Actualitate

Ministrul Educaţiei, despre telefoane, uniforme, auxiliare: Îi învăţam pe copii să omoare şoareci

Modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a şcolilor era „o necesitate pentru sistem”, a spus la Bistriţa, ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, care a vrut să facă ordine în privinţa auxiliarelor didactice. Multe nu aveau avizul MEN, dar elevii dădeau bani grei pe ele, deşi le îngreunau mult ghiozdanele şi unele conţineau informaţii despre cum pot fi omorâţi şoarecii pentru experimente.

Potrivit ministrului, noul regulament va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.

„Elevii au fost consultaţi. Consiliul Naţional al Elevilor, organizaţiile sindicale, asociaţiile de părinţi au intrat în dezbatere privind modificările aduse Regulamentului de organizare şi funcţionare a şcolilor încă din septembrie 2017. Au fost nenumărate întâlniri pe acest subiect. Fiind o completare a unui regulament, nu intru în detalii tehnice dacă trebuie sau nu făcută dezbatere publică. În urma acestor consultări şi dezbateri, forma finală a fost agreată de către toţi partenerii sociali”, a spus Pop.

Ministrul a explicat că principalul motiv pentru care „trebuia modificat acest Regulament este cel legat de auxiliare”. „Până acum, nu era reglementat cum ajunge un auxiliar în ghiozdanul unui elev ca să meargă cocoşat, nici cine evaluează acel auxiliar, nici cine plăteşte acel auxiliar şi nici cine recomandă acel auxiliar. Ne trezeam cu auxiliare în care făceam experimente cu şoarecii şi îi învăţam pe copii să omoare şoarecii, auxiliare în care spuneam că negri trebuie să facă nu ştiu ce cu albii şi o entitate cu altă entitate ş.a.m.d. Ba mai mult, pe unele scria că sunt avizate de către MEN, ceea ce un fals, şi îi rog pe cei pe care i-am sesizat în scris, instituţiile statului, să se ocupe şi de această parte a celor care timp de ani de zile au utilizat sigla MEN pe nişte auxiliare neautorizate. Sunt depuse plângerile, să se concentreze pe zona aceea. Principala modificare a Regulamentului a fost cea legată de circuitul auxiliarelor. Cine le avizează – şi am avizat auxiliarele să fim convinşi că nu intră în unitatea şcolară cum nu intră nici în magazine alimente expirate – cine le recomandă şi cine le plăteşte. Asta am făcut prin Regulament. Plata o pot face asociaţiile de părinţi, dacă îşi doresc, sau unitatea şcolară prin contabilitate, avizarea şi toate celelalte sunt prevăzute în Regulament”, a spus ministrul.

Ministrul i-a sfătuit pe profesori să se uite pe site-urile tuturor inspectoratelor şcolare unde sunt postate diverse auxiliare, să le descarce şi să le folosească la clasă. El a menţionat că există sute de astfel de auxiliare ce pot fi utilizate gratuit.

În ce priveşte faptul că o anumită asociaţie a elevilor a ameninţat că dă în judecată MEN pentru că nu ar fi existat consultare publică pentru modificarea Regulamentului, Liviu Pop a spus că are informaţii că această organizaţie e finanţată de „baronii manualelor” şi a transmis faptul că nu se teme de un eventual proces.

Legat de folosirea telefoanelor mobile, ministrul a spus că ele pot fi utilizate cu scop didactic, dar nu în sensul în care li se cere tuturor elevilor acelaşi model de telefon. ”Elevii trebuie să fie concentrați cele 50 de minute la explicațiile profesorilor, nu la cine îi dă SMS sau cine îl sună”, a spus Liviu Pop.

Despre uniforme şi serviciul pe şcoală, Liviu Pop a spus că statul nu cheltuieşte atât de mulţi bani de la buget pentru şcoli şi personal didactic pentru ca elevii să fie daţi afară de la ore că nu poartă uniformă sau sunt de serviciu pe şcoală.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.