”Medicină și Teologie”. Discuții despre ”Incertitudine, riscul medical și moral, speranța omului pentru sănătate” 

Tema ediției a XXIV-a a Seminarului ”Medicină și teologie”, care va avea loc online în data de 2 aprilie, este ”Incertitudine, riscul medical și moral, speranța omului pentru sănătate”, anunță prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, organizator.

”Dacă la începutul pandemiei de COVID-19, bioeticienii s-au concentrat în special asupra problemei raționalizării ventilatoarelor și a altor resurse medicale în condiții de penurie, ulterior atenția lor s-a îndreptat asupra riscului de îmbolnăvire și deces din cauza acestei infecții. De aici, numeroasele dezacorduri privind purtarea măștii, distanțarea socială, blocajele de tot felul, cheltuielile guvernamentale, izolarea celor infectați cu COVID, testarea vaccinurilor și calendare de vaccinare, strategiile clinice, reacțiile idiosincrazice la medicamente etc.

Diferendurile cu privire la infecția cu COVID-19 i-a divizat chiar și pe credincioșii creștini, cărora în eforturile de a se atenua riscul epidemiologic, autoritățile le-a sugerat să nu mai participe la slujbele religioase, clerul să nu-i viziteze pe muribunzi, iar lingurița pentru administrarea Sfintei Împărtășanii să nu mai fie folosită.

Medicalizarea riscului, devenită pentru unii idol, induce în eroare societatea contemporană cu privire la adevăratul scop al vieții și la capacitățile medicinei de a oferi sănătate și viață veșnică. Medicina preventivă pune la dispoziție nenumărate strategii de medicalizare a riscului, adică de a trata riscul unei posibile boli și a morții ca pe o problemă medicală care necesită soluții medicale. Produsele farmaceutice au devenit o forță puternică în cultura modernă fiind consumate pentru a ușura suferința umană, pentru a modifica vulnerabilități și pentru a reduce riscul de evenimente morbide în viitor.

Biserica nu a argumentat dacă medicamentele sunt intrinsec rele sau păcătoase, ci au considerat că reprezintă o problemă atunci când un bun adevărat este transformat într-un idol. Idolatria nu numai că pune în pericol relația omului cu Dumnezeu, ci dereglează și relațiile interumane. Se ajunge, astfel, la obsesia pentru obținerea unei bune stări de sănătate și în același timp frica de o eventuală îmbolnăvire, fără a exista vreun temei obiectiv în acest sens.

Pericolul pe care îl prezintă o astfel de idolatrie pentru ucenicie este sugerat în pasajele din Predica de pe Munte care se ocupă de preocupările legate de nevoile viitoare (Mt 6:25–34).

Contextul pasajului din Predică este important, deoarece cade imediat după provocarea lui Iisus că nu se poate sluji atât lui Dumnezeu, cât și lui Mamona (Mt 6:24).

Așa cum banii, care pot fi folosiți pentru facerea de bine, amenință să-l îndepărteze pe discipol de la urma lui Dumnezeu, la fel și riscul medicalizat. Uneori chiar și înțelepciunea poate fi periculoasă atunci când este căutată în afara lui Dumnezeu. La fel ca orice idolatrie, credința copleșitoare în medicină este legată de iluzie, iar discipolul poate ajunge să aibă încredere în medicină mai degrabă decât în Dumnezeu.

În primul rând, există iluzia că ne putem găsi binele suprem în extinderea bunurilor temporale. Viața veșnică după care tânjesc oamenii nu este constituită prin extinderea nedefinită a vieții și sănătății (sau a altor bunuri finite) pe care le cunoaștem în prezent. Deși, astăzi trăim mai mult ca oricare dintre generațiile care ne-au precedat, ne îngrijorăm constant pentru sănătatea noastră. Toma de Aquino ne atenționează însă că „viața temporală este un bine autentic, dar nu este binele suprem după care tânjim, care este viața veșnică cu Dumnezeu”. Riscul medicalizat interferează cu ucenicia creștină atunci când devine o modalitate de a nega acest adevăr despre bunurile (și limitele lor) pe care le poate obține medicina.

O a doua iluzie cu privire la controlul nostru asupra bolii și morții constă în faptul că încercăm să stăpânim moartea prin cunoaștere fără raportare la Dumnezeu, recapitulând astfel relatarea Genezei despre arborele cunoașterii binelui și răului (Facerea 2-3). Există astăzi o preocupare tot mai mare de a depăși supunerea corpului față de soartă prin stăpânirea naturii, prin știința medicală.

Pe de altă parte, oamenii sunt supuși riscului unor viitoare îmbolnăviri, iar medicina preventivă încearcă să depășească această supunere. Totuși lucrurile sunt greu de stăpânit. Să luăm de exemplu eforturile societății de reducere a sinuciderilor la zero. Ar fi un enorm triumf uman, dar cu siguranță nu este posibil. Nicio civilizație umană din istoria lumii nu a avut vreodată o rată a sinuciderilor aproape de zero pentru că sinuciderea nu este variolă. Datele științifice ne arată că există puține dovezi care sugerează că programele medicale de prevenire a sinuciderii sunt eficiente.

Numai Dumnezeu este binele nostru suprem și singura speranță sigură în fața morții. Grija lui Dumnezeu vizează viața veșnică mai degrabă decât extinderea vieții temporale. „Nu vă faceți griji pentru că lui Dumnezeu îi pasă de noi mai mult decât chiar și lucrurile frumoase pe care le-a făcut” . Speranța creștină este în cele din urmă o speranță a Învierii, de aceea, nu trebuie să-ți faci griji pentru trupul tău, pentru că trupul tău va învia din morți. Cu alte cuvinte, riscul de medicalizare este problematic atunci când este motivat de o speranță falsă – o speranță de a scăpa de moarte – și de o lipsă de încredere în faptul că Dumnezeu ne va Învia din morți. Grija lui Dumnezeu, „nu se concentrează atât pe a ne păstra împotriva morții și a tuturor înfățișărilor ei, ci pe a ne muta de la moarte la viață” , a transmis prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta într-un articol intitulat ”Medicalizarea riscului ca problemă teologică”.