Cultură

O nouă ediţie a Colocviilor ”George Coşbuc”

Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, scriitorii Daniel Săuca, Adrian Popescu Gellu Dorian, poetul Viorel Mureşan, criticul literar Irina Petraş, preşedintele USR Iaşi Cassian Maria Spiridon sunt invitaţi la a XXVIII-a a ediţie a Colocviilor ”George Coşbuc”, programate miercuri şi joi în mai multe locaţii.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Biblioteca Judeţeană, Revista ”Mişcarea Literară”, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa organizează ediţia a XXVIII-a a ”Colocviilor George Coşbuc”, miercuri 12 şi joi 13 decembrie.

Invitaţi: Gabriel Chifu, Gellu Dorian, Viorel Mureşan, Irina Petraş, Adrian Popescu, Cassian Maria Spiridon, Daniel Săuca.

Miercuri 12 decembrie, de la ora 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, va avea loc jurizarea cărţilor prezentate la concursul de poezie ”George Coşbuc”, iar de la ora 18.00 acordarea premiilor concursului de poezie ”George Coşbuc”.

Joi 13 decembrie, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, de la ora 10.00, are loc colocviul ”Permanenţe ale operei lui Coşbuc”, lansarea colecţiei ”Opera Omnia” – Editura TipoMoldova, dar şi prezentarea volumelor: ”George Coşbuc – Opere” ediţie de Gheorghe Chivu – Academia Română, ”Viaţa lui George Coşbuc” de Lucian Valea – Editura Timpul, ”George Coşbuc în amintirea contemporanilor” antologie de Al. Husar – Editura Princeps Edit, ”George Coşbuc sau lirismul pragurilor” de Andrei Moldovan – Editura Eikon.

În aceeaşi zi, la Biserica ”Sf. Trei Ierarhi” de pe strada Al. Odobescu, de la ora 18.00, Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, va susţine o lectură publică, sub genericul ”Acum sufletul nostru e la vedere”. Prezintă: Irina Petraş şi Adrian Popescu.

Va urma un concert de colinde cu Năstăcuţa Iuga.

Moderatorii colocviilor sunt managerii interimari ai Centrului Judeţean pentru Cultură şi Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea şi Marcel Seserman.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS