Actualitate

O mașină a intrat într-o căruță, la Sângeorz-Băi. Bărbat dus la spital

Pompierii de la Stația Sângeorz-Băi au intervenit marți dimineață, pe raza orașului, la un accident produs între un autoturism și un atelaj hipo în care se aflau un bărbat în vârstă de 38 de ani și un minor de 15 ani.

Copilul a sărit din căruță, iar bărbatul a suferit multiple leziuni și traumatisme, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Acesta a fost stabilizat și preluat conștient de echipajul de prim ajutor SMURD pentru a fi transportat la CPU Năsăud.

“Polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au intervenit pentru efectuarea de verificări ca urmare a producerii unui accident rutier, pe Drumul Național 17D. Impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani din Sângeorz-Băi și un atelaj hipo în care se afla un bărbat de 38 de ani din aceeași localitate. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 38 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi au fost testați cu apartul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto și de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul căruțașului”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN, IPJ BN

1 comentariu

  • Pot spune că este orașul din România cu cel mai mare grad de analfabetism! Un oraș cu oameni agresivi la modul general, oameni care sunt în permanent puși scandal! Dintr-o stațiune frumoasă s-a ajuns la o cocină!

    21
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS