Actualitate

O gură de oxigen pentru fermele mici. Peste 1200 primesc bani europeni ca să se dezvolte

Peste 1200 de fermieri vor primi câte 1500 de euro timp de cinci ani ca să iasă din zona fermelor mici de familie şi să înceapă să producă şi să vândă pe piaţă. Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APDRP) Bistriţa-Năsăud, Sorin Roşu Mareş, a declarat că au existat peste trei mii de cereri, însă au fost aprobate doar o treime dintre ele.

”Avem 1.240 de fermieri care urmează să semneze contractul de finanţare cu APDRP. S-au depus foarte multe proiecte, peste 3.000, la Autoritatea de Management din cadrul Direcţiei Agricole. Avem un număr mare de fermieri, 1.240, care se adaugă celor 3.800 din sesiunile anterioare. În Bistriţa-Năsăud avem undeva în jur de 5.000 de ferme de semisubzistenţă. Pentru aceste ferme, prin Măsura 141 din programul Naţional de Dezvoltare Rurală, se acordă pe o perioadă de cinci ani de zile 1.500 de euro anual, 7.500 de euro total. După primii trei ani de derulare a proiectului, se face o evaluare, dacă ferma corespunde cu planul de afaceri întocmit, fermierii vor primi şi în următorii doi ani câte 1.500 de euro. Dacă nu, finanţarea se opreşte în anul trei, fără ca fermierul să returneze banii pe care i-a primit până la momentul respectiv. Sunt ferme din tot judeţul, fruntaşă la sesiunile anterioare este comuna Şieuţ. Prima tranşă în noua sesiune se acordă după ce se semnează decizia de finanţare, în prima lună se depune cererea de plată, se verifică dosarul şi în maximum o lună vor primi prima tranşă”, a declarat Sorin Roşu Mareş pentru Timp Online.

APDRP iun”Prin proiectul pe care şi l-au asumat, fermierul este obligat să crească pe parcursul derulării proiectului cu minim trei unităţi de dimensiune economică de 1.200 de euro. Adică să-şi crească numărul de animale, să-şi diversifice producţia, cu banii aceştia pot să-şi achiziţioneze utilaje, ca să-şi îmbunătăţească puţin viaţa. Nu este greu de realizat. De asemenea, trebuie să comercializeze pe piaţă o parte din producţia obţinută în fermă, minim 20%. Asta este dorinţa noastră, să treacă puţin de la ferma de semisubzistenţă la ferma familială, puţin mai sus. Îmbunătăţiri se văd în privinţa menţinerii acestor fermieri la ţară, menţinerea activităţii lor în mediul rural, dar încă nu este atins ţelul pentru care s-a creat acest program naţional de dezvoltare rurală, să avem ferme care să producă pentru piaţă, nu numai pentru autoconsum şi doar o mică parte pentru piaţă”, a adăugat el.


Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS