(VIDEO) Duminică, 25 august 2019 a avut loc pelerinajul anual cu ocazia hramului bisericii greco-catolice din Cormaia. În acest an, la Sângeorz-Băi au fost aduse de la Cluj și moaștele Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu, grație Episcopului de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, care a participat la rândul lui la eveniment.
”Sărbătoare de referință în programul pastoral al Protopopiatului Rodna, acest pelerinaj, organizat de pr. protopop Nicolae Jarda, este an de an, pentru pelerini, ocazie de a medita la pelerinajul propriei vieți, la măreția lui Dumnezeu, făcând drumul, în procesiune, pe jos, timp de peste o oră, printre coline de o nespusă frumusețe și la credința înaintașilor, la urmarea și aprofundarea credinței lor, pentru a întări credința Bisericii de azi”, a scris pe Facebook Viorica Sabo, autoarea înregistrării.
Şapte episcopi greco-catolici martiri, reprezentanţi ai Bisericii Române Unite – Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu (originar din Bistrița-Năsăud) – au fost beatificaţi în cadrul ceremoniei care a avut loc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, duminică, în ultima zi a vizitei Papei Francisc în România.
Iuliu Hossu s-a născut în 31 ianuarie 1885, la Milaşu Mare (azi Milaş, jud. Bistriţa-Năsăud). În 1917, a fost numit episcop de Gherla. Figură proeminentă în timpul evenimentelor Unirii Transilvaniei cu Regatul României în 1918, a fost renumit şi pentru activitatea sa pastorală. În 1930, Eparhia sa devenind „de Cluj-Gherla”, episcopul Hossu şi-a stabilit reşedinţa la Cluj.
”Episcopul Marii Uniri” Iuliu Hossu, primul cardinal greco-catolic român, a citit la 1 decembrie 1918, din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.
După instaurarea regimului comunist, împreună cu toţi ceilalţi episcopi greco-catolici, a respins fără teamă toate manevrele autorităţilor comuniste care vizau dezorganizarea şi, în final, scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice Române. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu ceilalţi episcopi români uniţi. Între 1950 şi 1954, a fost întemniţat la închisoarea din Sighet, apoi plasat în domiciliu obligatoriu pe 4 ianuarie 1955. La mănăstirea ordotoxă Căldăruşani a stat 14 ani. Acolo a fost supus, până la sfârşitul zilelor sale, unor continue presiuni şi umiliri care ar fi trebuit să-l determine să renege comuniunea cu Urmaşul lui Petru şi credinţa catolică.
În 1969, a fost făcut cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea. În timpul vizitei trimisului papal, Giovanni Cheli, episcopul Hossu i-a cerut respectuos Papei să accepte ca el să-şi continue lucrarea pentru Biserică în ţară şi să nu fie numit cardinal câtă vreme Biserica sa era persecutată. La 7 mai 1970, şi-a pierdut de mai multe ori cunoştinţa, iar spitalizarea s-a făcut cu o săptămână de întârziere. A murit la spitalul Colentina din Bucureşti pe 28 mai 1970. A fost înmormântat a doua zi la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti. În martie 2019, osemintele sale au fost deshumate. O parte au rămas în acelaşi mormânt, cealaltă fiind transferată în Eparhia sa de Cluj-Gherla.
Stimati crestini, toata stima pentru acest episcop care se pare ca a trait pentru 100% pentru Dumnezeu, dar de aici si pana la a-i plimba moastele prin toata tara asta e prea de tot…
Moastele lui nu au nici o putere… Nu exista nicaieri in biblie un pasaj unde cineva sa se inchine la moaste… la fel nu exista un pasaj unde anumite moaste ale unor sfinti sa fi fost plimbate prin popor… Inchinati-va Lui Dumnezeu Tatal Fiul si Duhul Sfant!
Nu mai venerati si plimbati moaste fiindca Dumnezeu nu a cerut niciodata asa ceva… si sunt convins ca nici episcopul Hossu nu ar fi acceptat asa ceva!
Cititi biblia si ghidati-va viata dupa ea nu dupa tot felul de obiceiuri straine de Cuvantul lui Dumnezeu!