Teascul de la Teaca este expus în sectorul instalaţii pe malul Lacului Herăstrău. Cu el se zdrobeau strugurii, mecanismul folosit fiind forţa umană.
„Construit în anul 1793, conform inscripţiei crestate pe grinda care susţine şurubul (1793 IN SPER ANO DOMINE), teascul 
provine dintr-o localitate situată în Câmpia Transilvaniei şi se încadrează în categoria instalaţiilor tehnice ţărăneşti. Regiunea deluroasă, cu altitudini mici şi cu o climă prielnică, a favorizat dezvoltarea unor ocupaţii precum agricultura, creşterea animalelor şi, în special, viticultura. Legăturile comerciale active cu Moldova, din secolele trecute, unde vinul a constituit un produs important al acestui comerţ, stau mărturie a existenţei întinselor culturi de viţă de vie din această zonă. Componentele unei asemenea instalaţii sunt realizate din lemn de esenţă tare. Podul format din patru grinzi, stâlpii, covata, grinda bifurcată la capătul căreia se prinde şurubul sunt realizate din lemn de stejar, prin cioplire cu securea. Şurubul este realizat din lemn de păr sălbatic, a cărui fibră este densă şi rezistentă la solicitări repetate, în timp ce coşul de mari dimensiuni în care se puneau strugurii pentru tescuit este lucrat din nuiele împletite. În acest coş se putea pune o cantitate de struguri din care se obţineau circa 300 l de vin”, scrie pe portalul Muzeului Satului.
În ansamblul instalaţiilor tehnice din muzeu, teascul de la Teaca completează cu accente esenţiale istoria unei ocupaţii de bază pentru multe aşezări ţărăneşti din România. Din instalaţie lipseşte însă partea de lemn care presează strugurii şi coşul din nuiele împletite.
Judeţul nostru face parte din regiunea viticolă a podişului Transilvaniei care cuprinde plantaţiile viticole din bazinul Târnavelor, Sebeşului şi Valea Mureşului, incluzând cinci podgorii: Aiud, Alba Iulia, Sebeş-Apold, Lechinţa şi Târnave. Regiunea începe din sud cu centrul viticol Sebeş-Apold (judeţul Sibiu) şi se termină în nord cu podgoria Lechiţa (judeţul Bistriţa-Năsăud) şi e specializată în producerea vinurilor albe de calitate superioară, vinurilor aromate de tip „muscat” şi vinurilor materie primă pentru spumante. Vedetele acestei regiuni sunt considerate soiurile Traminer roz (sin. Gevurztraminer), Furmint şi Riesling de Rhin. Despre soiul Furmint se spune că denumirea vine de la expresia „fură şi minte”, deoarece deşi lăstarii au vigoare mare florile se scutură în proporţie de 50-80% „furând” astfel viticultorului o bună parte din producţiei. Totuşi toamna soiul se revanşează prin calitatea deosebită a vinurilor obţinute, „minţind” astfel cu privire la potenţialele câştiguri. Datorită performanţelor superioare ale soiurilor de struguri cultivaţi aici şi implicit a calităţii vinurilor obţinute, această regiune viticolă a obţinut cea mai bună cotaţie europeană acordată podgoriilor româneşti (clasa B).
În Bistriţa-Năsăud, viticultură se face de peste o sută de ani, crama din Lechinţa având şi acum medaliile obţinute de vinurile din zonă la concursuri internaţionale. Pe lângă IAS Lechinţa, care deţinea în anul 1945 peste 600 hectare de plantaţii nobile viticole, IAS Dumitra avea un patrimoniu viticol de 92 hectare; IAS Teaca de 140 ha, iar IAS Bistriţa de 105 ha. Concomitent cu creşterea suprafeţelor viticole, a crescut şi producţia la hectar, de la 1100 kg la 4-5000 kg struguri la hectar, culminând cu producţia de 12.000 kg din 1964 la IAS Dumitra.
CJ intenţionează să ceară finanţare în perioada 2014-2020 pentru a recrea „Drumul vinului – tradiţie şi cultură pe câmpie”.
Foto: Muzeul Satului
Nici un cuvant despre vinul de Steininger care a dus faima Bistritei pe toate meridianele lumii. Numele de Steininger vine de la -altadata- renumitul vin , produs din struguri din soiul feteasca regala, cultivati pe dealul cu acelasi nume din Viisoara. De altfel si numele de Viisoara se trage tocmai de la viile plantate de sasii stabiliti in imprejurimile Bistritei. Din pacate renumitul vin premiat cu aur la mai multe concursuri internationale si care a dus faima Bistritei in lume a devenit o amintire, cu toate ca Viisoara exista, dealul Steininger cu sol pietros si expozitie sudica, exista si el, dar din pacate nu mai exista sasii. La fel s-a intamplat si cu renumitele podgorii de la Lechinta, Teaca si chiar Dumitra, care in curand risca sa ajunga o amintire. Prin urmare, intentia CJ de a cere finanţare în perioada 2014-2020 pentru a recrea “Drumul vinului – tradiţie şi cultură pe câmpie”, este lipsita de sens. Ar fi un fel de „Drumul vinului fara vin”. De aceea, CJ ar face mai bine sa solicite fonduri si facilitati pentru a incuraja revitalizarea viticulturii din zona.