Social

Pentru o zi, Negrileștiul a fost capitala oinei

(FOTO-VIDEO) Patru echipe de oină din Ardeal s-au întrecut în cadrul Memorialului ”Gheorghe Florea – Ediția a II-a”, competiție care s-a desfășurat la Negrilești. Zeci de oameni au luat cu asalt Venus Arena, rememorând momentele în care gruparea sportivă din Negrilești se bătea de la egal cu formații titrate din țară. Politehnica Cluj-Napoca s-a întors acasă cu marele trofeu.

Unul dintre organizatorii evenimentului, Nelu Bălan, patronul firmei Megatitan, a declarat că intenționează să finanțeze o echipă de oină la Negrilești, în măsura în care ar avea și sprijin din partea autorităților locale: ”Din prea multă dragoste de Negrilești mă implic. Când eram micuț, ne împărțeam în două tabere: cei care merg la oi și cei care merg la oină. Din fericire sau din nefericire, eu mergeam la oi. Acum vreau să merg… la oină”.

Puțini știu că în 1999 cel mai bun jucător de oină din țară a fost desemnat Ioan Târnovean din Negrilești. ,,Oina m-a făcut om! Da… m-a disciplinat. Îi mulțumesc zi de zi domnului Florea. Vreau să transmit, prin intermediul dumneavoastră, un mesaj celor care pot decide multe: Nu lăsați oina să piară!”, a punctat Târnovean.

 

O prezență aparte a fost Mihaela Hango, care se implică activ într-un sport destinat în special bărbaților: ,,De echipa de la Chiuiești mă ocup eu, împreună cu domnul Vasile Frențiu. Am pus suflet pentru sport. Îmi pare rău că în facultate nu l-am studiat mai mult. Este sportul nostru național și mă bucur că, începând cu acest an, Federația Română de Oină a acceptat și o competiție feminină, e drept că doar la junioare. Sportul acesta ar trebui promovat mai mult”, a declarat antrenoarea echipei Izvorul Chiuiești.

La finalul competiței, rezultatele au arătat astfel:

Politehnica Cluj-Napoca – Chiuiești II 22-0
Chiuiești I – Venus Negrilești 11-7
Venus Negrilești- Politehnica Cluj-Napoca 8-14
Chiuiești I – Chuiești II 14-8
Venus Negrilești – Chiuiești II 8-4
Politehnica Cluj-Napoca – Chiuiești II 12-8

În consecință, Politehnica Cluj-Napoca s-a poziționat pe prima treaptă a podiumului, urmată fiind de Chiuiești I, Venus Negrilești, respectiv Chiuiești II.

Organizatorii au declarat că la ediția cu numărul trei vor participa mai multe formații, printre care și o echipă de juniori din localitate. În plus, oamenii au promisiuni că în 2018 Cupa Satelor la Oină se va desfășura pe Venus Arena.

RAIMOND PETRUȚ

(Negrilești)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS