. 2 Bistrița.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3544643138998484
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3544646622331469

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS