Politică

Mircea Romocea îşi lansează candidatura la Primăria Năsăud cu Aurel Tămaş

Sâmbătă, începând cu ora 16.00 şi până la 20.00 va avea loc, la Năsăud, un spectacol folcloric susţinut de Aurel Tămaş în cadrul căruia va fi lansat candidatul USL la Primăria Năsăud, Mircea Romocea, spectacol la care vor participa şi cei trei lideri naţionali ai USL.

Primarul Năsăudului, Dumitru Mureşan (PDL), a declarat că a primit o cerere din partea USL de blocare a unei străzi în cursul după-amiezii de sâmbătă, lansarea candidatului urmând să aibă loc în aer liber.

„Le-am aprobat cererea. Vor bloca strada aceea din faţa Casei de Cultură, unde obişnuim şi noi să organizăm manifestări. Am înţeles că va fi un concert cu Aurel Tămaş, că vin Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin”, a declarat Dumitru Mureşan.

Informaţia a fost confirmată şi de preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a spus că, după lansarea candidaţilor, la Bistriţa, cei trei lideri ai USL vor merge la Năsăud să susţină candidatura lui Mircea Romocea.

Fostul inspector general-adjunct Mircea Romocea este cotat cu cele mai mari şanse să câştige Primăria Năsăud dintre toţi candidaţii sondaţi de USL.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS