Politică

MRU: E o datorie civică pentru 19 milioane de cetăţeni să-l contracandideze pe Crin Antonescu

Liderul Forţei Civice, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat la Beclean că partidele de dreapta ar putea găsi o formulă prin care să aibă liste comune la europarlamentare şi susţină un singur candidat la prezidenţiale: ”Singura soluţie ca viaţa politică să se reechilibreze este un 2014 victorios”.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat cum comentează declaraţiile liderilor PDL Vasile Blaga şi Elena Udrea care au vorbit, la Baia Mare, la Colegiul Director, despre deschiderea PDL către alte formaţiuni de dreapta. „Apropo de declaraţia domnului preşedinte Blaga, mă bucur că spune lucrul acesta şi că vocea noastră nu a sunat în van. Cred că singura soluţie ca viaţa politică în România să se reechilibreze este un 2014 victorios. Cred că singura soluţie prin care dreapta să poată veni la putere în aşa fel încât să ofere cu altă generaţie de oameni puternici o viziune de construcţie a României este cu un 2014 victorios pentru 2016. Şi da, cred că singurul viitor al dreptei, ca să depăşim ipocrizia, este un mare partid centru-drepta care să fie suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare. Între ele sunt deosebiri de nuanţă şi au loc într-o singură structură politică”, a spus MRU într-o conferinţă de presă la Beclean.

El a amintit că Forţa Civică a propus în martie a.c. un plan de unificare a dreptei, în doi paşi tactici şi unul strategic. „Primul pas tactic – listă comună la europarlamentare, al doilea pas tactic – candidat comun unic la prezidenţiale, iar pasul strategic – o federare a partidelor de centru- dreapta în orizontul lui 2016 să poată participa împreună la locale şi generale. Acest program a fost agreat cu Partidul Popular European. Cei doi paşi tactici înseamnă colaborare pe aceste proiecte punctuale, deci nu înseamnă nici neapărat alianţă alta decât electorală, nu înseamnă nicidecum fuziune. O alianţă politică încearcă să rezolve mai multe probleme în acelaşi timp, o electorală doar una singură. Şi am gândit în felul acesta pentru a preîntâmpina sensibilităţi. Mai faci câţiva paşi împreună până în 2016 când lucrurile pot fi altfel văzute, se ştie cât pot unii, cât pot alţii”, a comentat Ungureanu.

MRU a menţionat că, în 2014 va exista un partid de dreapta unic. „Ce cred că e posibil? În 2014 nu o să avem un partid unic, dar putem şi minimul dezirabil, putem găsi o formulă pentru a susţine un singur candidat la prezidenţiale, ceea ce înseamnă toate forţele şi toate resursele pentru un singur proiect. Când avem fiecare câte un proiect, risipa de resurse e mare. Fiecare partid consumă bani pratic pentru acelaşi obiectiv ceea ce nu este normal. Se plânge PSD că nu are bani, darămite noi. Asta văd că se poate întâmpla, o alianţă electorală, dar eu propun alianţă electorală şi pentru listă comună la europarlamentare. În cazul în care se ajunge la listă comună la europarlamentare, dreapta, ceea ce înseamnă FC, PNŢCD, PDL şi eventual Mişcarea Populară (după ce depăşeşte etapa de la tribunal), putem, colaborând, să scoatem o listă de 10 până la 12 la PE. Nu va fi 15, succesul din 2009, dar nu va fi un eşec. În condiţiile în care mergem separat, noi, prin muncă, pe seama Alianţei DA putem să scoatem trei, PDL va putea să scoată, nu ştiu, cinci-şase, şapte în cel mai bun caz şi ceilalţi unul. Dacă facem suma aritmetic, nu ieşim la potenţialul unei liste susţinută de toţi. Aceeaşi logică şi pentru candidatura la prezidenţiale”, a declarat liderul Forţei Civice.

Senatorul a adăugat că partidul său e pregătit pentru o astfel de alianţă electorală. „Noi suntem pregătiţi pentru alianţa electorală. De altfel, Alianţa DA are complement alianţă electorală, iar această alianţă de care vă vorbesc e pe cale de a se lărgi. Noi nu am aşteptat nici să avem răspunsuri dintr-o parte şi din alta, ne-am văzut în continuare de treabă. Vă garantez că până la jumătatea acestei toamne, Alianţa DA va concentra maximum de partide politice de talie mică din România de centru-dreapta. Nu ne oprim. Aş vrea să se înţeleagă că nu sunt singurul care gândeşte aşa. Sunt vreo 15.000. Când ne-am pus în gând să facem ceva, chiar facem. Marea provocare pentru partidele politice din centru-dreapta este să treacă de filosofia supravieţuirii şi privească în viitor. Nu e simplu pentru că unii nu se simt bine dacă nu sunt doar supravieţuitori. Stau acolo închişi în casă”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost rugat să comenteze declaraţiile liderilor PDL referitoare la prezidenţiabilul dreptei despre care s-a discutat la Baia Mare. „Eu nu sunt sensibil la întrebări de genul va fi domn, va fi doamnă, va fi înalt, va fi scund, va fi tânăr sau mai în vârstă. Eu cred în alegerea unui candidat unic al dreptei şi mă bucur că vocea noastră nu a sunat în van. E adevărat că, de cinci luni nu mai vorbim despre altceva, că trebuie un singur candidat pentru dreapta. În momentul în care cădem de acord asupra principiului un candidat în dreapta, ceea ce trebuie să îndeplinească el ca model e o matrice de principii, nu doar faptul că nu trebuie să aibă probleme penale. Asta e de la sine înţeles, dar trebuie să fie capabil să îşi asume – pentru că poziţia prezideanţială este una etajul executiv al organizanizării noastre statale – trebuie să-şi asume continuarea proceselor de reformă structurală a statului român”, a spusUngureanu.

El a declarat că aceste reforme le-a început actualul preşedinte, Traian Băsescu, dar e foarte dificil pentru că există „forţe concurente, există piedici, timpul e scurt”. „Unele lucruri pot fi duse la bun sfârşit, altele nu apucă să iasă din laborator, să se transforme în realitate, dar reformele structurale ale statului român sunt absolut necesare şi, pe seama căutării şi a identificării compromisului politic capabil să ofere României viziunea de care are nevoie, reformele structurale pot fi continuate. Şi mai este ceva. Cred că, în portretul următorului preşedinte trebuie să intre obligatoriu disponibilitatea de a dezbate public problemele grave ale statului. Sunt foarte multe probleme pe care statul în sine le are şi foarte multe problemele cărora nu le-am găsit soluţie. Uneori am fost ipocriţi, uneori, nu, dar avem nevoie, cred, ca preşedintele să pună în faţa oricărui român oglinda care să îi arate românului, indiferent dacă e confortabil sau nu şi pe ce risc politic, ce merge şi ce nu merge şi eventual care sunt soluţiile”, a spus Ungureanu.

Întrebat dacă el crede că preşedintele trebuie să fie în continuare „jucător”, Mihai Răzvan Ungureanu a spus: „Nu am spus jucător. Trebuie să fie patriot şi inteligent. Jucător? Nu-mi pun problema în felul acesta. Trebuie să fie vizionar. Eu judec  în alţi termeni. Dacă spunem că trebuie să existe un preşedinte-jucător, atunci, ar trebui să mă gândesc, în cel mai rău caz, că avem şi preşedinte-spectator. Eu nu gândesc în termenii aceştia. Pentru mine politica nu e un joc, pentru mine politica este o artă. Cred că rezultatul politicii nu e un scor pe tabela de marcaj. Îl ţinem minte zece minute şi îl uităm acasă. Eu cred că rezultatul politicii e ce se întâmplă cu copiii noştri, cu copilul meu peste 20 de ani de acum încolo. Cred că rezultatul politicii este cine ne va plăti nouă pensia peste 20 de ani”, a declarat el.

Întrebat dacă se regăseşte în portretul prezidenţiabilului făcut de Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: „Mă regăsesc în portretul de membru de partid al FC”. Întrebat dacă va candida, el a spus: „M-aţi vota? Eu vă răspund la întrebarea asta, dar s-a răsuflat bancul acesta de când îl spun: în condiţiile în care candidează domnul Antonescu, devine o datorie civică pentru 19 milioane de cetăţeni să-l contracandideze. Ce mi-aş dori să văd ar fi o inflaţie de contracandidaţi la domnul Antonescu. (…) Sunt unul dintre cei 19 milioane de locuitori care se simte dator să-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu”, a declarat liderul FC.

El a menţionat că, în condiţiile în care USL nu a găsit decât un singur candidat, „e dramatic pentru USL”. „Se vede că USL nu are resursă umană calificată. Nu a existat Guvern în ţara românească atât de plin cu oameni cu probleme penale. E şi mare Guvernul şi sunt mulţi cei cu probleme. Îşi culeg demnitarii de pe acolo pe unde noi nu mergem nici noaptea”, a spus el.

Senatorul a declarat că dreapta are „din păcate şi din fericire totodată”, mai mulţi. „Sunt foarte multe nume care au calităţi. Preşedinte nu te naşti, preşedinte ajungi. Pe de-o parte este votul, pe de altă parte e propria pregătire. Nu poţi să pui chiar orice acolo chiar dacă tendinţa e să votezi aproape orice. Eu cred că trebuie să gândim şi altfel. După dezastrul pe care îl lasă USL la guvernare fiind, nu se poate după 23 de ani să doreşti să stai în aceeaşi mocirlă. Eu vreau să ştiu că, după 20 de ani, am toate motive să fiu în continuare în ţara mea şi copilul meu munceşte şi plăteşte taxele în ţara mea, nu în Elveţia, în Geramnia sau peste ocean. Pentru asta cred că e nevoie să avem un preşedinte din generaţia care în anii 89-90 avea la 20-22 de ani, care nu a uitat ce-a înseamna România înainte de 1989, care în 90 a crezut că se poate altfel şi nu şi-a uitat acel ideal, dar care au avut timp între 90 şi 2013 să muncească şi să arate că pot fi buni în profesia pentru care şi-au luat diploma şi să spargă acest mare blestem al clasei politice româneşti care are două mari defecte: mediocritatea şi lenea”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a spus că sunt oameni politici superficiali care ajung în poziţii administrative importante ale statului şi „nu îşi citesc dosarele, nu se informează”. „Să fii demnitar e foarte greu dacă eşti responsabil, să citeşti, să te informezi, să fii bun, să poţi gândi creativ. O mare parte a oamenilor politici au eşuat în meseria lor. Încă o calitate a omului politic: să ştie foarte bine limba română”, a declarat Ungureanu.

Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu va avea un cuvânt de spus în desemnarea candidatului dreptei, Mihai Răzvan Ungureanu a spus: „În semnarea candidatului dreptei cuvântul de spus îl va avea cetăţeanul cu drept de vot fiindcă el răspunde la sondaje. Se fac sondaje. Probabil că sunt în acele sondaje, dar să ştiţi că nu le plătesc eu. Le plătesc adversarii noştri”, a spus el râzând.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat cât de adevărată este afirmaţia că, în prezent, „se negociază cu unii lideri PNL”. „Dialog am cu PNL. Sunt foarte mulţi lideri PNL în Senat şi e absolut firesc să ai dialog. Nu avem o problemă să avem dialog. Există o linie roşie peste care noi nu putem trece, dar nu numai noi, am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte Blaga, ale doamnei Udrea, ale lui Aurelian Pavelescu. Ne întrebăm dacă există o posibilitate de accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta. Sigur că undeva în viitor există, dar în momentul de faţă PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu. Sigur aţi văzut declaraţiile unor distinşi senatori ai PNL care spun că Partidul Naţional Liberal este în momentul de faţă condiţionat  în existenţa sa de proiectul prezidenţial al domnului Antonescu. În condiţiile acestea ai un dialog politic, dar nu un dialog cu rezultat politic”, a spus liderul Forţei Civice.

El a menţionat că, în prezent, nici partidele de centru-dreapta nu au ajuns la negocieri, cu atât mai puţin cu alţii. „Noi nu am ajuns la negociere cu partidele de centru-dreapta. Deocamdată vorbim de declaraţii interesante, dar mai e până să ajungem la negociere”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.