Actualitate

Oameni care luptă de ani întregi cu sistemul au apelat, în ultimă instanţă, la Avocatul Poporului

Mai multe persoane s-au înscris, miercuri, în audienţă la reprezentanţii Avocatului Poporului care au venit la Bistriţa să ofere consultanţă. Au fost atât oameni care luptă pentru pământ cu Agenţia Domeniilor Statului, cât şi alţii care cer despăgubiri de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Ignat Silivan din Livezile a venit la Avocatul Poporului din cauza unor terenuri pe care le-a moştenit de la părinţii şi bunicii săi şi pentru care se judecă de şapte ani cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

„Am venit şi aici că poate mi se face dreptate. Câştigam jos şi ADS făcea recurs şi tot aşa. Mă judec pentru şapte hectare. În timpul procesului au schimbat şi au făcut din domeniile statului domeniu public. Au ştiut că pierd şi noi nu am ştiut nimic. Am pierdut a doua oară. Dacă nu ni se dă câştig de cauză, suntem hotărâţi să’ mergem la CEDO. Suntem cinci familii în acelaşi proces. De la Avocatul Poporului aşteptăm să vedem ce indicaţii ne vor da ca să putem merge mai departe.

Ioan Login din Nepos a venit şi el să se consulte cu juriştii Avocatului Poporului tot pentru că nu reuşeşte să intre în posesia terenului pe care îl deţine de drept.

„Am acte doveditoare că suntem proprietari. Am aşteptat până în 2005 să ne pună în posesie de bună voie. Ne-au dus de nas. În 2005, am depus la instanţă dosar, în 2007 am câştigat şi am primit sentinţă irevocabilă. Nu au vrut să ne pună în posesie. ADS a făcut recurs. Am câştigat şi recursul. Am insistat să ne pună în posesie şi nu au vrut, iar au făcut recurs şi, în 12 decembrie 2012, ne-a venit un rezultat şi o decizie pe care nu o putem înţelege nici noi. Am auzit că Avocatul Poporului azi reprezintă judeţul Bistriţa-Năsăud. Eu, ca român, consider că Avocatul Poporului e o instituţie care poate rezolva drepturile omului. Dacă nici această instituţie nu poate rezolva nimic, noi ne ducem la CEDO să ne rezolve străinii problemele noastre care nu se pot rezolva în România. Noi am umblat în proces şapte ani pentru un teren de la Livezile rămas în paragină. ADS vine cu poveşti în instanţă că acest teren este staţiune experimentală. Nu îl lucrează nimeni de la Revoluţie încoace. Noi suntem 11 persoane care luptăm pentru şapte hectare”, a declarat el.

Teodor Pop din Bistriţa s-a adresat Avocatului Poporului fiindcă, în cazul său, nu se aplică Legea 290/2003 privind restituirea proprietăţilor.

„Soţia mea e basarabeancă şi a moştenit o casă de la părinţi. E unica moştenitoare. Am făcut toate demersurile la Prefectura Bistriţa-Năsăud. Am obţinut hotărârea de la Prefectură foarte operativ şi am înaintat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Asta a fost în 2007 în 1 iunie. De atunci noi stăm şi aşteptăm. Nu primim niciun rezultat. Am purtat multă corespondenţă cu ei. Ultiama  fost chiar anul trecut. Ceri un anumit răspuns şi ei răspund altceva, nu ce am cerut eu prin scrisoare. Ne spun că nu se poate face nimic fiindcă nu au fonduri. Pe de altă parte, am aflat că, în fiecare an s-au dat fonduri. De la fiecare judeţ se ia un anumit număr de dosare. Noi am fost printre primii care am depus, dar nu am primit nici număr de ordine la Bucureşti, nimic. Recunosc şi ei şi în ultima scrisoare şi în altele că singurul motiv pentru care nu ne despăgubesc este că nu au bani. Pe de altă parte, s-au plătit dosare cumpărate de birouri de avocatură, cu intervenţii. Am venit la Avocatul Poporului pentru o intervenţie hotărâtă la ANPR. E o adevărată mafie acolo. Trebuie să dai pentru prioritate 20-40% din valoarea pe care trebuie să o primeşti. Eu vând ce au lucrat părinţii soţiei şi au plecat într-o căruţă lăsând toată averea în Basarabia? Soţia are 75 de ani e operată. Eu am două infracturi. Am trimis acte doveditoare şi nimic, nu le pasă. Ar trebui să ne despăgubească cu 160.000 de lei”.

Camelia Reghini, consilier coordonator al Biroului Teritorial Cluj al Avocatului Poporului.

„Dacă sunt de competenţa noastră problemele sesizate de cetăţeni, deschidem un dosar şi facem demersuri pentru rezolvarea problemei pe care o întâmpină. Dacă problema e de competenţa instanţei de judecată, ne vedem nevoiţi să ne declinăm competenţa fiindcă nu avem atribuţii jurisdicţionale. Niciodată nu îi trimitem fără să îi consiliem ce să facă”, a declarat ea.

DSC_0001 DSC_0002 DSC_0004 DSC_0005 DSC_0006 DSC_0007 DSC_0008 DSC_0009 DSC_0010 DSC_0011 DSC_0013 DSC_0015

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS