Economie

Măsuri fiscale de la 1 ianuarie. Cât vor fi salariile, pensiile, amenzile de circulație

Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare valabile de la 1 ianuarie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. OUG cuprinde și o serie de modificări şi prorogări de termene.

Prevederile OUG 115/2023 vizează, printre altele: majorarea salariilor bugetarilor cu 5% de la 1 ianuarie 2024 faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, la fel și ndemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică locală și funcțiile asimilate acestora, majorarea cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului din învăţământ, în medie, cu 20% în 2024, în două tranşe, respectiv prima tranşă începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi a doua tranşă începând cu data de 1 iunie 2024, precum şi menţinerea cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023.

200 de lei nu vor fi taxați la salariul minim în 2024, la fel ca în prezent.

În anul 2024, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. Sunt exceptaţi de la aceste prevederi personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, iar baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariu de bază cuvenită/cuvenit.

În 2024 se va menţine în plată cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament la nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Se prevede majorarea pensiilor cu 13,8% începând cu luna ianuarie 2024 și acordarea pensiilor recalculate conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Indemnizațiile pentru invalizi, veterani de război, văduve de război se majorează cu 13,8%. Indemnizaţia socială pentru pensionari ajunge la 1.281 lei începând cu 1 ianuarie 2024.

Sporurile se mențin la nivelul actual.

Legat de amenzile de circulație, se stabilește că un punct amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (3.300 lei). Astfel, punctul de amendă va crește de la 145 la 165 lei.

Se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice. Organizarea de concursuri se poate face cu aprobarea Guvernului, în cazuri temeinic justificate.

Reorganizarea instituţiilor publice a fost amânată până la data de 30 iunie 2024. Instituțiile publice nu mai au voie să cumpere sau să ia în leasing mașini și nici să le închirieze, dar nici să mai cumpere mobilier și aparatură birotică

Pensiile speciale pentru primari se amână pentru 2025. Pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației în 2024.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS