Ministrul Doina Pană despre munca la negru

Identificarea şi combaterea muncii nedeclarate

În perioada 17 – 19 octombrie, am participat la cea de-a patra Masă Rotundă regională privind dialogul social în Sud-Estul Europei, ale cărei lucrări s-au desfăşurat la Zagreb, Croaţia. Actuala declaraţie politică are la bază unul dintre materialele pe care l-am prezentat cu această ocazie în calitate de ministru delegat pentru dialog social.

În România, ca şi în ţările membre ale Uniunii Europene, munca nedeclarată, prin natura sa, este foarte greu de stabilit cu exactitate, astfel încât dimensiunea acestui fenomen poate fi doar estimată.

Munca nedeclarată reprezintă orice activitate remunerată care este legală în ceea ce priveşte natura sa, dar nu este declarată autorităţilor publice (Comunicarea Comisiei Europene din 1998). Prin urmare, prin prestarea activităţii fără declararea acesteia, statul nu îşi exercită atributul său fiscal asupra veniturilor provenite din munca realizată, iar salariatul nu beneficiază de protecţia reglementată de legislaţia muncii.

Munca nedeclarată are efecte negative pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor şi impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială.

Neplata acestor obligaţii legale conduce, pe de o parte, la lipsa de venituri către bugetul consolidat al statului, afectând totodată şi sistemele de asigurare socială, iar pe de altă parte – şi cel mai important – la faptul că persoanele care prestează muncă nedeclarată nu pot beneficia de niciuna dintre formele de protecţie socială prevăzute de lege.

Consecinţele muncii nedeclarate se reflectă negativ şi în economie, prin distorsionarea mediului concurenţial. Astfel, angajatorii care nu utilizează munca declarată au mai puţine obligaţii financiare şi deci se află în concurenţă neloială cu acei angajatori care folosesc toate tipurile de resurse şi depun eforturi reale pentru respectarea obligaţiilor legale ce le revin.

Categoriile de persoane depistate că lucrează fără forme legale de angajare sunt: persoane cu nivel de educaţie scăzut; persoane fără calificare profesională sau cu calificare redusă; şomerii, care nu doresc să îşi piardă beneficiile şi ajutoarele sociale; tinerii, care de cele mai multe ori nu au experienţa necesară şi care nu conştientizează importanţa contribuţiei la fondurile de asigurări sociale; persoanele lipsite de venituri sau cu venituri reduse; persoanele care doresc să îşi suplimenteze veniturile prin practicarea muncii la gri, care poate fi definită ca acea formă de prestare a activităţii în care salariatul încasează o parte a drepturilor salariale fără ca asupra acestora să se manifeste politica fiscală a statului; pensionarii; cetăţenii străini; copiii, pentru care consecinţele prestării unei activităţi în afara cadrului legal pot avea repercusiuni grave asupra dezvoltării fizice şi psihice ulterioare.

Unul dintre principalele obiective stabilite de Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată, este controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă.

Munca fără forme legale de angajare, cunoscută şi sub denumirea generică de muncă la negru, este una din abaterile grave întâlnite de inspectorii de muncă în cadrul controalelor efectuate la diferitele tipuri de angajatori, manifestându-se de regulă prin înţelegerea dintre angajator şi angajat în urma căreia angajatul prestează munca în lipsa unui contract individual de muncă, fiind lipsit de drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea.

Munca la negru este o activitate „profitabilă”, desfăşurată în afara cadrului legal reglementat, nefiind evidenţiată scriptic, fiscalizată, asigurată sau asistată social, lucrătorul fiind la discreţia celui în folosul căruia prestează munca.

În baza atribuţiilor pe care le are şi a obiectivelor principale stabilite prin Programele cadru de acţiuni anuale, Inspecţia Muncii a desfăşurat acţiuni de control pentru identificarea şi sancţionarea angajatorilor care utilizează forţa de muncă fără forme legale.

Totodată, Inspecţia Muncii a iniţiat, la nivel naţional, campanii sectoriale în domeniile ce înregistrează o prevalenţă a muncii fără forme legale: construcţii, exploatarea şi industrializarea lemnului, agricultură, industria textilă, panificaţie, micul comerţ, micii transportatori, industria alimentară şi prestările servicii (pază şi protecţie, service auto, spălătorie auto, frizerie, coafură), depozitele angro şi supermarketuri, activităţi din alimentaţia publică (baruri, restaurante, patiserii, cofetării) etc.

Prevenirea şi combaterea muncii la negru s-a aflat şi se află constant în preocuparea Ministerului Muncii care, începând cu anul 1999, a fost iniţiatorul mai multor reglementări legale specifice, prin care se sancţiona contravenţional utilizarea forţei de muncă fără forme legale de angajare.

În acest context, începând cu luna mai 2011, s-a modificat Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, astfel: primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

De asemenea, începând cu aceeaşi dată, se sancţionează şi prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Totodată, începând cu luna mai 2011, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.

Începând cu luna ianuarie 2013, pe lângă prestarea activităţii fără încheierea unui contract individual de muncă, este considerată muncă nedeclarată prestarea activităţii de către persoane ale căror contracte individuale de muncă: nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii; au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor fără respectarea termenului legal prevăzut la art. 4 alin. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011.

Astfel, în primele 9 luni ale anului 2013, au fost depistate 30.583 persoane care desfăşoară muncă nedeclarată, din care: 12.264 persoane nu aveau încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă anterior începerii activităţii, ceea ce reprezintă 40,10%; 4.449 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, ceea ce reprezintă 14,54%; 13.870 persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor fără respectarea termenului legal prevăzut la art. 4 alin. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011, ceea ce reprezintă 45,35%.

Concluzii:

Deşi angajatorii şi persoanele care muncesc în folosul acestora sunt liberi în alegerea formei de a presta o activitate, această alegere este strâns legată de implicaţiile financiare – salarii, impozite şi taxe aferente fondului de salarii.

Reducerea muncii fără forme legale poate fi în egală măsură şi un obiectiv al ministerului de finanţe care, prin reducerea impozitelor şi taxelor aferente salariilor, poate să aducă la suprafaţă o mare parte a activităţii subterane, ajungând în final la o mai bună colectare a sumelor datorate diverselor bugete.

Cauzele obiective care au influenţat în mod negativ rezultatele controalelor privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată sunt multiple: potenţialul economic scăzut, reducerea numărului de firme active prin restructurarea masivă a sectoarelor de bază ale economiei, număr mic de investitori şi, implicit, ofertă scăzută de locuri de muncă.

Doina Pană, ministru delegat pentru dialog social