Social

O familie din Bistrița a înființat o plantație de aronia la Chiraleș. Ce obține din planta miraculoasă

(FOTO) Cel mai puternic fruct cu proprietăți antioxidante din natură, extrem de bogat în nutrienți și vitamine, cunoscut după ce cosmonauții ruși l-au adus în Europa în anii ’50, este cultivat de o familie din Bistrița pe un teren situat la marginea satului Chiraleș și moștenit de la bunicii din partea tatălui de Izabela Moldovan.

”Am venit prima dată aici în urmă cu opt ani, ne-a plăcut foarte mult locul și, în prima fază, am făcut un gard, apoi o terasă, apoi o construcție mică unde să avem unde dormi. Aici am plantat și aronia. Eu nu pot veni decât la sfârșit de săptămână fiindcă lucrez în oraș, dar sper că, după ce mă pensionez mă voi muta definitiv aici, e multă liniște. Îi place și fiului nostru care ne-a ajutat foarte mult, a cosit, a lucrat la aronia. Acum e student în anul I la Construcții aerospațiale, la Brașov, sperăm că va ajunge ceea ce își dorește, dar noi vom munci și îi vom lăsa lui tot ce este aici”, ne-a spus Izabela Moldovan.

Cel care a avut ideea înființării unei culturi de aronia a fost soțul ei Radu, un om priceput la toate care a lucrat în mai multe domenii, de la marochinărie, la televiziune prin cablu. În urmă cu două decenii, a decis să facă o schimbare în viața lui și a început să asambleze singur mobilă pe care o vinde inclusiv la export.

Apoi i-a venit ideea să facă ceva care să-i aducă un venit la bătrânețe, un fel de pensie privată pentru întreaga familie, și s-a apucat de plantat aronia pe terenul de la Chiraleș.

”Am vrut să încep cu goji, era foarte la modă în perioada respectivă, acum opt ani. Am lucrat două luni în Germania și, când m-am întors, ce am găsit plante cu pământ la rădăcină să se poată prinde a fost aronia și atunci am făcut o încercare cu 100 de plante. Prima oară am plantat 100 de plante, în anul următor am mai cumpărat 500, am făcut pauză de un an, după care am mai cumpărat 1000 și ceva de plante și a trebuit să mai achiziționăm și teren. În România erau foarte puține informații despre aronia, dar am stat de vorbă cu un producător din Germania și am aflat că este cel mai bun fruct din lume. Lumea e reticentă când îi spui acest lucru. Nu putem susține că e cel mai bun, poate că e printre cele mai bune. Ca și nivel de antioxidanți bate toate plantele din ce știm, beneficiile sunt nenumărate. E benefică în lupta cu cancerul, dar și cu Covidul. Prima proprietate pe care am observat-o pe mine personal a fost că, până să consum aronia, prin decembrie, eram extenuat după un an de muncă, iar de trei ani, de când consum constant aronia nu mai răcesc, iar dacă este ceva sunt forme ușoare”, a spus Radu Moldovan.

”Aronia nu e pretențioasă. Nu necesită tratamente, ceea ce e foarte bine. Nu am folosit ierbicid, cosim din mai până în august permanent ca să menținem curată cultura. Ne trebuie mai multă apă fiindcă aici e un sol nisipos. Până în anii trecuți, culegeam între 15 și 30 august, anul acesta am ajuns să culegem în 15 septembrie, dar fructele stau pe plantă până în primăvară, nu cad. Fructele, odată adunate, le presăm la rece și obținem suc. Din păcate, nu avem procesatori în zonă care să accepte fructele noastre, iar de trei ani, merg la Dealul Ștefăniței să fac sucul, îmbuteliez în pungi bag în box unde sucul stă până la doi ani fără probleme. Nu are adaos de apă sau de zahăr, e pur și simplu presat. Persoanele sănătoase pot consuma până la 50 ml într-o zi, iar cei care au afecțiuni pot crește doza până la 200 de ml pe zi. Pungile la 2,5 litri costă 80 de lei, iar ceaiul costă 10 lei. Fiind puțin cunoscută aronia nu aș putea spune că e bătaie pe aceste produse. Probabil nici nu am avea suficiente produse ca să vindem. Avem acum un stoc de 500 de litri de suc. Cei care au afecțiuni canceroase ne caută, au mai apărut oameni care au aflat că ea ajută la creșterea inumității. Încercăm să ieșim pe piață, probabil să facem și alte produse mai atractive, dulcețuri, suc de aronia cu mere, lichior. Aș vrea, în viitor, să mai cresc suprafața cultivată și să facem un punct de procesare al nostru ca să putem face și mai multe produse din aronia”, a mai spus Radu Moldovan.

Inițial, ca să poată lucra la cultura de aronia, Radu venea la Chiraleș cu cortul, la sfârșit de săptămână. La ora 4.00, când sătenii încă dormeau, el era pe câmp. Apoi s-a gândit să-și facă o casă, dar cum meșterii care au turnat fundația au fost neserioși, și-a ridicat-o cu mâinile lui, singur. Acum, arată ca o mică bijuterie albă într-un câmp verde. În curte are o terasă acoperită, iar peste tot flori și verdeață.

În urmă cu trei ani, când construcția a fost gata, Radu s-a mutat efectiv la Chiraleș unde asamblează mobilă, se îngrijește de aronia și mai are grijă și de canisa de Ciobănesc german cu părul lung.

”Rasa a ales-o băiatul nostru, iar părul lung l-am ales eu. Avem acum 18 câini, dresați la școala Nechita. Încercăm să facem performanță și pe partea acesta. În opinia mea, este cea mai completă rasă. Protejează și familia, păzește tot ce avem aici. Am un mascul care a crescut 4 ani la bloc, după care a venit și a făcut pază instinctiv fără să-l pregătim. Nimic nu mișcă fără știrea lui. Toți câinii pe care-i avem au fost în expoziții și au obținut toți titluri. Sunt cei mai buni prieteni. Nici nu îi merităm. Poate ar trebui să le acordăm mai multă atenție, dar, din păcate, suntem prinși pe multe fronturi și nu le dăm suficient timp și afecțiunea de care ar avea nevoie”, a spus Radu Moldovan.

Deși ocupat până peste cap cu mobila, cu aronia și cu câinii, el se consideră un om împlinit.

”Sunt într-un punct unde nu mă visam acum 20 de ani când lucram la Seltron. Lumea s-a mirat când am plecat de la pantaloni de stofă și cravată, de la munca cu băncile și instituțiile statului, dar am preferat munca fizică. Mobila o trimit și la export. E ocupația care generează banii pentru celelalte două, aronia și câini. De-asta m-am gândit și la aronia pentru ca, în momentul în care nu mai pot face mobilă, să am și altceva de lucru. De-asta nu este aronia pe primul loc, dar în anii următori probabil voi lăsa mobila pe plan secundar și mă voi concentra pe aronia care începe să se autosusțină. Cu câinii deocamdată doar cheltuim, însă probabil că și această activitate va începe să se autosusțină la un moment dat”, a mai spus el.

Sucul de aronia, ceaiul sau fructele uscate pot fi comandate pe pagina Aronia Factory , acolo unde găsiți și mai multe informații despre beneficiile acestei plante și despre ceea ce face familia Moldovan la Chiraleș.

Aronia – sursă importantă de antioxidanți pentru protecția inimii și a sistemului imunitar puternic

Aronia conține cel mai mare nivel de antociani (pigmentul care le dă și culoarea neagră-purpurie) și de proantocianidine (super antioxidantul din plantă), comparativ cu alte alimente deja cunoscute.

Într-un limbaj simplificat, antioxidanții sunt un compus chimic din Vitamina C și E și alte substanțe găsite în alimente care protejează celulele din corp de efectele nocive ale oxidării.

Antioxidanții luptă împotriva mai multor boli degenerative, precum cancer sau boli de inimă și ajută la încetinirea îmbătrânirii în general, așa cum arată și studiile.

Aronia este un aliment bogat în fibre

100 de grame de Aronia fructe uscate oferă 16.9 grame de fibre, macro-nutrienți esențiali. Fibrele nu sunt digerate imediat și trec aproape intacte prin tractul digestiv, acesta fiind și motivul pentru care sunt asociate cu proprietăți sănătoase unice. Asta înseamnă protejarea sistemului digestiv, o digestie îmbunătățită, un nivel scăzut de colesterol „rău” și riscuri scăzute de probleme în privința nivelului de zahăr din sânge. Din acest motiv, Aronia este benefică și pentru persoanele cu diabet.

Ce vitamine și minerale conțin fructele de Aronia?

100 grame de Aronia oferă 35% din doza zilnică recomandată de vitamina C, o recompensă generoasă, întrucât vitamina C susține producerea de colagen, ajută în ridicarea imunității și reduce inflamațiile organismului. Mai mult, conține și vitamina K, vitamina A, vitamina E și B9. Asta înseamnă că oasele vor fi protejate, ochii vor păstra vederea bună, iar pielea va fi și va arăta sănătoasă. O alta vitamină conținută în abundență de aceste fructe este vitamina P. Aceasta ajută la fixarea vitaminei C în organism. Doza de vitamina P este mai ridicată decat în orice alt fruct, iar acest fruct conține de 5 ori mai multă vitamina P decat strugurii.

Fructele de Aronia sunt o soluție puternică împotriva radicalilor liberi. Proporția polifenolilor deosebit de mare poate reduce stresul oxidativ, responsabil de îmbătrânirea prematură. Procesul de oxidarea există în mod natural în organism, atunci când glucoza se transformă în energie sau când sistemul imunitar se lupta cu o bacterie, dar și când eliminăm toxinele din fumul de țigară. Totodată, oxidarea apare și când ne simțim stresați fizic sau psihic. Însă important este ca antioxidanții existenți în organism să poate fi capabili să contracareze acest proces de oxidare.

Manganul, un mineral cu proprietăți antioxidante, se găsește în fruct din abundență, de asemenea. Nu mai puțin de 32% din doza zilnică recomandată (per 100 grame). Fructul mai conține și potasiu, calciu, fier, magneziu și zinc, însă în cantități mai mici.

Aronia tratează și previne răceala

O mână de fructe de aronia ar putea fi exact ce ai nevoie pentru a preveni o raceală. Cercetările recente confirmă proprietățile antivirale și conținutul bogat în vitamina C ale acestui superaliment.

De asemenea, se cunoaște faptul că protejează împotriva virusurilor și a dezvoltării Staphylococcus sau Escherichia coli, atât de rezistenți la antibiotice sintetice. Optează pentru fructe uscate sau sucuri fără zahăr adăugat pentru a crește imunitatea organismului la maximum.

Sursa: Baza de date USDA

5 comentarii

  • Primul cosmonaut a fost Iurii Gagarin care s-a invartit in jurul Pamantului in 1961. Erau anii 70! Din articol n-am inteles unde au gasit cosmonautii copacelul/arbustul minune. Presupun ca nu l-au adus totusi din cosmos… L-or fi gasit poate in jurul cosmodromului de la Baikonur (Kazahstan) in timpul peregrinarilor dintre antrenamentele epuizante.Sau medicii care-i supravegheau le-or fi pus merinde in cosmos catva pumni de fructe uscate.Altfel , in timpul vietii am avut ocazia sa citesc despre multe fructe minune , cele mai cele. In ultimul timp s-a vorbit ca cel mai antioxidant ar fi fructul de catina. Apoi s-a spus despre fructul de goji ca e cel mai cel…Recent am citit cam acelasi lucru despre bobitele de soc dupa care ungurii , austriecii si germanii se dau in vant .Acum cateva zile am mancat si eu cateva fructe de aronia. Gustul nu este cel mai bun . Cat despre vitamine si antioxidanti nu ma pot pronunta.Parafrazand un bucurestean cu care am stat odata la o „coada de struguri” voi spune si eu : Dar strugurii ce are bre , nu e buni? Pe vremuri demult apuse cand nu stiam (nu e vorba de mine , nu se cunostea notiunea) ce este imunitatea oamenii mancau pere padurete si mere mici asa cum rodeau pomii lor batrani si nu aveau nicio treaba cu bolile secolelor (20 si 21). Acum trebuie musai sa servim tot felul de fructe care nu sunt din arealul nostru geografic.O fi bine , n-o fi bine , sa judece fiecare cu capul sau. Felicitari familiei Moldovan si sa aiba vanzare la fructe , suc si alte produse pe care le vor produce in viitor din aronia. Poate va apare chiar un leac impotriva virusului SARS Cov 2 , produs pe baza acestui fruct.

  • Pentru o informare corectă am luat de pe un site care vinde produse pe bază de aronia contraindicațiile
    „Deoarece aronia contine o doza mare de antioxidanti, consumul sau trebuie sa fie echilibrat si in general, la recomandarea medicului. Persoanele care sufera de ulcer gastric si duodenal sau cei care au un grad mare de coagulare nu trebuie sa consume fructe de aronia. Fructele proaspete de aronia de munte pot sa genereze reactii adverse cum ar fi durerile de stomac, greata, varsaturi, diaree si chiar leziuni renale.”
    Prin pasteurizarea sucului se pierde mult și din vitamina C

    • ca si orice medicament , exista indicatii si contraindicatii, asa ca …..dar fructele de aronia sunt bune …..mai ales cele de cultura nu cele de munte ( noi am facut duceata , si clar ca am strecurat si cateva bobite in gura )
      Felicitari familiei Moldovan si respect pentru munca depusa …in toate directiile

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.