Actualitate Recomandări

Memorialul „Mircea Căluşeriu”, concursul celor mai buni fizicieni, la ediţia a şaptea

Elevi de la şase colegii din ţară vor participa, în acest sfârşit de săptămână, la Top Fiz, Memorialul „Mircea Căluşeriu” 2018, care va avea loc la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, organizat de catedra de fizică a şcolii. Este a şaptea ediţie a concursului ce poartă numele profesorului Mircea Căluşeriu (1941-1989).

Prof. Constantin Rus, fost director CNLR, actual director al Centrului Județean de Excelență BN: „Memoria dascălului ales este purtată cu respect și admirație de cei ce l-au avut mentor. Nici nu se poate altfel deoarece a fost cel mai îndrăgit și respectat dintre valoroșii profesori ai liceului. S-a risipit frumos și eficient în numeroșii săi discipoli, astăzi profesori de fizică, ingineri și medici care se mîndreau cu cel ce le vorbea încet și frumos, dar știa ca nimeni altul să fie exigent și riguros. Elevii pregătiți de el erau de cele mai multe ori pe primele locuri în marile confruntări de fizică”.

Prof. Alexandru Burcin – fost inspector general de fizică în MEN: „În toată ținuta lui Mircea era autoritate, fantezie, trăire și bucuria de a trăi. M-am simțit atunci admirabil în preajma tuturor bistrițenilor din preajma lui. Oameni de calibrul lui Mirecea Calușeriu modelează relațiile între semenii în mijlocul cărora trăiește”.

Prof. Atanasie Florescu, fost coleg, profesor de matematica CNLR: „Era exigent și pretențios față de elevi, dar mai exigent și pretențios față de el însuși. Și-a pregătit fiecare temă cu foarte multă minuțiozitate și a refăcut-o până era convins că este precum dorește. Bun coleg în munca de echipă, cu talent de educator și formator. Excelent colaborator interdisciplinar. Pasionat în pregătirea elevilor de excepție și de participare la concursuri. Implicat în viața cultural-artistică a elevilor școlii. De aceea nu îl uită foștii lui colegi și elevi”

Prof. Andrei Hegeduș, fost inspector de fizică la ISJ BN: „Unul dintre oamenii de excepție ai învățământului românesc, a cărui personalitate a marcat pentru multă vreme școala bistrițeană, a fost și va rămâne indubitabil profesorul de fizică Mircea Călușeriu. El reprezintă certitudinea, dându-ne liniștea, siguranța dar și speranța atât de necesară în munca de zi cu zi la catedră și nu numai. A fost dascălul performanțelor la clasă, la concursurile de fizică, dar și pe scenă. S-a bucurat de stimă și respect, iar amintirea lui trăiește în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Astăzi colegii și foștii lui elevi duc mai departe spiritul inconfundabil, întru gloria școlii pe care a slujit-o cu atâta dragoste și căldură”

Prof. Camelia Tabără, fostă elevă, actual inspector general la ISJ BN: „Profesor de fizică ajungând, te străduiești să-i semeni: sunt variante multe, manuale noi, tratate pretențioase, dar parcă așa cum le-ai auzit prima dată explicate la ora lui Mircea Călușeriu, așa cum te-au convins la „ prima audiție ”, e cel mai bine, e cel mai clar, e cel mai plin de viață ! Eram plini de respect față de profesorul nostru de fizică dar azi, după ani de muncă la clasă, pot spune cu greutate de „profesionist”: Un dascăl ca oricare altul ?! În nici un caz !! Un dascăl ca nimeni altul !!!”

Prof. dr. Griga Violeta, fostă elevă, actual director adjunct la CNLR Bistriţa: „Modul în care domnul profesor reușea să ne facă să întelegem fenomenele, lumea, să ne bucurăm de descoperirea simetriilor, a legăturilor sublime dintre ecuații și realitatea practică aplicată, a fost factorul determinant în formarea noastră ca fizicieni, profesori, ingineri, medici sau manageri, angrenați in realitatea de azi”.

Deschiderea festivă  va fi vineri la ora 19.00, sâmbătă între 9.00 şi 12.00 va avea loc concursul, iar festivitatea de premiere va fi sâmbătă la ora 18.00

Etichete

3 comentarii

  • Un profesor eminent, dedicat carierei. Îi datorez enorm de mult pentru dăruirea cu care a lucrat cu noi, elevii săi.
    Exemplu de profesionalism și corectitudine, l-am întrebat odată dacă nu ar fi cazul să mă mediteze și mi-a răspuns foarte hatru: mă copile, n-are taică-tău ce face cu banii?
    Făcea ore suplimentare cu cei ce participam la olimpiade sau în pregătirea admiterii la facultate.
    A plecat prea repede dintre noi. Multe generații ar mai fi putut beneficia de mentoratul prof. Mircea Călușeriu.
    Dumnezeu să îl odihnească în pace!

  • Un profesor de o mare calitate, un om de o inalta tinuta morala, cum din pacate , rar mai intalnim in ziua de astazi. De fiecare data cand mi-l amintesc sau vorbesc cu altii despre profesorul Mircea Caluseriu, simt o mare tristete si o mare parere de rau , datorita faptului ca a plecat prea repede dintre noi. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE !!!

  • Familia CALUSERIU a fost apropiata familiei noastre. L-am cunoscut bine pe domn profesor, si toata familia dansului. Ne si faceam vizite reciproce. Pe langa vastele cunostinte de fizica sa stiti ca domnul profesor mai avea un talent . Manevra arcusul si CETERA (vioara) ca un profesionist si avea o voce extraordinara. Conducea si ansamblul folcloric al liceului. Iubea si fotbalul. De tanar elev pot sa spun ca am fost chiar buni prieteni. Dumnezeu sa te odihneasca !.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.