Ionuţ Chiuzan are 19 ani şi este unul dintre cei mai talentaţi copii cu sindromul Down din Centrul „Lacrima”. Îţi spune dintr-o suflare câte face la şcoală: citeşte, socoteşte, cântă, dansează, joacă tenis de masă şi fotbal. „Suntem cei mai buni şi cei mai tari”, spune el enumerând, aproape fără să respire, o sumedenie de nume de copii, toţi prietenii lui. Cum tocmai l-am întrerupt de la o oră de dans, îi mulţumesc şi îl privesc plecând repede ca nu cumva să rateze vreo mişcare.
Rămâne să vorbesc despre el şi alţi copii cu sindromul Down cu profesoara Eniko Cupşa, directorul Centrului Lacrima. O întreb cum sunt.
“Foarte drăguţi. Este o categorie de copii cu deficienţe pe care o agreăm noi cei mai tare. Putem spune că sunt favoriţii noştri pentru că se integrează foarte uşor. Sunt deosebit de activi şi vor să interacţioneze. Depinde acum şi de deficienţa lor. IQ-ul lor se învârte în jurul a 50. Un copil cu un IQ de 50 este unul cu care se poate lucra. Vrea să participe activ, îi plac scenele de teatru, modelaj, pictură. Într-un cuvânt se poate şcolariza. E un copil cu o copilărie fericită dacă i-o oferim noi”, a declarat ea.
Astăzi, de Ziua Mondială a Sindromului Down, e una de sărbătoare la „Lacrima”. Toţi copiii cu acest sindrom vor fi sărbătoriţi la fel ca şi cei care s-au născut luna aceasta.
„Noi, aici, la Lacrima, lucrăm pe aptitudinile lor, dorim să identificăm potenţialul fiecăruia şi să le oferim în atelierele şcolii posibilitatea să-şi formeze abilităţile. Mergem pe centre de interes. Copiii au programe individualizate în care ei participă activ şi le place ce fac. Aşa asimilează uşor cunoştinţe. Avem trei copii absolvenţi care vin în continuare la şcoală şi lucrează în seră, atelierul nostru de ergoterapie. Aici nu producem nimic cu substanţe chimice, promovăm viaţa verde. În acest fel, ne procurăm murăturile pentru cantina şcolii, învăţăm cum trebuie să ne hrănim sănătos. Avem un program de educaţie pentru sănătate în şcoală. Colaborăm cu fundaţii din oraş cu Impact, cu Inocenţi. Copiii cu Down au mari şanse să participe la concursuri şi olimpiade. În fiecare an, participăm la Special Olympics Retezat care este strict pentru copiii cu Down. Avem foarte multe medalii şi diplome. Acolo participă la concursuri de tras cu arcul, de condus măgăruşul, de călărit, lucruri la care ei se pricep şi se simt valoroşi”, a declarat profesoara Eniko Cupşa.
În Centrul „Lacrima” de la Unirea, dar şi în cel de la Năsăud, sunt cel puţin zece copii cu sindromul Down, cu vârte de la 2,5 ani până la 21.
„Sunt categoria cea mai uşor de instruit. Sunt foarte activi, dar însuşirea limbajului vine mai târziu. Odată cu limbajul apare şi inteligenţa, se conturează şi personalitatea. La început e mai greu. O avem de exemplu pe Denisa, o fetiţă cu Down din Orheiu Bistriţei. În prima jumătate de an în care s-a înscris la noi nu o puteam urca pe scenă, nu putea participa la nicio activitate comună. Era un copil sălbatic. Era uşor agresivă pentru că tot ce era în jurul ei era străin. Asta îi dezvolta un comportament agresiv. La un moment dat când a devenit familiară cu tot din jurul ei şi confortul ei a crescut, atitudinea agresivă s-a diminuat şi acum e mica noastră vedetă. Andreiuţ e mascota şcolii. E cel mai frumos copil cu Down pe care l-am văzut. Fiind un copil mic şi nou în şcoală, l-am luat la Ziua mersului pe jos, dar, deşi e mic, a parcurs cu noi trei kilometri pe jos, la iarbă verde, participă cu drag şi cu interes”, a spus doamna Cupşa.
Am întrebat-o şi cum reacţionează familiile acestor copii în relaţia cu şcoala.
„Familiile, venind pentru prima oară într-un loc în care sunt atât de mulţi copii cu deficienţe, rămân copleşite. Îşi compară problema lor cu problema altora. Unii se gândesc că poate ei nu au o situaţie aşa de gravă şi că sunt într-una mai fericită. Şi atunci se întreabă dacă se află la locul potrivit. Cu timpul, şi nu trebuie să treacă mult timp, noi primim reacţii bune din partea lor, sunt mulţumiţi şi au siguranţa că se simt bine aici. Şcoala e o parte din viaţa lui, e universul lui şi fundamentul vieţii pe care o va avea ca şi adult. Ei se integrează, îşi creează prieteni. Pe urmă vor adera la un grup”, a mai spus ea.
Din păcate, absolvenţii Şcolii „Lacrima” nu au unde să se integreze şi să ducă mai departe o viaţă care să le ofere mici satisfacţii.
„Pentru ei e foarte dificil să se asimileze pe piaţa muncii. Locul lor ar fi un atelier protejat unde cu mult drag şi-ar desfăşura activitatea part-time. Nu cred că ar putea lucra opt ore. Însă tot ce fac fac bine. O dovedesc în fiecare zi pe care o petrec aici”, a declarat ea.
La rândul ei, profesoara Emanuela Avram, lucrează de ani buni cu copiii de la „Lacrima” în atelierul de artă.
„Terapia prin artă face bine tuturor, indiferent dacă suntem oameni normali sau cu deficienţă. Faptul că ne putem juca cu culorile, că putem modela, ne face să ne simţim bine. În plus şi creativitatea copiilor cu Down e pusă în valoare. Au talent artistic. Aşa îmi place mie să cred. Am avut expoziţii, am lucrat chiar la Corneliu Baba, ne-am iniţiat în tainele modelajului. Aici la şcoală facem pictură pe sticlă, pe pânză, de toate facem, o să vedeţi”, a spus ea.
Şi am văzut, un atelier în care copiii confecţionează covoraşe cu Biserica Evanghelică, altul în care fac nişte lumânări superbe, altul în care pictează. Tot ce iese din mâinile lor e foarte frumos. Păcat că noi, ca şi comunitate, nu îi susţinem mai mult. Cumpărând obiecte făcute de ei, am ajuta şcoala să le ofere condiţii cât mai bune atât lor, cât şi absolvenţilor care nu au deocamdată încotro să se îndrepte. Nu credeţi?
Mai multe fotografii de la Centrul ”Lacrima” din Unirea găsiţi pe pagina noastră de facebook
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu