Actualitate

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, la recepția noii secții de Chirurgie a Spitalului Județean

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, vine la Bistrița joi 25 iunie pentru a participa la inaugurarea noii secții de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență, parte a proiectului ”Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi al unor spaţii medicale – Faza 2” în valoare totală de 27.767.923 lei, finanțarea fiind asigurată de Guvernul României şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat în noiembrie 2014 şi tot atunci au început şi lucrările. Constructor: asocierea SC GB Indco SRL Bucureşti – SC Depisto Star SRL Gheorgheni.

”Joi la prânz are loc inaugurarea noii secții de Chirurgie a Spitalului Județean. Într-un termen rezonabil, undeva pe finalul verii, vom inaugura o altă investiție foarte importantă, mai exact lucrărilor la Ambulatoriu. Sper ca într-un timp nu foarte lung să facem același lucru și la complexul multicultural de la fostul cinematograf Dacia, acum proiectul fiind în procedură de achiziție publică pentru etapa a doua”, a precizat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

În urmă cu câteva zile, el a scris pe Facebook: ”Mă bucur că am ajuns în stadiul în care prima parte a acestui proiect se apropie de final și va fi recepționată într-un timp foarte scurt. Mă refer la finalizarea lucrărilor de construcție și finisaj a unuia dintre etajele care fac obiectul investiției și care conține spaţii medicale (saloane cu grup sanitar propriu cu 1, 3, 4 si 5 paturi, săli de tratament, spaţii administrative)”.

1 spital chirurgie lucrari 0615 2 spital chirurgie lucrari 0615 3 spital chirurgie lucrari 0615 4 spital chirurgie lucrari 0615

Ce cuprinde obiectivul de investiţii “Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale – Faza 2”.

Etaj 3: Construire Bloc operator centralizat cu 8 săli de operaţii şi sterilizare proprie: 3 săli de operaţii Chirurgie generală, 2 săli de operaţii Ortopedie-traumatologie, 1 sală de operaţii Urologie, 1 sală de operaţii Oftalmologie, 1 sală de operaţii ORL, 1 staţie de sterilizare proprie a Blocului operator. Fiecare sală de operaţii este o structură complexă care cuprinde şi spaţiile anexe aferente şi este compusă din: filtru sanitar pentru pregătire medici, sală de pregătire preoperatorie a bolnavului, sală de operaţii, sală de trezire postoperatorie, spălător pentru instrumentar.

Dotare Bloc operator prevăzută în cadrul proiectului: 8 mese de operaţii cu dotările specifice profilului operator, 8 lămpi scialitice, 1 unitate de electrochirurgie cu sistem de furnizare argon medical şi evacuator de fum, 2 platforme electrochirurgicale de înaltă performanta destinate procedurilor chirurgicale complexe endoscopice şi deschise, avand optiunea de taiere si coagulare, funcţionalitate bipolară, sigilare vasculară şi fuziune tisulară, 2 platforme electrochirurgicale monopolare/bipolare, 2 oximetru cerebral, 1 aparat de masurare uniemisferică a profunzimii anesteziei, 2 sisteme de anestezie şi monitorizare complexă, 1 trusă de laparoscopie pentru intervenţii chirurgicale, 1 centrală triplex de producere oxigen medical, 1 staţie de sterilizare compusă din sterilizator cu abur de 250 l, echipament automat de spălare/dezinfecţie instrumentar, aparat mobil de dezinfecţie pe cale aeriană, dispozitiv de curăţare cu jet de apă/ aer comprimat, dispozitiv de sigilare ambalaj sterilizabil, lampă inspecţie instrumentar, modul de curăţare cu ultrasunete.

Etaj 4: Construire spaţii medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spaţii administrative).

Întregul obiectiv de investiţii va fi realizat la standarde europene, va fi în conformitate cu normativele legale în vigoare şi va fi dotat cu: sistem de climatizare, sistem de evacuare aer viciat, sistem de alarmare şi detecţie incendiu, sistem de control acces, sistem apel medical, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare vocală, sistem CATV, sistem voce-date, sistem telefonie-interfonie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS