Social

Muncitorii din Vietnam au ajuns la Năsăud. Traian Larionesi: Îi respectăm ca și pe angajații români

(FOTO) ”Sunt niște oameni care și-au luat inima în dinți, au plecat departe de familii să lucreze ca să câștige niște bani să îi poată întreține pe cei de acasă, așa cum am făcut-o și noi în urmă cu ceva ani”, a spus Traian Larionesi, care conduce grupul de firme Frasinul despre cei 26 de muncitori din Vietnam care vor lucra timp de doi ani în divizia de construcții a grupului de firme. Tocmai de aceea, angajatorul s-a străduit să le ofere cele mai bune condiții străinilor: de la salarii decente, la echipament de lucru nou-nouț și condiții bune de cazare. Mai mult, ca să se simtă ca acasă, le-a adus chiar și un bucătar care va găti mâncarea cu care ei sunt obișnuiți.

Muncitorii vietnamezi au cartierul general la Năsăud, unde Frasinul deține un punct de lucru. Compania le-a amenajat camere în care să locuiască, dotate cu paturi și lenjerie nouă, o bucătărie utilată, dar și conexiune al internet ca să poată ține legătura cu cei de acasă. Încă de la sosire și-au luat în primire echipamentele noi de lucru.

Cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că sunt mulțumiți de condițiile oferite de angajator, dar și de amabilitatea cu care au fost primiți. Un student vietnamez i-a ajutat, miercuri, să înțeleagă tot ce vrea patronul de la ei, aceasta fiind prima ședință pe care au avut-o cu reprezentanții companiei cu care au semnat contracte pe doi ani.

”În Vietnam am văzut cam o sută de oameni. Am selectat dintre ei 30, pe cei mai îndemânatici, dar în final au venit 26 fiindcă unii au avut probleme cu cazierul și nu au obținut permisul de muncă. Avem doi maiștri, cinci oameni calificați să lucreze pe utilaje, zidari, fierari-betoniști și le-am adus chiar un bucătar ca să le gătească mâncarea cu care sunt obișnuiți. Au avut un drum lung. Au călătorit 14 ore până în București. A durat mai bine de două ore și jumătate până când i-a verificat Poliția. De acolo au fost preluați de fiul meuDaniel care a făcut chiar el selecția, am închiriat un autocar cu care i-am adus la Năsăud. S-au odihnit. Sunt niște oameni care și-au luat inima în dinți, au plecat departe de familii să lucreze ca să câștige niște bani să-și poată întreține familiile, așa cum am făcut-o și noi în urmă cu ceva ani. Ceilalți angajați nu cred că îi văd ca pe o amenințare. De la noi din companie au plecat foarte puțini oameni pentru că noi îi respectăm și oamenii simt lucrul acesta. Chiar dacă am trecut prin greutăți, le-am explicat și au rămas alături de noi. Avem oameni foarte buni în construcții. Se vede asta în calitatea lucrărilor noastre. Eu spun că diferența o face seriozitatea noastră față de ei și a lor față de ceea ce au de făcut. În ce-i privește pe noii noștri colegi din Vietnam, i-am primit cât se poate de bine. Le-am făcut carduri bancare, am chemat un medic să-i consulte și îi vom duce la Poliție pentru amprentare, să-i ia în evidență pentru obținerea permiselor de muncă. De luni începem efectiv activitatea”, a spus Traian Larionesi.

Potrivit acestuia, vietnamezii vor lucra acolo unde firma Frasinul are șantiere, mai precis în șase județe.

”Lucrăm la sediile RAR Gorj, Satu Mare, avem 7 milioane de euro pentru tot ce înseamnă asfaltare, trotuare și centură la Vatra Dornei și lucrările din județ. La Vatra Dornei vor merge 15 sau 18 dintre ei, mai avem un șantier la Telciu, iar o echipă de 5-6 va rămâne în firmă, aici, pentru a lucra la confecționarea semifabricatelor. O parte dintre ei au lucrat în construcții în Dubai și sunt pricepuți la ce fac. Eu cred că oamenii își doresc să câștige niște bani, să-i poată trimite acasă, la familiile lor. Noi îi vom respecta ca și pe muncitorii români. Nu aș fi vrut să ajung în situația să aduc muncitori străini, dar iată că aici am ajuns. În România se plătesc acum salarii decente, mai ales în construcții, dar forța de muncă bună a plecat în străinătate, Acum, salariile pe care noi le oferim oamenilor sunt mai mari decât luăm noi din contracte. Astăzi, în România, în construcții s-a actualizat manopera de la 10 -11 lei la 18 lei/oră și au fost reduse costurile cu CAS și CASS la jumătate, dar nici așa nu se acoperă cheltuielile cu forța de muncă. Avem lucrări licitate cu 10-11 lei/oră. După ce dai la stat 46% din ei, rămâi cu 5 lei/oră. Ar ieși un salariu de 200 de dolari, iar restul trebuie să-l suportăm noi. Dar sper că pe viitor lucrurile se vor așeza și lucrurile vor fi acolo unde trebuie să fie”, a spus Traian Larionesi.

Chiar și așa muncitorii din Vietnam vor câștiga salarii care pornesc de la 600-650 de dolari net, iar maiștri de la 900 USD.

”În plus, le vom plăti suplimentar orele suplimentare. Am înțeles că vor să lucreze suplimentar ca salariile să le trimită acasă, iar ce câștigă în plus să le rămână ca și bani de cheltuială pentru ce au nevoie aici. Noi le-am promis că le plătim aceste ore suplimentare. În afară de salarii, compania noastră le mai oferă cazare, transport și alimente pentru masă, în sensul că le va găti bucătarul pe care l-am adus și căruia i-am pus la dispoziție tot ce are nevoie, vase, ustensile, de toate”, a spus Traian Larionesi.

Patru dintre vietnamezi cunosc bine limba engleză, iar inginerii de la Frasinul vor comunica cu aceștia. ”În viitor, mă gândesc să aduc pe cineva să-i învețe limba română. O să plătesc eu cursurile și îi vom învăța câteva lucruri și în limba română”, a mai spus el.

26 comentarii

  • Doamne ce frumos vorbesti frate!Vi se rupe vouă patronilor inima să o ducă mai bine muncitorii, mă mir că nu aveți pic de rușine.

  • „Acum, salariile pe care noi le oferim oamenilor sunt mai mari decât luăm noi din contracte. Astăzi, în România, în construcții s-a actualizat manopera de la 10 -11 lei la 18 lei/oră și au fost reduse costurile cu CAS și CASS la jumătate, dar nici așa nu se acoperă cheltuielile cu forța de muncă. Avem lucrări licitate cu 10-11 lei/oră. După ce dai la stat 46% din ei, rămâi cu 5 lei/oră. Ar ieși un salariu de 200 de dolari, iar restul trebuie să-l suportăm noi.” – declara bla bla bla… pai bun! de unde suprti diferenta??? SERIOS acuma… pai fortele de munca, oficiul concurentei… nu verifica cum calculezi preturile ofertate???? Asta e dumping – oferi mai putin de jumatate pretul?!?!? CUM SI DE CE????
    AAAA…. ACUM INTELEG… ASTEA-S SALARIILE PE CARTE DE MUNCA… DIFERENTA E LA NEGRU DIN PADURE… si chiar asa… recunosti pe fata si nimeni nu se autosesizeaza???? SERIOS… inteleg ca stim engleza, nu toti, dar ne descurcam… dar totusi… pentru EVAZIUNEA RECUNOSCUTA – nu i-a nimeni masuri????

    • nu ai inteles…
      astia de la frasinul au lucrari luate de executat unde au licitat manopera de 11 lei la ora si o va face cu vietnamezi la care le da 23 de lei la ora…diferenta o acopera tot din acea lucrare….. CA NICI UN CONSTRUCTOR NU ACCEPTA CONTRACTE DACA NU LE E RENTABIL!
      altfel spus…nu va face lucrarea asa cum a licitat-o….o sa faca lucrari mai proaste cu materiale mai proaste sau in alt caz penal…vor suplimenta lucrarile ascunse astfel incat sa le fie rentabil!

  • cititor….. au plecat ca nu sunt locuri de munca ? Si noi cautam forta de munca in Asia? Pai sunt sau nu sunt locuri de munca? . Cand zici forta de munca ieftina te referi si la romanii care au mers in Spania in 2007 si le-au luat locurile de munca spaniolilor…ca aia nu mai vroiau sa munceasca pe 1000 de euro…? 🙂

  • Ce-i asa de greu de inteles ca romanii sunt niste putori ordinare care nu vor sa munceasca? Stiu firma in judetul Maramures care plătește cu 1000 de euro/luna si care se chinuie ca nu gaseste oameni!!! Romanii care merg afara muncesc 10-12 ore/zi si traiesc cei mai multi din ei in niste conditii groaznice iar aici pentru aceeasi bani isi bat joc de munca! S-a ajuns in situatia asta pentru ca firmele au contracte pe care trebuie sa le onoreze si nu au cu cine lucra! Voi vedeti doar ca patronii astia rai vor doar sa se imbogateasca de pe spatele muncitorilor dar nu vedeti si faptul ca sunt pusi in situatia de a pierde clienti. A adus muncitori din afara? Foarte bine! Si asta este doar inceputul!

    • pentru mia aia de euro ei cauta sclavi dispusi sa lucreze minim 12 ore pe zi.
      asta de ce nu o spune nimeni?
      amarâtii astia care vin de prin Vietnam asta vor fi, sclavi cu contract pe 24 de luni.
      în poza principala a articolului amarâtii aia împinsi de nevoi sa munceasca pe la mama naibii (adica pe la noi, cea mai corupta tara din UE) au fetele tare crispate.

    • Mare dreptate ai! Mentalitatea in 80% din cazuri:
      – In Romania sa muncesti la patron inseamna sa fii rob sau prost (cu atat mai mult cu cat nu te apuci sa strici ceva, vreo masina, vreo scula, vreun calculator) pentru ca romanul gandeste ca EL si doar EL are meritul pt imbuibarea patronului!
      – in strainatate si chiar in multinationalele de la noi (mai ales prin orasele mari – cu precadere corporatistii) romanii vad munca ca pe o sansa, ca pe o oportunitate, ca pe un concurs de merite.
      Nu zic ca-i rea spalarea asta de creiere, dar ce neam ati mai auzit voi sa-si vorbeasca semenii de rau si sa se inchine in fata strainilor, in conditiile in care ei sunt la fel de buni sau rai???
      Nu mai vrea nimeni sa lucreze in romania, oameni buni! mai ales la munci fizice! Toi vor la birou, cu pauze lungi de tigara si cafea, cu stat pe facebook si concedii prelungite!
      PRost sa fii in ziua de azi de esti harnic sa nu-ti faci o meserie! Castigi garantat dublu fata de orice tanar cu scoala din prima zi! Bine, daca esti dispus sa treci peste catalogarea ca esti prost ca muncesti cand poti sa tai frunza la caini pe sfert din bani!
      Mai e si problema ca afara pe romani nu-i prea vad nici neamurile, nici vecinii, nici prietenii ca ei trag din greu, ca muncesc de le sar capacele, ca traiesc cate 8 intr-un apartament, ca nu prea ies pe la terase sau mall decat accidental, ca nu-si cumpara toale decat inainte de venira in tara, ca isi mai trag de la gura ce-i scump si vaneaza oferte. Asta e problema, ca in romania esti supus oprobiului public daca muncesti i rad toti de tine ca il faci bogat pe patron!
      Halal cultura, halal neam!

  • Firmele au contracte cu statul si lucrari făcute de mântuială, tot ce se construiește astăzi nu cred că va avea viața lungă. Tot ce stiu acești așa ziși oameni de afaceri din țara noastră se rezumă in a-si umple conturile cat mai rapid. Haideți să fim realiști cu tot ce se întâmplă în societate. Mulți dintre ei nu stiu să citească dar știu să facă afaceri, adică să ciupeasca de pe unde pot. Apoi ce milă să am față de acești oameni că doar nu am împărțit în două profitul.

  • Greu de inteles cu mintea de roman. Exista o piata a muncii, in care cineva ofera forta de munca iar celalalt plateste pt ea . E simplu ca si la cumparat de rosii de la piata. Nu ti place de la masa asta mergi la cealalta. Nu ti place salariul de la o firma mergi la alta. Sau, gasesti muncitori care fac treaba pe bani mai putini ii angajezi pe aia. Asta e piata muncii dragi concetateni. Lasati invidia si rautatea de roman. Suntem liberi, muncim unde vrem, angajam pe cine vrem

    • Trebuie precizat ca muncitorii adusi de afara nu sunt ieftini. Legislația obliga firmele care aduc muncitori straini sa-i plateasca cu salarul mediu pe economie.

  • Mini MAX .Tu ai avut vreodată o firmă ? Ai dat cuiva de lucru și un salariu, cât de mic ? Poate că nici ție n-ai fost în stare să-ți faci. Știi ce înseamnă să fi ”patron” ?
    Să-ți bagi banii pe care-i ai, să te mai și împrumuți, să-ți girezi apartamentul tău și al părinților, să cauți nișa, să cauți furnizori serioși și competitivi, să-ți asiguri desfacere, să faci muncă de calitate, să plătești dările la stat pentru firmă și angajat, să gândești și când dormi, să renunți la multe, etc..
    Dar câte un puturos de angajat, cu mentalitate tipic românească, taie frunze la câini, las că nu ne vede șefu, merge și așa, nu ne pasă, productivitate mică, calitate și mai mică, și te falimentează.
    Riscurile mari justifică și câștiguri mari.
    Nu tot ce produce angajatul i se cuvine lui ca salariu.

  • Economia de piață nu operează cu lăcomie și alte idei primitive.
    Ea se bazează pe cerere și ofertă.
    Ai – dai . N-ai, nu iei.
    Îți trebuie și n-ai de ales, accepți. Ai soluții, le folosești și nu accepți orice.
    Economia socialistă începe să apună la privați .
    A mai rămas la stat.

  • Jenant! Romanii nostri pleaca din tara, sclavi peste hotare, iar voi aduceti straini sa lucreze in latifundiile voastre…..RUSINE!!!!! Patronilor romani de acest gen……porniti doar pe profit cat mai mare si rapid….si care nu au pic de pregatire in marketing, resurse umane si …nici macar economie…Marii patroni romani, in proportie de 60 % ( pentru ca sunt si unii care se pricep), sunt, defapt, niste analfabeti economici….doar profitori conjunturali. Averile lor nu sunt construite pe economie aplicata, ci pe coruptie, smecherie si exploatarea celorlalti….
    Acesta este motivul pentru care, saraca Romanie, este ingropata de acesti oamnei destepti, priceputi la economie, justitie, etc….defapt, niste repetenti ai valorilor adevarate……PACAT ca am ajuns pe mana unor astfel de oameni….

  • De ce nu angajati romani…penrtu ca ei cunosc afacerile voastre murdare….sau pentru ca nu primiti subventii pentru munictorii romani….dar bani ar ramane in tara…
    Vedeti, asta e problema…lipsa patriotismului….
    Ne lipseste cultura sociala….dar, defapt, aste e ideea…o societate unita, cu cultura sociala, este greu de manipulat in interesul unui grup restrans de …..( cum vertui voi sa ii numiti)…
    Si, cine e de vina?
    Eu, tu, noi….TOTI!!!
    PENTRU ca, prin nepasare si caracteristicul ….nu pot eu schimba nimic…..lasam pe altii sa ne decida soarta….cei care nu au minime cunostinte de limbaj, istorie, educatie, etc. …
    Atunci, daca asta vrem…asta avem. Si sa nu mai arunsam vina pe altii,ci sa ne autoincriminam…..
    O duce,m rau?
    Noi suntan de vina, pentru ca suntem incapabili sau nu avem vointa sa reactiionam….
    Scuze greselile de ortografie, dar tostatura Mosca feste…Nu este din nestiinta….ca la altiii….

  • Pentru straini, se obtain subventii de la stat….deci tot patrinul e in avantaj….Foarte bine, sa castige..dar sa si plateasca munca….si nu toto roman sunt lenes si nepriceputi…nu fac fata, affare cu ei…dar gasiti alte…cei harnici, dar modesti si corretti, fie sunt exploatati si nu mai fac fata, fie nu sunt angajati ca nu au pile
    Hai sistir!!!
    Corectitudinea patronilor romani!
    Cine I/a fact patron, unde au invatat, ce valori cultiva?
    Banul, banau, banul…..obtinut oricum, chiar si cu subventii daca angajam toata loazele….
    Ia cautati oameni calificati, platiti munca fiecaruia, nu astptati profit 100% peste nopate, si va va merge bine

  • daca-i respecta ca pe muncitorii romani de ce au avut nevoie sa aduca din Vietnam? Intrebarea se refera la perioada din ultimii 30 de ani..

  • funny, iti pui numele John ca sa te dai mare roman… o sugestie inainte sa judeci pune labuta si informeaza-te despre coruptia din ultimii 30 de ani, despre refuzul universitatilor de a angaja absolventi cu doctorate in tara si afara, despre pilele din barouri, despre pilele din sistemul medical, despre pilele peste tot unde statul roman controleaza totul.. Imigratia romaneasca a inceput in primii ani de dupa Revolutie, you moron..

  • Dacă vă țâneți așe deștepți, în loc să vă pierdeți vreme postând, faceți și voi o afacere, angajați români cu 3000 euro pe lună și țineți-i doar la umbră să nu facă insolație,.
    Să vedem dacă vă permiteți.
    Piața afacerilor e deschisă și pentru analfabeți și pentru doftori , dar cam prea mulți se țin domni, fără a ști să facă ceva.

    • Noi nu postăm, diugule, că nu suntem Grigore din Diug. Noi postim că suntem buni ortodocși. Apropo, popii noștri ne interzic să lucrăm că azi este zi de sărbătoare. Și tu ne vorbești de muncă? Știi că diug în limba maghiară înseamnă om leneș? Cine i-a dat acest nume satului vostru? Aveți case de vânzare? Muieți vi-s posmagii? Voi cu ce partid votați?

    • De ce la 700? Cum ai ajuns la suma asta? De ce nu 1000? sau 2000? sau chiar 5000? Tu de unde crezi că vin banii în plus la salariu? Crezi că patronul are îngropat în grădină un butoi plin cu bancnote de 500 de euro?

  • Felicitări patronului Traian Larionesi pentru gestul făcut,de a le oferi și celor fără posibilități de muncă să își poată întreține familiile

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.