Actualitate

Numărul cazurilor noi de Covid-19. Câte persoane sunt în spital

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este de 29.350 cazuri plus 1.006 persoane reinfectate, informează Instituția Prefectului.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 19 cazuri noi.

8 persoane sunt izolate în spital, iar 60 la domiciliu.

S-au făcut 114 teste (14 RT PCR și 100 teste rapide), dintre care 8 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Până astăzi, au fost înregistrate în Corona-Forms 1.108 decese.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că la nivel național există o creştere de aproximativ 80% a numărului de cazuri faţă de finalul lunii mai şi începutul lunii iunie. El a spus că numărul deceselor se menţine, din fericire, unul scăzut. Un val sau ”mini-val” al pandemiei este aşteptat spre finalul verii, conform scenariilor prezentate de ministru. ”Prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie, noi avem un decalaj faţă de restul Uniunii Europene, din cauza asta. Sunt date pur informative, nu reprezintă niciun fel de angajament pentru că nimeni nu poate să ştie exact ce se întâmplă”. Rafila a menționat că purtarea măştii în spaţii închise şi în mijloacele de transport în comun este recomandată și că autorităţile se pregătesc pentru a gestiona o eventuală creştere a numărului de infecţii.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a afirmat: ”Este supărător să vedem iarăşi un val de infectări. Pentru aceste forme de virusuri vaccinul existent nu are efectul pe care l-am sperat şi pe care ni l-am dorit. Pe de altă parte, cel puţin statisticile spun că nu se produc forme mai grave decât până acum. Am discutat cu ministrul Sănătăţii şi domnul ministru mi-a spus că nu se gândeşte la măsuri restrictive, ci la recomandări în acest domeniu. Sper să aibă dreptate. Grija pentru propria persoană şi cei apropiaţi este de bun augur în aceste vremuri”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS