În fotografia principală o puteţi vedea pe Mioara Seica (stânga) şi pe Doris Moldovan (drepta), afişând o pancartă cu numele fostului şi actualului lider al PDL, Vasile Blaga. În foto 3 jos îl puteţi vedea de asemenea pe Sorin Hognogi, primarul comunei Spermezeu, fotografiindu-se alături de Vasile Blaga, el promiţându-i preşedintelui încă de când acesta şi-a prezentat moţiunea la Bistriţa că îi va da votul.
Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei – 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus, în discursul de final al Convenţiei Naţionale, că „este foarte greu să pierzi”, dar că din punctul său de vedere lucrurile „sunt încheiate aici”, menţionând că el nu a umblat azi-noapte prin hoteluri şi că nu i se poate pune la îndoială loialitatea faţă de PDL.
Blaga a fost invitat la microfon pentru discursul de învingător, imediat după ce susţinătorii Elenei Udrea au anunţat contestarea rezultatelor alegerilor din partid.
PDL Bistriţa-Năsăud a avut la Convenţia Naţională un număr de 134 de delegaţi. Preşedintele organizaţiei, Ioan Oltean, a spus că fiecare delegat are libertatea să pună ştampila pe cine doreşte. la prezentarea moţiunilor, Vasile Blaga s-a bucurat de cel mai mare succes, însuşi Ioan Oltean spunând că este sigur că va fi reales preşedinte.
După ce a aflat rezultatul alegerilor din PDL, preşedintele Traian Băsescu a postat pe facebook un mesaj prin care le spune „Adio!” democrat-liberalilor, el anunţând că se desparte definitiv de acest partid.
Sursa foto: Facebook
Adio PDL!
o zi istorica. o zi in care s-a terminat cu portocaliul[oricare ar fi el] / si daca o sa se nasca o noua formatiune politica , va fi un…………………fis !!
Fruntasele astea doua sunt viteje dupa ce cunoastem rezultatul votului! Nea Nelu se subintelege ca a votat cu castigatorul, nu?
PDL se face tandari pe „meritocratie” la ce nenorociri au facut in tara! Adio PD, Adio PDL! Cu putin noroc veti mai intra in parlament! Ii parfum!
Da dl. Observator , daca iedea cistigatoare Udrea…..spuneau ca pe ea au votat-o ! .dar stati ca poate se bucura prea repede aceste viteze . Daca sr schimba cistigatorul ??? Grea treaba vor avea vitezele astea. Dar se descurca ele ca stiu sa mearga dupa vint. O zi buna . Eu sint tot la serviciu. Asta e . Trebuie sa mai munceasca si cineva in tara asta.
Sunt convins ca pe verso era celalalt nume! Parca nu zambesc cu toata gura acum cand au vazut ca in PDL nu mai sunt la cautare tarfulitzele … Iar Nelu Kilowatt a ales iarasi necastigator …
Aoleooooooo……dl. Schulz , ce le-ati spus-o !!!! Sinteti curajos, va felicit.
nu te intrista cind greul te apasa , ..dupa greu viata este mai frumoasa cum dupa ploaie cerui mai senin……..