Social

Mieii, mai mici şi mai scumpi. Ciobanii au început să ia comenzi pentru Paşte

Paştele îl sărbătorim mai devreme anul acesta, iar mieii pentru sacrificat vor fi mai mici şi mai scumpi, anunţă ciobanii. Grigore Creţa din satul Ruştior, care vine sâmbăta cu brânză de vânzare la piaţa locală, estimează că cei din turma sa vor cântări între 7 şi 12 kg şi vor costa cu doi lei mai mult faţă de anul trecut.

Deja, ciobanul a început să ia comenzi de la bistriţenii care vor să se asigure că vor avea din ce prepara masa de sărbătoare. „Am luat 10-15 comenzi deja. Voi aduce mieii în săptămâna dinainte de Paşte, gata tăiaţi, la preţul de 22 de lei kilogramul. E mai mare cu circa 2 lei faţă de anul trecut”, a explicat Creţa.

 

Oamenii care cumpără brânză de la el spun că efortul financiar merită fiindcă ştiu ce cumpără şi, oricum, mănâncă miel doar o dată în an. „Eu am circa o sută de miei, dar nu îi pot vinde pe toţi bistriţenilor fiindcă nu este aşa o cerere de mare. Cei mai mulţi îi dăm la Livezile, de unde merg la export. Din câte am înţeles, anul acesta, ne dau între 10 lei şi 12 lei pe kilogramul de miel viu”, a adăugat ciobanul din Ruştior.

În perioada Paştelui, va fi deschisă cel mai probabil şi piaţa de miei de pe Tărpiului de unde bistriţenii îşi pot alege miei vii pe care măcelarii îi sacrifică pe loc, sub ochii lor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS