Actualitate

Mitropolitul Andrei a sfinţit altarul de vară şi pictura bisericii din Dumbrăviţa

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oficiat sâmbătă o slujbă de sfinţire a lucrărilor realizate în ultimii ani la biserica cu hramul ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Dumbrăviţa, comuna Spermezeu: altarul de vară, construit în apropierea bisericii, şi pictura de pe pridvorul lăcaşului de cult. Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat de călăreţi şi de copii îmbrăcaţi în costume populare.

Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat la biserica din Dumbrăviţa de o mulţime de credincioşi şi copii îmbrăcaţi în costume populare. El a sfinţit altarul de vară, închinat praznicului “Adormirii Maicii Domnului”, şi pictura de pe pridvorul bisericii, informează Radio Renaşterea.

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat apoi Sfânta Liturghie Arhierească. De la Centrul Eparhial, Părintele Mitropolit a fost însoţit de consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Gavril Vârva, consilierul pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama şi de secretarul eparhial Valentin Vesa.

Au făcut parte din sobor părintele protopop de Beclean, Doru Zinveliu, precum şi alţi preoţi din parohiile din zonă. La finalul Sfintei Liturghii Mitropolitul Clujului l-a ridicat pe părintele paroh Claudiu Herinean la rangul de iconom stravofor şi a oferit diplome de aleasă cinstire celor care au susţinut activităţile parohiale în toţi aceşti ani.

Biserica cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” datează încă din 1897. Lăcaşul rugăciune a fost sfinţit în 1995 de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, pe atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Foto: Radio Renaşterea

DIGITAL CAMERA dumbravita 3 dumbravita 4 mitropolit dumbravita

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS