”Noaptea Cercetătorilor Europeni – SCIENCE4FUTURE”, un eveniment care se desfășoară simultan în peste 400 de orașe din Europa, are loc în premieră și în Bistrița-Năsăud.
Evenimentul este inițiat de către Comisia Europeană în cadrul programului HORIZON 2020, apelul H2020-MSCA-NIGHT-2020 și va avea loc, la Bistrița, în format online, în 27.11.2020 între orele 15:00-24:00.
”Este cea mai renumită inițiativă de popularizare a științei, având o tradiție de 15 ani, perioadă în care a crescut o generație de tineri, unii îmbrățișând chiar cariera de cercetător, grație faptului că au cunoscut farmecul acestei activități.
Noaptea Cercetătorilor Europeni are drept scop informarea publicului larg într-un mod interactiv, folosind un limbaj accesibil, cu privire la cercetarea științifică și la impactul acesteia asupra vieții cotidiene, dar, în aceeași măsură, promovarea științei, inovației și cercetării.
De asemenea, își propune prezentarea cercetătorilor, a vieții și a carierei acestora unui public larg, în special tinerilor.
Timp de o seară, publicul larg va avea oportunitatea de a participa activ la desfășurarea experimentelor științifice, de a discuta cu cercetători, dar și de a face cunoștință cu rezultatele științifice și cu modul lor de implementare în județul Bistrița-Năsăud.
La acest eveniment vor participa peste 30 de instituții publice și private care au în activitatea lor componenta de cercetare și inovare, fiind acoperită o plajă largă de domenii de cercetare și implementare, împărțite după cum urmează:
Secțiunea I – “Viitor prin trecut”: își propune creșterea gradului de conștientizare cu privire la valoarea patrimoniului cultural, natural și istoric, evidențiind munca depusă de specialiști în cercetarea și conservarea acestora.
Secțiunea II – “Sănătate și bunăstare printr-un mediu înconjurător curat”: își propune să sporească înțelegerea de către public a riscurilor de mediu naturale și antropice, să prezinte tehnologiile nepoluante, posibilitățile de utilizare a surselor de energie regenerabile, precum și managementul durabil al deșeurilor și reciclarea.
Secțiunea III – “Dezvoltarea economică a județului prin tehnologie și inovație”: vrea să demonstreze, pe baza exemplelor de succes din județ, că o dezvoltare durabilă este posibilă numai prin tehnologii moderne și inovative, care la rândul lor se bazează pe știință și cercetare.
Vrem să arătăm cum sunt implementate rezultatele cercetării științifice în toate sectoarele economiei și cum ajung în viața de zi cu zi a oamenilor prin intermediul produselor și serviciilor.
Pentru a face evenimentul mai interactiv și pentru a stimula creativitatea, am lansat cinci concursuri pentru copii și tineri:
- Concurs de desene cu tema „Viitorul meu într-un mediu curat”, categoria de vârstă – 6 – 10 ani (clasele 0-IV);
- Concurs: „Reciclare creativă”: fotografiile creațiilor vor fi încărcate pe site-ul evenimentului și expuse într-o galerie foto, categoria de vârstă – 6 -10 ani (clasele 0-IV);
- Concurs de eseuri privind cea mai bună prezentare a unei personalități născute în județ, organizat pentru două categorii de vârstă: 10 -15 ani (gimnaziu) și 16-19 ani (liceu)
- Concurs de fotografie/pictură cu tema „Știința și inovația altfel”, categoria de vârstă – 16 – 22 ani (elevi de liceu și studenți);
- Concurs de eseuri cu tema „De ce știința și inovația”, categoria de vârstă 16 – 22 ani (elevi de liceu și studenți).
Toate detaliile, regulamentul de concurs, fișa de înscriere și descrierea premiilor se găsesc pe site-ul evenimentului:www.noaptea-cercetatorilor.ro, termenul limită de înscriere la aceste concursuri fiind 25 noiembrie ora 24.00.
Acestea nu sunt singurele concursuri pe care le pregătim pentru copii și tineri! Vor fi lansate și alte concursuri de cultură generală, detaliile legate de lansarea acestora urmând să apară și pe pagina de Facebook a evenimentului:fb.me/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita.
La Bistrița, evenimentul este organizat de către Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – Extensia Universitară Bistrița, ICPE Bistrița SA și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu susținerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Primăriei Bistrița, a Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, a Asociației Culturale Grigore Moisil și a Clubului Rotary Bistrița”, se arată într-un comunicat semnat de Barta Andras-Istvan, director Extensia Universitară Bistrița și Irina Raboșapca , manager proiect.
Adaugă comentariu