Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a spus vineri, într-o videoconferinţă cu structurile medicale din teritoriu, că, în ceea ce priveşte serviciile medicale ce vor fi acordate în ambulatoriu, ministerul îşi doreşte ca 70% din cazuri să nu mai ajungă în spitale, ci să fie rezolvate de medicii din policlinici.
Eugen Nicolăescu a explicat că, în ambulatoriu, se cheltuieşte de 20 de ori mai puţin pentru tratamentul unui bolnav cu acelaşi diagnostic, dar care este internat, şi a susţinut ideea potrivit căreia ambulatoriile trebuie să se reconfigureze, să se extindă şi modernizeze în aşa fel încât să crească numărul de consultaţii oferite de specialişti. De altfel, ministrul a declarat că are în vedere o creştere a veniturilor medicilor care lucrează în policlinici, dar şi a personalului medical, concomitent cu creşterea accesului pacienţilor la aceste cabinete. Astfel, e posibil să se lucreze în două ture şi chiar în zilele libere pentru ca spitalele să nu mai fie luate cu asalt de oameni care pot fi trataţi şi trimişi acasă.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Gabriela Elena Gaftonie, a declarat că este posibil să se atingă dezideratul anunţat de ministrul Sănătăţii cu condiţia să se petreacă o schimbare de mentalitate.
„Rezolvăm în jur de 150.000 de cazuri pe an prin Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Nu ştiu dacă se va ajunge la rezolvarea a 70% din cazuri în Ambulatoriu, însă va dura câţiva ani, dar nu va fi foarte curând. Presiunea deocamdată e foarte mare pe spital, toată lumea încearcă să-şi rezolve problemele în spital. Va fi greu să schimbăm mentalitatea oamenilor şi să-i determinăm să se îndrepte spre Ambulatoriu. Până şi medicii de familie ar trebui să facă trimiterile spre Ambulatoriu şi nu spre spital. Acum, pur şi simplu îi trimit la spital să se interneze. Traseul ar trebui să fie medic de familie, Ambulatoriu şi apoi să se decidă eventuala internare. Poate aşa vom reuşi să reducem internările. Dacă medicul de familie trimite pacientul la un medic specialist în Ambulatoriu, acesta poate decide dacă e nevoie de internare sau nu”, a spus dr. Gaftonie.
În ceea ce priveşte personalul din Policlinică, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă a spus că Ambulatoriul Bistriţa este integrat, iar medicii lucrează în ambele locuri.
„Există şi criză de personal, nu de asistente, ci de medici. De exemplu, am avut trei rezidenţi pe post la anestezie şi terapie intensivă, dar s-a prezentat unul singur. Mai avem deficit de medici la radiologie. Am avut trei medici rezidenţi care s-au prezentat la post, la urgenţe, la ortopedie avem un medic nou. Mai avem rezidenţi mulţi în pregătire, dar nu ştiu dacă se vor prezenta sau nu”, a spus dr. Gaftonie.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că, pentru a îmbunătăţi condiţiile din spitale şi policlinici, va emite un act normativ care le va permite autorităţilor locale şi judeţene să finanţeze inclusiv funcţionarea acestora, lucru care nu este posibil în actualele condiţii legislative.
Cristiana Sabău
Asa trebuie sa scrie presa,obiectiv nu cu patima politica si cu oameni de specialitate si competenti din sistemul medical,cu o informare obiectiva a publicului.
Foarte bine
D-na Gaftonie e mare directoare…………cand imi aduc aminte cum deabia trecea anul la medicina – stau si ma minunez!!!!
D-ul Darie,cu relatii in Romania poti ajunge ce vrei….. 🙂 si atunci cint ai un amant TERORIST SI CU O IDENTITATE FALSA IN ROMANIA cum are d-na Gaftonie TOATE SUNT SERVITE PE TAVA 🙂 D-na de la un timp se rasfata pe FACEBOOK cu fata unui TERORIST IRANIAN CARE SARACUTA DE EA NICI BINE NU’I PRONUNTA NUMELE 🙂 https://www.facebook.com/gabrielagaftonie DAR PINA ATUNCI D-na Gaftonie TREBUI SA’SI AMINTEASCA DE D’nul CU CRAVATA ASGARI,,MEHRAB S’AU MAHRAB,, CUM STAU TREBURILE 😉 http://romanian.ruvr.ru/2013_01_31/AGRI-o-noua-teapa-data-de-CIA-Romaniei/ https://www.google.gr/search?q=ASGARI+MEHRAB&tbm=vid&source=lnms&sa=X&ei=VJ95U4DtKIjKOaKtgMgL&ved=0CAoQ_AUoAw&biw=1365&bih=673&dpr=0.75#q=ASGARI+MEHRAB. ACEST DOMN CU CRAVATA LATA ….EL ARE IN IRAN DE FACUT O PEDEAPSA CU MOARTEA SI D_na GAFTONIE ESTE TARE MINDRA CU AMANTUL IRANIAN PRIN INCONSTIENTA DOMNIEI SALE.
D-na Gaftonie fotografia cu amantul dumneavoastra https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201849122457523&set=a.3176720664721.2120494.1466736259&type=1&theater Mi’a amintit de cand avea http://www.listafirme.ro/hampa-impex-srl-6412027/ OARE ESTE O COINCIDENTA ??? CE SCOP ARE ACEST DOMN IN ROMANIA ???CE PUNE LA CALE?? CU SIGURANTA ACELASI SCOP…. TRADARE . POATE SUNTETI DRAGUTA SI SPUNETI ADEVARUL DE AMANTUL DUMNEAVOASTRA ASGARI MEHRAB 🙂 MAHRAB SI VENITI SI CU CNP’UL DANSULUI ADEVARAT SI NU FALSIFICAT 😉 DA,DA CEEA CE AUZITI DOAMNA GAFTONIE 🙂 NU UMBLATI CU ALBA-NEAGRA …..NU MAI TINE SUNTEM IN 2014 SI SE DERULEAZA ACELASI FILM DIN 1991…..TOT CU MEDICINA,SIMPOZIOANE,TEHNOLOGIE SI NU IN ULTIMUL RAND MAREA LUI ISTORIE IN ROMANIA 🙂 TURIZMUL. APOI URMEAZA ,CE ? LOVITURA DE STAT ?? ASA NE’A OBIJNUIT ASGARI MAHRAB….. 🙂 IAR DUMNEAVOASTRA DOAMNA GAFTONIE ELENA GABRIELA SUNTETI IN CE’A MAI MARE MASURA A SPUNE STATULUI ROMAN ADEVARATA FATA A AMANTULUI DUMNEAVOASTRA.MULTUMIM !!