Economie

Ne-aţi lăsat fără şosea de centură!

Anul 2011 se încheie fără cea mai mică speranţă că oraşul va avea şosea ocolitoare în ciuda tuturor promisiunilor făcute de guvernanţi care ne-au asigurat că vor susţine proiectul.

Că e prin sud sau prin nord, e mai puţin important. Bistriţa are nevoie de o şosea ocolitoare cu adevărat nu numai de proiecte şi de dezbateri sterile asezonate cu declaraţii politice pompoase. Din păcate, nici în ceasul al 12-lea nu avem nici măcar speranţa că vom putea scăpa de traficul infernal de tranzit din oraş, iar şoferii de TIR că vor putea merge pe un drum cât de cât decent şi nu pe o fâşie cu marginile lăsate.

În caz că aţi uitat, stimaţi politicieni de la putere, vă reamintim că ne-aţi promis că oraşul nu va pierde investiţia într-o centură ocolitoare din cauza PDL.

 „Personal, susţin investiţia în centura oraşului Bistriţa. Eu cred că Bistriţa are nevoie de centură şi plec de la această premisă. (…) Ideea centurii are toată susţinerea mea”, a spus liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean după ce aleşii locali ai partidului său au pus beţe în roate centurii de sud a oraşului de câte ori au avut ocazia.  Ulterior însă, consilierii locali PDL s-au „dat pe brazdă” şi au subscris proiectului susţinut de primar şi de aleşii PSD. Numai că, în ecuaţie, a intervenit Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud să emită certificatul de urbanism pentru ca şoseaua de centură a Bistriţei să poată intra la finanţare.

Arhitectul şef al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Victor Michiu, a motivat decizia CJ Bistriţa-Năsăud prin aceea că traseul propus de proiectat, firma Iptana, şi agreat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţioanale din România (CNADNR) nu este acceptat de populaţie, el arătând că s-au înregistrat  peste 600 de contestaţii din partea unor bistriţeni care spun că vor fi afectaţi de viitoarea şosea de centură a oraşului.

Potrivit proiectului realizat de Iptana Bucureşti, varianta centurii de sud a oraşului Bistriţa ar urma să se desprindă din DN 17 înainte de localitatea Viişoara, să treacă prin sudul municipiului Bistriţa, să intre în zona intravilană, să traverseze Dealul Codrişor, un drum judeţean şi altul comunal şi apoi să reintre în DN 17 în localitatea Livezile.

Centura ocolitoare a Bistriţei ar fi urmat să fie construită în acelaşi timp cu bretelele de ocolire a oraşelor Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat în ciuda declaraţiilor făcute de Ioan Oltean care, de fiecare dată când a fost întrebat, a spus:  „Susţin, necondiţionat, centura ocolitoare a oraşului Bistriţa. Eu cred că nu ne putem permite să pierdem o investiţie de 150-170 de milioane de euro. Am încercat să găsim soluţii mai bune decât cea care se conturase la un moment dat. Am încercat, dar se pare că nu poate fi găsită altă variantă decât cea pe care a ales-o Institutul Iptana (prin zona de sud a oraşului –n.r) fiindcă eu nu mă pricep la toate, cum se pricep unii. Mergem pe mâna specialiştilor şi încercăm să susţinem tot ceea ce este omeneşte şi posibil pentru locuitorii acestui judeţ”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă se va face centura ocolitoare a Bistriţei în mandatul actulaului primar al oraşului, Ovidiu Creţu (PSD), Oltean a spus: „Vom trăi şi vom vedea”.

 Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS