Mesajul de Crăciun al Mitropolitului Andrei Andreicuţ

Iubiţi credincioşi,

Din nou Crăciunul cu atmosfera lui tainică, plină de pace şi har, ne plasează în faţa staulului din Betleem şi ne dă posibilitatea să ne închinăm Pruncului Mântuitor. Aşteptau de multă vreme strămoşii acest moment. Proorocul Isaia, cu spiritu-i profetic, Îl vede cu sute de ani înainte: Căci prunc s-a născut nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Păcii, Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9,5).

Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că era nevoie de o plinire a vremii, de o pregătire a istoriei: Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea (Galateni 4, 4-5).

Modul în care s-a petrecut taina dreptei credinţe (1 Timotei 3,16) ni-l relatează Sfântul Apostol Luca. Cezarul Octavian Augustus a decretat un recensământ în Imperiul Roman. Recenzarea avea loc în cetatea de baştină. Aşa se face că Sfânta Fecioară Maria, dimpreună cu dreptul Iosif, s-au deplasat din Nazaret în Betleem, unde-şi aveau obârşia. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei (Luca 2, 6-7). În ţinutul acela erau păstori, oameni cu inima curată care-L aşteptau pe Dumnezeu şi Îngerul Domnului le-a vestit lor că în Betleem li s-a născut Mântuitor.

Plini de bucurie au alergat la Betleem şi,grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle (Luca 2,16). I s-au închinat, I-au oferit daruri şi s-au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese (Luca 2,20).

Iubiţi fraţi şi surori,

Noi îi fericim pe păstorii din Betleem care au avut bucuria de a-L adora în ieslea din peşteră pe Pruncul Mântuitor. Şi au putut face lucrul acesta pentru că aveau inima curată. Nu citim noi în predica de pe Munte: fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8)? Ceea ce au văzut păstorii în noaptea sfântă am putea vedea şi noi, dacă am fi vrednici să vedem. Prin credinţa şi dragostea noastră, după ce ne-am curăţit inima printr-o serioasă pocăinţă şi printr-un efort purificator, care presupune şi o sinceră spovedanie, putem avea o experienţă duhovnicească deosebită.
Anul acesta a fost rânduit de Sfântul Sinod să ne preocupăm în mod special de Sfânta Euharistie şi de Mucenicii Brâncoveni. Or, la Sfânta Liturghie, întotdeauna este prezent Pruncul Mântuitor. Cei ce-şi curăţesc inima, ca păstorii din Betleem, pot să-L vadă.

Sunt nenumărate mărturii în acest sens consemnate de literatura duhovnicească. Din experienţa de viaţă a primelor veacuri de creştinism a luat naştere Patericul. Avva Daniil ne povesteşte că un bătrân nevoitor, mare ascet, avea dificultatea de a crede că în Sfânta Cuminecătură este prezent Însuşi Domnul Hristos. Alţi doi bătrâni din chinovie, ştiindu-i viaţa, nu doreau ca bătrânul să se piardă. Şi, îndrăznind pentru jertfelnicia lui, i-au zis: părinte să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna şi credem că duminică, la Liturghie, El ne va descoperi adevărul. Împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminică la biserică şi au stat câteşitrei pe o rogojină, bătrânul fiind în mijloc. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă, s-a arătat numai lor ca un Prunc. Şi când întindea mâna preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţele mici. Bătrânul a fost convins de prezenţa reală a lui Hristos în Sfânta Euharistie. Pruncul M-ântuitor este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Pruncului Mântuitor, Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor! (Apocalipsa 5,13).
Nu numai în primele veacuri creştine dar şi mai târziu, în Evul Mediu, Dumnezeu a îngăduit descoperiri asemănătoare cu cea relatată. Pe când Siria era ocupată de Imperiul Otoman, un prinţ musulman plecat în misiune a trecut pe lângă Biserica Sfântul Gheorghe din Ampelon. Era sărbătoare, lumea se aduna, şi preotul era pe punctul de a începe Sfânta Liturghie. Prinţul a poruncit să fie băgate cămilele din convoiul ce-l însoţeau în biserică. Dar ele au căzut moarte. Atunci a poruncit preotului să înceapă Liturghia. La momentul Să luăm aminte! Sfintele, Sfinţilor!, când preotul a împărţit agneţul în patru, prinţul a văzut pe altar un copilaş rănit, iar sângele îi curgea în potir. Această minune l-a convertit la creştinism. Preotul s-a temut să-l boteze, dar l-a trimis la episcopul de pe Muntele Sinai. A fost botezat, primind numele de Pahomie. Acesta a încercat să-i încreştineze pe ai săi dar, din păcate, a fost martirizat.

Să venim şi în timpurile noastre moderne. Domnul Costas trăia în Grecia. Influenţat de filosofia materialistă nu avea preocupări religioase, ba chiar s-ar putea spune că era necredincios. În preajma Crăciunului s-a dus la nişte rude în Vrontul de Jos. În ajun s-a întâlnit cu părintele Gheorghe Cazakidis şi nu i-a răspuns la salut. Avea oroare de preoţi. Părintele i-a zis: Dumneata nu crezi, dar, dacă vii mâine la biserică, cu siguranţă vei crede. Mai mult din curiozitate şi pentru faptul că rudele sale s-au dus a doua zi la biserică, a mers şi el. În momentul în care părintele Gheorghe a zis Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!, domnul Costas a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor: Părintele Gheorghe ţinea în mână un Prunc dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o haină roşie… Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge… Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea haină roşie.

Care a fost urmarea? Domnul Costas a strigat: Cred Doamne…, cred! Şi a căzut în genunchi, plângând. Înlăuntrul lui s-a produs un cutremur mare, iar întunericul a fost alungat de lumina credinţei.

Dreptmăritori creştini,

Aşadar Liturghia ne aşează în faţa ieslei din Betleem şi în faţa Pruncului Mântuitor. Când ne pregătim pentru Liturghie şi oficiem Proscomidia, aşezând steluţa peste pâinea ce va deveni la sfinţirea darurilor Trupul lui Hristos, rostim cuvintele scripturistice: Şi iată, venind steaua, a stătut deasupra unde se afla Pruncul. Se rostesc apoi cele spuse de prooroci despre Prunc.

La orice Sfântă Liturghie, în Euharistie, Îl putem recunoaşte pe Pruncul Mântuitor. Euharistia nu este un simbol, ci este Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului. El Însuşi a spus lucrul acesta. Sfântul Nicolae Cabasila ne zice că jertfa se săvârşeşte în clipa sfinţirii… că ceea ce se jertfeşte nu e pâinea, ci Însuşi Trupul lui Hristos; că jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singură, adică cea adusă o dată pe cruce.

Pe bună dreptate, Părintele Alexandre Schmemann zice că, aducând din nou această jertfă, noi cunoaştem de fiecare dată cu bucurie că o aducem cu Iisus Hristos, că El este Cel Care S-a dăruit pe Sine şi Care este în noi şi Care aduce veşnic jertfa adusă de El odată şi pentru totdeauna.

Crăciunul, întruparea lui Hristos, se reactualizează la orice Liturghie. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: Ce să spun şi ce să grăiesc? Minunea mă înspăimântă. Cel bătrân în zile s-a făcut copil; Cel care stă pe scaun înalt şi prea slăvit este aşezat în iesle; Cel nepipăit, Cel simplu, Cel necompus şi Cel necorporal este cuprins de mâini omeneşti; Cel ce a rupt legăturile păcatului se înfaşă în scutece, pentru că vrea aceasta. Căci vrea să prefacă necinstea în cinste, să îmbrace ceea ce este neslăvit în slavă, să arate chip de vieţuire virtuoasă ceea ce era de regulă supus insultei. Pentru aceea, ia corpul meu, ca eu să fac loc Cuvântului Lui; şi, luând corpul meu, îmi dă Duhul Lui; ca, dând şi luând, să-mi aducă visteria vieţii. Ia trupul meu ca să mă sfinţească; îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuie.

Iubiţi fraţi şi surori,

Crăciunul şi, mai ales Sfânta Liturghie, ne dă posibilitatea să-L adorăm şi să ne închinăm Pruncului Mântuitor. Mai mult decât atât, ne dă posibilitatea să-L primim în ieslea sufletului nostru. Dar, pentru a-I fi o gazdă ospitalieră, trebuie să facem rânduială în interiorul nostru. Şi lucrul acesta am încercat să-l facem de-a lungul postului.

La utrenia din 23 decembrie cântam: Pe mine, cel ce am ajuns peşteră de tâlhari, arată-mă, Doamne, Cel ce în peşteră Te-ai născut, lăcaş al Tău şi al Tatălui şi al dumnezeiescului Tău Duh, ca să Te slăvesc întru toţi vecii.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne încurajează să facem o serioasă pocăinţă: Stăpânul este bun şi iubitor de oameni. Însuşi a spus-o: nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă, să se pocăiască şi să fie viu. Mică e oboseala ce o vrea de la tine; iar El îţi dă bunătăţi mari; îţi cere să-I dai prilej ca să-ţi dea comoara mântuirii. Pune-I înainte lacrimile tale şi El îţi dă iertare.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne-o pune în faţă pe Maica Domnului care, datorită purităţii sale, L-a primit în sânul ei pe Pruncul Mântuitor: Aşadar, crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca Fecioara, dacă avem sufletele noastre fecioare şi curate. Şi precum pe aceea, fiindcă era preaneprihănită, nu a topit-o focul dumnezeirii, aşa nici pe noi nu ne topeşte, dacă avem inimile curate şi neprihănite, ci se face în noi rouă din cer şi izvor de apă şi râu de viaţă nemuritoare.

Într-o lume fracturată de răutate şi de ură, Cel ce poate aduce armonia şi pacea este Pruncul Mântuitor. Atunci când S-a născut, îngerii au cântat imnul minunat pe care-l ştiu toţi creştinii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!(Luca 2,14)

De El au nevoie toţi oamenii, chiar dacă nu-şi dau seama. Scriitorul Giovanni Papini, care la început a fost marxist, iar apoi s-a convertit, afirmă acest lucru: Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu ştiu. Flămândul îşi închipuie că umblă după pâine, dar îi este foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi e sete de Tine, bolnavul râvneşte sănătatea, dar boala lui nu-i decât lipsa Ta..

Iubiţi credincioşi,

Dacă Pastorala are în acest an euharistic un pronunţat caracter liturgic, afirmăm cu tărie că la Sfânta Liturghie Pruncul Mântuitor este cu noi. Este cu noi şi aşteaptă ca, după ce ne-am pregătit cum se cuvine, să-L primim.
Această realitate o exprimă artistic Vasile Voiculescu într-un Colind. În prima parte este afirmată credinţa creştină a prezenţei reale a lui Hristos în Sfânta Euharistie: În coliba-ntunecată/ Din carne şi os lucrată, /A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nici icoană ce se frânge,/ Ci El Însuşi, trup şi sânge,/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură,/ Dulcea Cuminecătură.

Lucrarea pe care o face Domnul Hristos în fiinţa noastră este minunată: Coliba cum L-a primit/ S-a făcut cer strălucit/ Pe bolta de mărgărit,/ Iar în ea soare şi stele/ Cu Arhangheli printre ele./ În mijloc Tron luminos/ Şi, pe el, Domnul Hristos, /Care mult se bucura/ Duhul Sfânt S-alătura/ Şi acolo rămânea/ Şi acum şi pururea.
Iar răspunsul nostru firesc este următorul: Şi noi, Doamne, ne-am sculat/ Colibele-am curăţat/ Uşi, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră şi la noi.

Dorim, iubiţi fraţi şi surori, ca sărbătorile Crăciunului să vă aducă dumneavoastră şi tuturor celor dragi bucurie, pace, sănătate şi armonie, de care toată lumea are atâta nevoie. Iar Anul Nou şi Boboteaza să vă fie pline de har!

†ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului