Actualitate

Noi locuințe sociale + containere la 10.000 de euro bucata. Crețu: Se rezolvă situații delicate

548.000 de lei sunt prinși în bugetul local pe 2017 pentru diferite faze privind construirea de locuințe de necesitate și locuințe sociale. Locuințele de necesitate, un obiectiv mai vechi al primarului Ovidiu Crețu, se vor realiza anul acesta, la bugetul local fiind alocați bani pentru toate demersurile necesare.

Primarul Ovidiu Crețu a declarat:


Construirea de locuințe sociale este în continuare necesară în Bistrița și spun eu că un număr important, dar nu mai este vorba de multe sute, dar 100-150-200 de locuințe sociale ar putea să rezolve problema locuinței pentru persoanele sau familiile nevoiașe din Bistrița. Vom încerca să demarăm construcția în 2017 tot în zona Viișoara, în partea dinspre calea ferată, unde avem un teren cu această destinație. Tot în zona respectivă vom cumpăra un teren pentru locuințe de necesitate. Oferta de pe piață și tehnologia ne-au rezolvat această problemă. Ceea ce am încercat noi să facem prin 2009-2010 era la prețuri foarte mari. Am încercat săa ducem containere folosite în zonele care fuseseră inundate, n-am reușit, dar până la urmă am găsit sursa respectivă și vom putea să amplasăm locuințe de necesitate de tip container care sunt la preț foarte ieftin, undeva sub 10.000 de euro o locuință, ceea ce ne va permite ca acele persoane care nu se pot adapta vieții în comun în blocurile sociale să le scoatem și să le mutăm într-o astfel de locuințe. Acest lucru va rezolva câteva situații foarte difiicile, delicate. Este suficient să fie pe o scară un apartament la care s-a înrerupt furnizarea utilităților ca să deranjeze toată scara. N-am avut  posibilitatea să îi evacuăm până acum pentru că n-am avut unde. Lucrurile se vor schimba. Este vorba într-o primă, etapă, în locația respectivă, de 6-8 astfel de locuințe, maxim 10. dacă vor fi necesare mai multe, le vom dispersa în alte zone din municipiu”

38.000 de lei au fost repartizați pentru fazele de proiectare (inclusiv racordare la utilități), 80.000 de lei pentru achiziționarea unui teren în Viișoara și 250.000 de lei pentru achiziționarea de containere. ”La această dată există mai multe sentințe irevocabile prin care s-a dispus evacuarea chiriașilor din locuințe. Având în vedere că majoritatea familiilor au și copii minori, este necesară construirea acestor locuințe de necesitate. Se vor achiziționa 15 containere dispuse în două amplasamente. 8-10 containere vor fi amplasate în zona blocurilor sociale din Viișoara, pentru care se va achiziționa teren, iar diferența pe un alt teren care va fi identificat ulterior”, precizează municipalitatea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS