Duminică 18 mai, în ziua alegerilor prezidențiale – turul 2, aproximativ 600 de angajați ai MAI din județul Bistrița-Năsăud asigură cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică.
Pe parcursul campaniei electorale, la nivelul județului Bistrița-Năsăud nu s-au înregistrat incidente.
Angajații MAI asigură protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. În misiunile de sâmbătă, au fost mobilizate peste 600 de efective ale MAI. Angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se prezintă sâmbătă la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.
Pe parcursul nopții, angajații MAI de la nivel județean asigură protecția celor 314 secții de votare din județul Bistrița-Năsăud, urmând să le predea președinților birourilor electorale, dimineața, cu sigiliile intacte.
Misiunile structurilor MAI județene legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Centrul Operațional, care este în legătură permanentă cu Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne.
Misiunile de astăzi ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne în context electoral s-au desfășurat conform graficului, fără să fie înregistrate probleme.
Angajații MAI ai structurilor județene au fost implicați, în principal, în misiuni de asigurare a protecției transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării de la locurile de depozitare către secțiile de vot.
Totodată aceștia au preluat paza celor 314 secții de vot, constituite la nivelul județului Bistrița-Năsăud și le vor preda, mâine dimineață, președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.
Pe parcursul acestei zile, nu au fost înregistrate incidente electorale.
Adaugă comentariu