Pe motiv că sunt ocupați și nu au timp prea mult la dispoziție, mai mulți aleși din noul Consiliu Local Bistrița au acceptat să facă parte doar din câte un consiliu de administrație al școlilor, deși secretarul general al municipiului le-a atras atenția că riscă să trateze cu aceeași superficialitate problemele școlilor ca și foștii aleși.
Consiliul Local a dezbătut în ședința de joi proiectul privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al municipiului Bistriţa în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Bistriţa, propunerile fiind făcute de viceprimarul Sorin Hangan care a discutat cu liderii de grupuri politice. Aceștia din urmă ar fi desemnat reprezentanți din partidele, nu neapărat consilieri locali, pe motiv că aceștia din urmă nu au atât de mult timp la dispoziție.
Conform propunerilor, votate cu 16 voturi ”pentru”, următorii vor fi reprezentanții Consiliului Local în CA ale școlilor, cu mențiunea că sunt unități de învățământ unde nu e niciun consilier local.
- Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”: Daniela Hudrea, Florin Urîte și Daniel Brici
- Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”: Tudor Filip, Mathe Atilla, Ștefania Stere
- Colegiul Tehnic InfoEl: Camelia Tabără, Ștefan Cicioc
- Liceul ”Grigore Moisil”: Ionel Blaga, Radu Elisei
- Liceul Tehnologic: Nicolae Ioan Pugna, Cosmin Moldovan
- Liceul Teoretic Sanitar: Ionel Ruști, Mihai Sărmășan
- Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița: Silvia Galben
- Liceul Tehnologic: Adrian Podișor
- Liceul de Arte ”Corneliu Baba”: Ioan Peteleu, Florin Urîte
- Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”: Andrei Kozuk, Oana Săcălean
- Liceul cu Program Sportiv: Dan Ciobănică, Robert Linul
- Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița: Amalia Pop Mustafa, Oana Săcălean, Mărioara Feldrihan
- Școala Generală ”Avram Iancu”: Claudia Pui, Augusta Săsărman și Andrei Pântea
- Școala Gimnazială nr. 4: Florin Găurean, Carmen Nogy
- Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”: Daria Stoleru, Marius Chețan
- Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”: Cristian Niculae, Silvia Galben, Doina Macarie
- Grădinița cu Program Normal Viișoara: Tudor Filip, Ioan Peteleu
- Grădința cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată”: Cosmin Moldovan
- Grădinița cu Program Normal: Daniel Brici
- Grădinița cu Program Normal nr. 9: Daniela Hudrea
- Grădinița cu Program Normal nr. 17: Oana Săcălean
- Grădinița ”Trenulețul veseliei: Mărioara Seica
- Grădinița cu Program Normal nr. 7: Silvia Galben
- Grădinița ”Căsuța cu povești”. Ioan Nicolae Pugna
- Grădinița nr. 10: Florina Dumitrescu
- Palatul Copiilor: Ioan Peteleu, Cristian Munthiu, Ștefania Stere
- Centrul Județean pentru Excelență: Alexandru Bria
CL și-a desemnat și reprezentanții în CA ale școlilor particulare: Ștefania Stere va face parte din CA al Liceului Creștin Logos, Cristian Niculae din CA al Școala Gimnazială ”Grigore Pletosu” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Radu Elisei – Grădința Socială Benita, Cristian Munthiu – Grădința ”Prichindeii”, Ioan Someșan -Școala Sfera și Grădinița Smile, Doina Macarie – Grădinița Ștrumfii.
Decizia a nemulțumit secretarul general al municipiului, Floare Gaftone:
”V-am rugat și am insistat ca membri în Consiliile de Administrație să fie consilierii locali și nu cineva din afara CL. Aud în premieră această listă. Îmi rezerv dreptul de a face o analiză aprofundată ca să văd dacă voi face sau nu obiecții de legalitate cu privire la faptul că ați desemnat persoane și din afara CL. V-am rugat să depuneți un efort și să fiți reprezentanți ai CL în CA a școlilor pentru că avem nevoie de analiză atentă pentru că serviciul de educație este cel mai important de care Consiliul Local răspunde și avem nevoie de un feedback, de analiză nu numai legat de ce se întâmplă în incinta școlii, dar aș fi vrut să avem politici publice și aș vrea să fie o prioritate pentru dumneavoastră abandonul, absenteismul și mai ales faptul că e în creștere numărul de analfabeți. Poate vă revizuiți atitudinea și fiecare dintre dumneavoastră să fie în CA ale școlilor”, a spus Gaftone.
Secretarul general a mai adăugat că CA al școlii adoptă acte administrative care se supun contenciosului administrativ și ar fi imperios necesară prezența măcar a unui consilier local în fiecare CA.
”În ultimii 8 ani niciodată nu a fost un dialog între CL și reprezentanții săi în CA ai școlilor, nu s-au analizat niciodată pe fond hotărârile adoptate de CA ale școlilor. Nu s-au comunicat hotărârile CA nici cu privire la calitatea învățământului, nici cu privire la modul de administare a patrimoniului – clădire și terenuri – și nu s-a discutat nici cu privire la bugetul obținut din administrarea bunurilor. Eu cred că actualul Consiliu Local va avea o altă abordare pentru că, în ultimul mandat (al primarului Crețu -n.r.) când eram în concediu de odihnă, s-au desemnat alți reprezentanți în CA decât consilieri locali și a fost o variantă extrem de păguboasă. Eu înțeleg că e un efort mare ca un consilier să facă parte din mai multe consilii de administrație, dar cu o planificare judicioasă prin ISJ, o să vedeți că nu sunt suprapuneri”, a adăugat secretarul general.
De aceeași părere a fost și consilierul PMP Ștefania Stere: ”Am văzut că sunt școli unde în CA nu este niciun consilier local. Nu contest că toți suntem oameni ocupați și e complicat să faci parte din mai multe consilii. Eu am ales trei, dar sunt consilieri care au câte un singul CA. Rugămintea este ca această listă să fie refăcută și în fiecare instituție școlară să fie un consilier. Eu spun că e de datoria noastră să fim prezenți în unitățile școlare, nu trebuie să fie toți membri CA consilieri locali, dar măcar unul din CL să fie prezent în fiecare instituție, măcar acolo unde sunt câte 2-3 locuri”.
Conform legii, reprezentanţii Consiliului Local al municipiului Bistriţa în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular avizează execuţia bugetară la nivelul unităţii de învăţământ, aprobă regulamentul intern şi regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ cu respectarea prevederilor legale, aprobă, în limita bugetului alocat, participarea la programe de dezvoltare profesională a angajaţilor unităţii de învăţământ, avizează planurile de investiţii, stabilesc taxele de şcolarizare pentru învăţământul particular preuniversitar şi pentru cel postliceal de stat, nefinanţat de la buget, conform normelor legale în vigoare, aprobă acordarea burselor şcolare, conform legislaţiei în vigoare, etc.
Pentru CA la școli nu primesc nimic. E MUNCA GRATUITA, VOLUNTARĂ, adică 0 (zero) lei. De aceea PSD și PNL s-au tras pe cur. Ca e doar de munca, nu e rost de bani
E clar. PSD si PNL si-au dat mana si si-au trimis oamenii in CA-urile scolilor, lipitorii de afise de pe vremuri – Daria Stoleriu (PSD, candidata pe listele de la CL, Marioara Feldrihan, Florina Dumitrescu etc. Dezastru, chiar credeam ca PNL e altfel!!!
Ce va sta in gât d na Gaftone unor angajati din primarie.
Rusine sa va fie ca va mâncat intre voi, si cine?
Cei cu musca pe căciulă, cei care au trandavit 12 ani cat a fost Cretu pe care il divinizau si il pupau in dos doar sa le fie lor bine.
Doamna Gaftone sper sa faceti ordine in primarie alaturi de dl primar Turc Ioan.
Sper ca va cunoasteti subalterni care ce pot .
Concursuri, sa ramana cei mai buni .
Ne am saturat de pile si relatii, se aude ca 70 % sunt soti, sotie, nepoți, neamuri.
Sa ferească Dumnezeu, de ce nu faceti publice aceste situatii sa stie si bistriteni ce s a intamplat in primaria lui Cretu si Niculaie.