Actualitate

Municipalitatea vrea prelungirea contractului cu Transmixt, însă nu mai mult de doi ani

Primarul Ovidiu Creţu propune Consiliului Local prelungirea contractului de transport public de persoane cu SC Transmixt SA Bistriţa, începând cu data de 29 mai, însă nu mai mult de doi ani, timp în care va fi realizat studiul ”Plan de mobilitate urbană durabilă” şi se vor şti date certe în proiectul ”Linia verde”.

Contractul cu SC Transmixt SA Bistriţa privind elegarea gestiunii serviciului de transport public local a fost încheiat în urma licitaţiei în 29 mai 2009, pentru o perioadă de 6 ani, şi prevede posibilitatea prelungirii la expirarea duratei lui pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială, prin acordul de voinţă al părţilor, care vor încheia în acest sens un act adiţional la contract.

”La această dată, Primăria Bistriţa are demarată procedura de achiziţionare a studiului de specialitate ”Planul de mobilitate urbană durabilă”, care va răspunde la cerinţele stipulate în Legea nr. 92/2007 cu privire la fluxurile de transport şi anticiparea evoluţiei acestora şi care va furniza elemente fundamentate privind strategia de dezvoltare a serviciului de transport public în scopul creşterii calităţii, securităţii, integrării şi accesibilităţii serviciului de transport public. Achiziţionarea acestui studiu a fost iniţiată şi în anul 2013 şi în 2014, nereuşindu-se până la această dată contractarea studiului, deşi s-au organizat în mai multe etape, proceduri de achiziţie. Pe lângă ”Planul de mobilitate urbană”, Primăria Bistriţa are iniţiat la această dată încă un proiect care vizează mobilitate urbană şi implicit structura reţelei de transport public în Bistriţa, ”Linia verde de transport Viişoara-Unirea”, prin centrul municipiului Bistriţa, proiect care, va asigura nu numai caracterul durabil al mobilităţii urbane în municipiul Bistriţa, ci şi o acesibilitate îmbunătăţită în zona centrală a municipiului. În ce priveşte reglementările în domeniul transportului public, este în curs de elaborare, la nivel naţional, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un model de contract de servicii publice, care să corespundă normelor UE, vizând strategia de finanţare a transporturilor publice din România, în perioada 2014-2020”, se arată în proiectul care va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa din 26 martie.

Municipalitatea consideră că ”încheierea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local fără a avea la dispoziţie datele care să asigure o structură optimă a serviciului de transport publi, este inoportună şi prin urmare se impune prelungirea duratei de valabilitate a contractului de delegare în vigoare la acesastă dată”.

Astfel, primarul Ovidiu Creţu propune prelungirea contractului de delegare a gestiunii  serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, începând cu data de 29.05.2015 până la semnarea noului contract de delegare, dar nu mai mult de doi ani.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS