Actualitate Recomandări

O altfel de sărbătoare, la Bistrița de Ziua Imnului: ”Românie-n armonie”

”Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorit an de an în 29 iulie. La această dată, în urmă cu 171 de ani, versurile imnului care au la bază poemul ”Un răsunet” al poetului Andrei Mureşanu, au devenit Imnul țării noastre, fiind intonat pentru întâia oară, oficial.

Așadar, vă invităm luni 29 iulie, în orașul Imnului Național, la o altfel de sărbătoare organizată cu ocazia acestei zile, conform următorului program”, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud:

Ora 10.00 – Ceremonie publică, Piața Centrală:

– acordarea onorului militar

– binecuvântare și rugăciune pentru poporul român

– alocuțiunea de deschidere

– alocuțiunea privind simbolistica versurilor

– intonarea vocală și instrumentală a Imnului Național al României

– defilarea gărzii de onoare.

”În orașul Imnului Național, programul evenimentelor din acest an este îmbogățit printr-o interpretare specială a acestuia, de la ora 18.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu. Este o surpriză, astfel că vă spunem doar atât: 11 strofe, 11 instrumente, ”Românie-n armonie”.

Evenimentul ”Românie-n armonie”, dedicat Zilei Imnului Național, este realizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” în colaborare cu Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” și Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”.

Noi bistrițenii, poate că nu suntem mai patrioți doar pentru că poetul Andrei Mureșanu este autorul versurilor, dar cu siguranță suntem mândri de acest lucru și tocmai de aceea, trebuie să onorăm acest simbol al neamului nostru şi să-l facem să răsune de cât mai multe ori.

Vă așteptăm în orașul Imnului Național, să-l intonăm cu toții și să sărbătorim împreună 171 de ani de când ”Deșteaptă-te române!”, a devenit unul din simbolurile veşnice ale României, alături de Drapelul Naţional”, este invitația organizatorilor.

3 comentarii

  • Ar trebui sa stie si prefectul ca nu Bistrita ci Brasovul este orasul imnului national . Aici poetul Andrei Muresanu a compus versurile poeziei “Un rasunet” cunoscuta mai mult sub numele “Desteapta-te romane” care a devenit in prezent imnul national. Numai dupa mintea lui Cretu: „Muzica are autor necunoscut”. In realitate se stie ca muzica este luata dintr-un cantec religios,o priceasna, intitulata „Din sanul maicii mele”. Se considera ca autorul melodiei ar fi George Ucenescu, un cantaret de la biserica Sf. Nicolae din Schei, ar fi fost cel care ar fi intonat-o la cererea poetului care cauta o melodie pentru versurile sale. Este cel putin deplasat sa consideri Bistrita ca fiind orasul imnului national, avand in vedere ca pentru prima data cantecul “Desteapta-te romane” a fost intonat in Scheii Brasovului. De altfel, despre Andrei Muresanu se spune ca a fost poetul care a scris multe versuri, dar o singura poezie “Desteapta-te romane”.
    Detalii: http://www.rasunetul.ro/andrei-muresanu-poetul-cu-suflet-de-foc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.