Actualitate

O singură asociație primește finanțare nerambursabilă la a treia sesiune de selecție

Primăria Bistriţa a organizat, în perioada 27 iulie-12 august, a treia sesiune de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, pentru suma de 15.105 lei, rămasă nealocată în cadrul celei de-a doua sesiuni. În cadrul acestei sesiuni au fost depuse patru proiecte ale asociaţiilor care solicită finanţare nerambursabilă, evaluate de către comisii.

Ca urmare a aplicării procedurii de evaluare, a fost selectat spre finanţare proiectul “Fii de prim ajutor!”, cu o valoare de 3.600 lei, depus de Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România, filiala Bistriţa-Năsăud, în cadrul domeniului “Tineret”.

Deoarece în cadrul acestei sesiuni de selecţie nu au existat proiecte cu un punctaj peste 60 de puncte înscrise de către comisiile de evaluare pe lista de rezervă, suma rămasă nealocată, trecută iniţial în fondul comun, în valoare totală de 11.505 lei, din care: 11.500 lei pentru domeniul protecţia mediului şi 5 lei pentru tineret, va fi trecută în fondul de rezervă bugetară.

În perioada 23 iunie – 7 iulie, Primăria Bistriţa a lansat a doua sesiune de selecţie a proiectelor. Au fost depuse 15 proiecte ale persoanelor fizice, asociaţiilor și fundaţiilor. Ele au fost evaluate de către comisii și propuse Consiliului Local spre evaluare. Au fost selectate spre finanţare șase proiecte, în valoare totală de  52.580 lei, suma rămasă nealocată fiind de  830.535 lei. Detalii aici.

În sesiunea 21 martie – 12 aprilie, prima, au fost depuse 53 de proiecte ale persoanelor fizice, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor religioase. Au fost selectate spre finanţare 31 de proiecte, în valoare totală 354.374,2 lei. Suma totală alocată: 1.240.000 lei. Detalii aici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS