Actualitate

Noile restricții la incidență peste 4, în vigoare de duminică 28 martie

Hotărârea de Guvern prin care au fost introduse noile măsuri privind restricțiile de deplasare, închiderea magazinelor și a sălilor de fitness a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare duminică 28 martie.

Circulația va fi restricționată de la ora 20.00, față de ora 22.00, cât este acum, iar magazinele vor fi închise de la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4. În localitățile în care indicele depășește 7,5 aceste restricții se aplică pe toată durata săptămânii. De asemenea, vor fi închise sălile de sport/fitness în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4. 

”Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri: Astăzi se publică hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică 28 martie”, a anunțat premierul Florin Cîţu.

Grupul de Comunicare Strategică a precizat că noile măsuri sunt raportate la incidenţă, fapt pentru care, după publicarea HG în Monitorul Oficial, CJSU urmează să constate încadrarea în limitele incidenţei, în termen de 48 de ore. În consecinţă, toate măsurile care se raportează la incidenţa cazurilor de Covid menţionată în HG vor intra în vigoare începând de duminică.

În noaptea de Înviere, circulația va fi permisă în intervalul 20.00 – 02.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Paște.

Aici puteți completa și descărca modelele declarației pe propria răspundere și adeverinței de la angajator valabile pentru toate localitățile indiferent de rata de incidență (cu restricții de circulație de la ora 23.00) și pentru localitățile care depășesc rata de incidență de 4 (necesar a fi folosite pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), respectiv 7,5 (necesar a fi folosite în toate zilele săptămânii).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS