Vineri 25 septembrie, în curtea Complexului Muzeal din Bistrița va avea loc ediția 2026 a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni.
Între orele 13.00 și 24.00, cercetători, studenți, elevi și publicul larg se vor întâlni într-un spațiu dedicat experimentelor, demonstrațiilor și dialogului despre știință și inovare.




Evenimentul reprezintă activitatea principală a proiectului SCIENCE4FUTURE-IV, finanțat prin Marie Skłodowska-Curie Actions, în cadrul programului Horizon Europe. Proiectul este coordonat de Universitatea Babeș-Bolyai și implementat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Obiectivul principal al proiectului SCIENCE4FUTURE-IV este de a aduce cercetarea mai aproape de publicul larg, prin prezentarea metodelor utilizate și a rezultatelor obținute în activitatea de cercetare. Proiectul urmărește, totodată, să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța cercetării, inovării și transferului tehnologic, să contribuie la recunoașterea publică a cercetătorilor și să faciliteze înțelegerea impactului activității acestora asupra vieții de zi cu zi.










Adaugă comentariu