”Am venit la Bistriţa împreună cu conducerea ministerului pentru a realiza o acţiune de evaluare a Brigăzii 81, a gradului de operativitate şi eficienţă a militarilor şi am apreciat faptul că, în timp, multe subunităţi de aici şi mulţi militari au participat în misiuni, în teatre de operaţiuni şi mai ales în Afghanistan pentru a ne îndeplini obligaţiile NATO şi pentru a apăra onoarea Armatei Române. Ne-am întâlnit şi cu rezerviştii din Bistriţa, au aceeaşi problemă pe care o ridică de mult timp, clarificarea sistemului legislativ privind pensiile, dar şi alte doleanţe legate de viaţa de zi cu zi. Rezerviştii militari, în conceptul de apărare naţională şi mobilizare a structurilor ministerului atunci când este nevoie, fac parte din categoria forţe de generare şi regenerare şi într-o situaţie deosebită pot fi activaţi. M-am întâlnit cu preşedintele CJ, cu primarul municipiului, cu prefectul judeţului, am discutat despre administraţia locală şi felul în care va fi ea bugetată în 2013 pentru a realiza multiplele obiective, unele importante, programate pentru acest an. Pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă, economice, administrative în judeţ”, a spus Duşa într-o conferinţă de presă.
El a precizat că a vorbit cu primarul Ovidiu Creţu şi despre problema terenului dat în comodat de municipiu pentru poligonul de pe Dealul Cocoşului şi pentru care administraţia doreşte o hotărâre prin care contractul să fie reziliat: ”Am discutat şi acest subiect, am vorbit şi cu şeful Statului Major. După ce vom analiza la nivel de minister situaţia acelui teren vom face şi demersurile necesare. Precizez că Ministerul Apărării, atunci când este un obiectiv concret, de dezvoltare economică a unei localităţi, nu va pune piedici”.
Minsitrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, s-au întâlnit şi cu militarii răniţi în teatrele de operaţii şi cu familiile eroilor căzuţi la datorie, sublocotenenţii post-mortem Cristian Petru Filip şi Marius Florin Sfecheş.
„Atunci când vorbim de Armată, vorbim de bugetarea ei. Niciodată atunci când e vorba de bani nu suntem mulţumiţi fiindcă oricâţi bani ai avea, ai nevoie de mai mulţi. Spre deosebire de anii trecuţi când Armata a fost neglijată, de data aceasta premierul Victor Ponta şi Ministerul Finanţelor au înţeles că misiunile pe care Armata Română le are ca principală componentă a sistemului naţional de apărare şi de siguranţă naţională, dar şi ca componentă a sistemelor colective de apărare (NATO şi UE) trebuie să aibă şi alocaţii bugetare serioase. De aceea, MApN este printre puţinele ministere care au creşteri la buget faţă de 2012”, a spus el.
Ministrul a declarat că s-a făcut mai mult decât atât. „Pe programarea multianuală, am avut în vedere şi am convenit cu Ministerul Finanţelor şi cu cu premierul ca, începând din acest an, MApN să i se aloce o creştere anuală de 0,3% din PIB, astfel ca până în 2016, pe parcursul programului de guvernare, să ajungem la 2% din PIB ceea ce este în conformitate cu documentele NATO aşa cum le-am acceptat când am devenit ţară membră NATO. Şi sper că, în continuare, şi în anii următori, Armata Română va avea aceste alocări astfel încât să îndeplinim standardele de unităţi operaţionale conform standardelor NATO”, a spus Duşa.
Adaugă comentariu