Actualitate

Noaptea Muzeelor. Ce vă așteaptă la Muzeul Bistrița

Sâmbătă 12 iunie, Complexul Muzeal își deschide porțile pentru cea de a XVII-a ediție a Nopții Muzeelor. Devenită tradițională, manifestarea organizată anual sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO, Consiliului Internaţional al Muzeelor și al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, reunește o serie de parteneri care vin în fața publicului cu o ofertă diversă în speranța de a petrece împreună o seară dedicată frumosului și culturii.

Programul din acest an debutează la Bistrița cu un eveniment matinal, dedicat copiilor, care deschide Noaptea Muzeelor. Este vorba despre spectacolul de teatru pentru copii „Întoarcerea lui Apolodor”, care va putea fi urmărit în curtea muzeului din Bistrița, de la ora 11.00. Momentul artistic va fi urmat de un atelier surpriză.


În intervalul 12.30-14.00, Dora Baba, mult îndrăgita colaboratoare a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, îi așteaptă pe cei mici la Atelierul de Pictură.

Spre seară, publicul bistrițean prezent la muzeul din Bistrița va putea participa la următoarele activități:

– Târgul de bunătăți „Produs în Bistrița-Năsăud”;

– Ora 18.00: Lansare ghid multimedia Explore Bistrița-Năsăud – o altfel de vizită a secțiilor muzeului, cu ajutorul unei mese interactive și a tabletelor electronice – proiect realizat în parteneriat cu Qulto Muzee;

– Orele 18.00-24.00: Expoziția ArtForNow realizată în colaborare cu Palatul Copiilor Bistrița; expun membrii Clubului de Pictură/Desen, coordonați de prof. dr. Diana Morar;

– Orele 18.00-24.00: Expoziția de primăvară Brickenburg, ediția a 8-a: lumea Lego își așteaptă vizitatorii care vor fi antrenați în universul inspirat din trilogia ”Star Wars” de inimoasa echipă coordonată de Tony Tocaci;

– Ora 22.00: Vernisajul expoziției Steaguri Medievale Imaginare – Ediția a II-a – secția de Artă Contemporană.

– Orele 18.00-24.00: Vizită gratuită a expozițiilor de bază a Muzeului Bistrița: istorie-arheologie, etnografie, artă contemporană și științe ale naturii.

Alături de muzeul bistrițean, în cadrul acestei ediții a Nopții Muzeelor, în intervalul orar 18.00-24.00, vor putea fi vizitate expozițiile de bază de la: Casa Argintarului Bistrița, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi.

Din motive obiective, restul secțiilor muzeale vor fi închise.

Publicul vizitator este rugat să respecte regulile impuse de actualul context: purtarea măștii în interiorul instituției, inclusiv în curtea interioară, iar termoscanarea este obligatorie. Accesul în clădire este permis până la ora 23.45.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS